Costurile de administrare şi întreţinere ale clădirilor de birouri din portofoliul departamentului de Asset Services al Colliers România au crescut cu 9% anul trecut comparativ cu 2022. Costurile mai ridicate pentru servicii în general, inclusiv pe fondul salariilor mai mari, şi o prezenţă îmbunătăţită a angajaţilor la birou în 2023 au fost factorii care au generat această tendinţă, conform unui comunicat remis redacţiei.
Conform comunicatului, Colliers România administrează aproximativ 680.000 de metri pătraţi de spaţii imobiliare (dintre care aproape 600.000 metri pătraţi reprezintă birouri şi restul depozite industriale), ceea ce face ca datele companiei în privinţa costurilor administrative să fie destul de reprezentative pentru întreaga piaţă. Întrucât costurile cu utilităţile nu sunt incluse în toate bugetele de costuri de administrare, ci mai degrabă plătite direct de către chiriaşi, Colliers a exclus utilităţile din această analiză pentru a păstra comparabilitatea datelor.
Cea mai mare creştere a bugetelor de administrare şi întreţinere a clădirilor de birouri a fost în zona costurilor cu deşeurile - 40% faţă de 2022. Această creştere este în mare parte rezultatul unei prezenţe mai mari a salariaţilor în clădirile de birouri, care a crescut de la o medie pe portofoliu de 40% la începutul anului la 55% la finalul anului. De asemenea, creşteri semnificative de 12% au fost înregistrate şi la costurile cu serviciile de securitate şi pompieri, în timp ce costurile cu serviciile de curăţenie au crescut cu 11%, fiind influenţate de cele două majorări ale salariului minim din lunile ianuarie şi octombrie 2023.
În prezent, compania are un total de aproximativ 400 de chiriaşi în clădirile pe care le administrează în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov şi Arad, iar valoarea proprietăţilor din portofoliu depăşeşte un miliard de euro.
În ceea ce priveşte costurile cu utilităţile, pe pieţele internaţionale s-au înregistrat scăderi după scăderi la electricitate şi gaze, până la niveluri dinainte de criză, ceea ce a dus la o scădere a facturilor în 2023, comparativ cu 2022. Mai exact, în decembrie 2023, preţul unitar al energiei (în kWh) a înregistrat o scădere medie de aproximativ 15% faţă de ianuarie 2023 pe întregul portofoliu Colliers, iar tendinţa continuă să fie de o uşoară scădere. De asemenea, nu au existat diferenţe semnificative nici în preţul gazului în 2023. Mai departe, ţinând cont de toţi factorii din piaţă, bugetele pentru cheltuielile de administrare şi de întreţinere au fost construite în baza unei creşteri medii de 13% în 2024, potrivit consultanţilor Colliers.
"Începând cu anul viitor, noul sistem de impozitare a proprietăţilor va conduce la o creştere semnificativă a impozitului pe proprietate, dacă ne ghidăm după informaţiile vehiculate în spaţiul public. Aceasta categorie de costuri este foarte importantă, deoarece taxele pe proprietate reprezintă între 30% şi 40% dintr-un buget normal de administrare şi întreţinere a unui spaţiu de birouri", subliniază Ştefania Baldovinescu, Senior Partner | Asset Services | Land Agency la Colliers România.
Colliers România oferă servicii de administrare aferente unor bugete anuale de peste 26 de milioane de euro, ajutând la optimizarea acestor cheltuieli pentru proprietarii care au ales să externalizeze aceste servicii. Contractarea de servicii de Asset Services subliniază abordarea profesională pe care dezvoltatorii şi proprietarii de spaţii de birouri şi industriale o au în raport cu chiriaşii lor, generând economii de scară şi beneficii precum contribuţia semnificativă la implementarea angajamentelor de mediu, sociale şi de guvernanţă (ESG), dar şi integrarea de soft-uri şi aplicaţii optimizate şi raportarea unitară pe situaţia financiară coroborată cu situaţia operaţională din site.
Divizia de Asset Services a Colliers are o abordare multidisciplinară pentru fiecare proiect, acoperind o gama vastă de activităţi prin serviciile pe care le oferă. Mai exact, asigură un management operaţional şi tehnic al clădirilor, acoperind totodată nevoile chiriaşilor şi asigurându-se că aceştia îşi îndeplinesc obligaţiile contractuale. În acelaşi timp, compania oferă şi servicii financiare pentru administrare (facturare, plăţi, cheltuieli şi venituri, reconcilieri), precum şi raportare către proprietari, asigurând legătura operaţională dintre nevoile chiriaşilor şi cele ale proprietarilor.