Cosmin Contra, vicecampion în Arabia Saudită

O.D.
Sport / 28 iunie 2022

Cosmin Contra, vicecampion în Arabia Saudită

Al Hilal Riad a câştigat al 18-lea său titlu de campioană a Arabiei Saudite la fotbal, în timp ce echipa antrenată de fostul selecţioner Cosmin Contra, Al Ittihad Jeddah, s-a clasat pe locul al doilea.

Al Ittihad a fost multă vreme lider, dar a avut un final slab de sezon, cu o singură victorie în ultimele cinci etape, în timp ce Al Hilal, care a câştigat ambele meciuri directe, s-a impus în ultimele şase etape.

Cu două etape înainte de final, cele două echipe erau la egalitate atât în privinţa punctelor, cât şi la golaveraj. Apoi, Al Hilal a preluat conducerea la golaveraj, iar în ultim etapă Al Ittihad a obţinut doar o remiză, 0-0, cu Al Batin, în timp ce echipa din Riad a dispus cu 2-1 de Al Faisaly, prin dubla nigerianului Odion Ighalo, obţinând al treilea titlu consecutiv.

Al Ittihad a avut la un moment dat un avans de 16 puncte în clasament, după cum precizează site-ul Confederaţiei Asiatice de Fotbal (AFC). Echipa antrenată de Marius Şumudică, Al Shabab, s-a clasat pe locul 4.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5115
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3594
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7821
Gram de aur (XAU)Gram de aur441.8413

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb