COTAR cere PMB să nu dea curs invitaţiei firmei Uber de a fluidiza traficul

A.I.
Companii / 29 septembrie 2017

(Sursa foto: Wikipedia)

(Sursa foto: Wikipedia)

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) salută decizia primarului Londrei de a retrage licenţa Uber, pentru a respecta legislaţia britanică şi atrage atenţia asupra pericolului de a prelua chiar capitala României o formă de transport ilegal, dacă PMB va da curs invitaţiei firmei Uber de a fluidiza traficul cu ajutorul transportului neautorizat în regim de taxi, după ce firma Uber a lanst public această propunere, precizează un comunicat de presă al confederaţiei.

În contextul în care autorităţile londoneze au respins categoric încercările firmei UBER de a eluda legislaţia britanică, firma a comunicat că este consternată de faptul că "departe de a fi deschisa, Londra este închisă companiilor inovatoare".

Comunicatul precizează: "COTAR solicită PMB şi doamnei primar general, Gabriela Firea, un răspuns similar cu cel al primarului Londrei. Le amintim reprezentanţilor firmei Uber că principiile filosofice, de tipul "deschidere" şi "închidere" nu au nicio legătură cu aplicarea legilor în vigoare, care reglementează activităţi economice şi sisteme fiscale. De asemenea, le reamintim reprezentanţilor firmei Uber şi susţinătorilor lor că orice întreprinzător, fie el producător, comerciant sau prestator de servicii, PFA sau firmă, şi-ar dori să îşi desfăşoare activitatea într-un paradis fiscal, să inventeze şi să implementeze sisteme informatice care simplifică activitatea, numai că fiecare stat are legi care reglementează foarte clar toate tipurile de activităţi economice şi modalităţile de plată, taxele şi impopzitele, iar în cazul transporturilor există foarte multe reglementări şi restricţii care trebuie să fie respectate şi care, dacă sunt încălcate, sunt sancţionate contravenţional, conform legilor în vigoare. Le reamintim reprezentanţilor UBER şi susţinătorilor lor că legile în vigoare îi obligă pe transportatori să respecte prevederile legale - şi aici amintim de cea din Codul Fiscal care ne obligă să facem toate încasările prin intermediul casei fiscale, aceată casă fiscală să fie metrologizată, sigilată an de an, nu prin GPS-ul din aplicaţia Uber, Flayer, Bla bal car, etc. Dacă totul ar fi atât de uşor, am fi primii cumpărători ai acestor sisteme şi primii care le-am aplica, numai că legea ne interzice. Şi, dacă legea ne interzice nouă, transportatorilor autorizaţi, înseamnă că aceeaşi lege măcar ar putea să le interzică acelaşi lucru şi transportatorilor neautorizaţi, chiar dacă ei declară că transportul pe care îl operează în afara legii nu este, de fapt, transport - o problemă de logică pe care trebuie să şi-o rezolve cei care o susţin. De asemenea, toate prevederile legale, dacă nu sunt repectate, se sancţionează cu amenzi - unele de până la 25.000 de lei - şi pot duce la retragerea autorizaţiei de funcţionare, în anumite situaţii. Toate aceste reglementări sunt încălcate de firma UBER şi de toate celelalte firme care fac transport neautorizat de persoane, sub pretextul că sunt pionierii aplicării noilor tehnologii, deci trebuie să li se permită să încalce legile tuturor statelor în care îşi doresc să funcţioneze. În acest context, o firmă care pretinde că aduce pe piaţă un concept nou, prin încălcarea tuturor legilor care reglementează activitatea de transport persoane, nu face decât să declare pentru publicul larg şi pentru autorităţile de control că activitatea pe care o fac se desfăşoară în ilegalitate, dar pentru această activitate care se desfăşoară cu încălcarea legilor în vigoare se încasează bani, pentru care declară plata unor taxe şi impozite, dar nu pentru întreaga sumă, pentru că un procent - nici acesta fix - se duce către firma-mamă; şi reprezentând doar impozitele pe salariile celor pe care îi declară parteneri, fiind de fapt angajaţi fără respectarea legislaţiei muncii".

Primarul Londrei a declarat că a sprijinit pe deplin decizia de a revoca licenţa firmei Uber, pentru că toate companiile trebuie să "joace după reguli".

Primarul Londrei a afirmat: "Vreau ca Londra să fie în fruntea inovării şi a noilor tehnologii şi să fie o casă naturală pentru companii interesante noi care ajută londonezii prin furnizarea unui serviciu mai bun şi mai accesibil. Cu toate acestea, toate companiile din Londra trebuie să se conformeze legilor, regulamentelor în vigoare, şi să respecte standardele înalte pe care le aşteptăm - în special în ceea ce priveşte siguranţa clienţilor. Furnizarea unui serviciu inovator nu trebuie să fie în detrimentul siguranţei şi securităţii clienţilor, a companiilor licenţiate".

Activitatea de transport taxi şi rent a car este reglementată prin Legea 38/2003, conform căreia pot fi doar patru taxiuri la 1.000 de locuitori, în fiecare localitate de autorizare.

COTAR cere Ministerului Transporturilor, ISCTR şi ANAF să explice de ce nu aplică legea, respectiv amenzile contravenţionale şi toate celelalte prevederi legale pentru a împiedica activitatea ilegală a acestor firme.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb