Statul încearcă să facă protecţie socială prin intermediul companiilor la care este acţionar, a precizat, ieri, Corina Popescu, secretar de stat în Ministerul Energiei.
Domnia de a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe organizate de Consiliul Concurenţei: "Companiile de stat au costuri foarte mari, nejustificate, necapitalizate, în unele domenii cu tehnologii chiar învechite, de dinainte de 1989, o pondere de 85% din cheltuieli fiind direcţionată către resursele umane. Cu aşa ceva nu se poate crea competiţie. Aceste companii vor mai rezista doar o perioadă scurtă. Ele au în patrimoniu biserici, şcoli, şosele etc. şi aceste aspecte trebuie tranşate. Fiecare societate de stat trebuie să se ocupe cu ce ştie şi să facă protecţie socială prin alte instrumente".
Doamna Popescu a spus că avem o piaţă energetică funcţională şi că îşi doreşte ca lichiditatea să crească şi pe piaţa gazelor naturale.
Potrivit reprezentantului ministerului de resort, în luna decembrie vor începe dezbaterile în jurul a patru directive europene în domeniu - una, care este nouă, pe guvernanţa în energie, una pe market design, una de regenerabile şi una pe eficienţă energetică.
La începutul lui decembrie cred că vor începe dezbaterea pe aceste directive.
Sectorul energetic din toată lumea trece prin schimbări profunde, violente şi foarte rapide, apreciază Vasile Iuga, membru în Consiliul Director al Strategiei Energetice a României.
Domnia sa a menţionat că ne aflăm într-un moment în care, după încheierea secolul petrolului, urmează secolul electricităţii: "Se schimbă structura economică şi procesele din industrie sunt mult mai eficiente. (...) Ca urmare a globalizării pieţelor, se tinde către convergenţă, dar apar şi riscuri noi, cum ar fi protejarea infrastructurii critice de energie şi atacurile cibernetice. Problema care se pune este dacă pieţele competitive reuşesc să rezolve problemele consumatorilor vulnerabili şi sărăcia energetică".
• Bogdan Chiriţoiu: "Concurenţa este calea spre prosperitate"
Concurenţa este calea spre prosperitate, este de părere Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Domnia sa susţine că, deşi multe lucruri merg în direcţia bună în economia noastră, totuşi nu vorbim despre un marş triumfător, ci mai degrabă despre un mers în marşalier, cu reforme anulate, companii private naţionalizate etc.
Şeful de la Concurenţă opinează că economia noastră funcţionează bine, dar că există poveri pe care statul le impune companiilor, piaţa telecomunicaţiilor fiind prima în ceea ce priveşte concurenţa, în timp ce sectorul notarial nu este suficient de deschis.
Bogdan Chiriţoiu a declarat: "Alte probleme ale economiei sunt companiile de stat. Vedem companii, mai ales din zonele reglementate, care au profit, sunt companii listate şi probabil şi faptul că sunt listate la Bursă creează o presiune pentru a avea un management bun, dar vedem şi companii de stat care distrug valoare, acumulează pierderi de la an la an şi probabil sunt o frână pentru economia naţională. (...) Lucrurile stau bine în România pe zona de comerţ alimentar, concurenţa e intensă, dar vedem, faţă de alţi ani, o restrângere a numărului de participanţi, un grad mai mare de concentrare a pieţei, ceea ce semnalizează potenţiale probleme în viitor".
Printre altele, domnul Chiriţoiu a menţionat că instituţia pe care o conduce se străduieşte să liberalizeze piaţa notarilor, fiind aproape de final cu analiza de piaţă din sectorul medical.
Conform raportului realizat de Consiliul Concurenţei, "din analiza realizată la nivel de farmacii a reieşit că pacienţii sunt direcţionaţi către anumite farmacii pentru achiziţia unor medicamente. Ca urmare, un număr foarte mic de farmacii concentrează o mare parte din sumele decontate la nivel de judeţ".
Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie având ca obiect un posibil abuz de poziţie dominantă al companiei Novartis Pharma Services România, prin implementarea unui proiect pilot de distribuţie directă către anumite farmacii, în paralel cu distribuţia tradiţională. În cadrul investigaţiei, a fost efectuată o inspecţie inopinată la sediul Novartis, documentele ridicate fiind în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice acestei proceduri.
Consiliul Concurenţei urmăreşte mai multe companii de stat care au primit bani de la buget pentru ştergerea datoriilor, printre acestea numărându-se CFR Marfă şi TVR.
De asemenea, instituţia se uită atent către Portul Constanţa, potrivit şefului instituţiei, care a spus: "Încercăm să facem ca portul să funcţioneze mai bine, întrucât poate fi o componentă foarte importantă în economia românescă".
Consiliul face eforturi să fie mai inovativ în aplicarea sancţiunilor, prin efortul de a educa mediul de afaceri şi de a ajuta companiile să respecte regulile concurenţiale, a adăugat domnul Chiriţoiu, printre altele reducând sancţiunile în cazul în care firmele îşi recunosc faptele.
Monitorul preţurilor, anunţat în urmă cu doi ani, va funcţiona în faza de proiect pilot pentru Bucureşti, în următoarele săptămâni. Acesta dispune de o platformă şi o metodologie acceptată de marile lanţuri de magazine, care au semnat un acord de participare la proiect.
În ceea ce priveşte sectorul energiei, Bogdan Chiriţoiu a făcut referire la proiectul privind Legea energiei, aflat în Parlament, şi a anunţat că producătorii din domeniu care vor încheia contracte între ei vor fi obligaţi de Comisia Europeană să returneze banii, în condiţiile în care o tranzacţie similară a fost deja considerată de Bruxelles ca fiind ajutor de stat ilegal.
Valoarea facturilor de electricitate este posibil să scadă, după cum a precizat, ieri, Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
DOMNIA SA A SPUS CĂ PREŢUL ENERGIEI ELECTRICE AR PUTEA SĂ SCADĂ, LA CONSUMATORUL FINAL, CU 1-2% ÎNCEPÂND CU 1 IULIE 2017, CA URMARE A REDUCERII TARIFULUI DE DISTRIBUŢIE. REDUCEREA AR URMA SĂ COMPENSEZE EFECTUL CERTIFICATELOR VERZI.
1. Preluare obligatorie
(mesaj trimis de Statul mafiot în data de 28.10.2016, 10:59)
Statul mafiot ar face bine sa faca oferta de preluare obligatorie la pretul de listare pentru toate companiile listate. Apoi n-are decat sa le relisteze la bursa din Botswana in moneda locala.