Cotaţia "Contor Group" Arad a sărit cu peste 60%, într-o lună

IZABELA SÎRBU
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 23 aprilie 2010

Cotaţia "Contor Group" Arad a sărit cu peste 60%, într-o lună

Acţiunile producătorului de aparatură şi instrumente de măsură, verificare şi control "Contor Group" Arad (simbol CGC) au fost vedetele ultimei luni, cu toate că lichiditatea s-a menţinut destul de scăzută. Ca urmare, titlurile CGC au înregistrat, în perioada 19 martie - 19 aprilie, o apreciere de 62,01% (raportat la moneda europeană), până la 0,12 lei/titlu, în şedinţa de tranzacţionare de ieri.

Şi tradiţionaliştii care au preferat, la jumătatea lunii martie, să constituie depozite în euro la "Banca Comercială Carpatica", ATE Bank, Alpha Bank, Credit Europe Bank, Garanti Bank sau Marfin, au obţinut în continuare randamente uşoare, în ton cu aprecierea monedei europene în raport cu leul. Astfel, persoanele care, în urmă cu o lună, au ales să îşi direcţioneze economiile către acest tip de plasament, au obţinut un câştig de 0,27% din suma depusă.

Cei care au achiziţionat bijuterii şi alte obiecte din aur, în perioada analizată au stat mai bine. Metalul galben a oferit o rentabilitate de 2,96%, pe fondul creşterii preţului acestuia la nivel mondial. În ţara noastră, un gram de aur valorează, în prezent, circa 112 lei.

Cu toate acestea, investitorii care s-au hotărât, în perioada analizată, să constituie depozite în lei la bănci s-au dovedit mai puţin inspiraţi, înregistrând pierderi uşoare la această categorie de plasament. Aceştia ar fi raportat o scădere a sumei din conturi cu circa 0,52%, dacă ar fi optat pentru Garanti Bank, care a avut cea mai bună ofertă de pe piaţă.

Persoanele care au avut inspiraţia să achiziţioneze titlu-ri la fondul "FDI Investica Altius", administrat de SAI Intercapital, s-au putut considera şi ele mult mai norocoa-se decât restul investitorilor care au optat pentru alte fonduri de investiţii, câştigând 8,53% peste investiţia iniţială, în perioada analizată.

Tot în aceeaşi perioadă, piaţa de capital locală nu a mai fost o sursă de profit pentru investitorii care au optat pentru plasamente în indicii bursieri.

Indicele BET (exprimat în euro), care prezintă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la Bursa de Valori Bucureşti, a consemnat o depreciere de 1,09% în ultima lună, în timp ce indicele BET-FI, care reflectă evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a pierdut 3,46%, pe fondul pesimismului din piaţă. În acelaşi timp, şi indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni de la Bursă, a scăzut cu 0,67%.

În schimb, persoanele care au preferat, luna trecută, să îşi păstreze banii "la ciorap" au înregistrat pierderi de 1,26%, în intervalul 19 martie - 19 aprilie, pe fondul deprecierii leului în raport cu moneda europeană.

Precizări:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. au crescut cu 60% ...minuneeeeee!!!! dar oare de ce nu scrieti k aceeasi actiune a scazut de mai mult de 3 ori comparativ cu valoarea din IPO-ul de acum 2 ani??? sau k dak se fac 5-6 tranzactii cu titlurile cgc intr-o zi poate fi considerata o noua minune???

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb