"Credex" - o nouă companie de credite de consum

Ziarul BURSA #Companii #Servicii Financiare / 13 iulie 2005

Cu toate că Banca Naţională promovează o politică de înăsprire a condiţiilor de creditare, lanţul de magazine "Altex" şi banca "Raiffeisen" au semnat ieri un acord de înfiinţare a companiei de credit de consum "Credex". Potrivit unui comunicat de presă, "Altex" va deţine pachetul majoritar al noii companii, care va fi operaţiona-lă pînă la sfîrşitul lunii septembrie în toate electrocomplexurile "Media Galaxy". Noua entitate urmează ca pînă în 2006 să fie prezentă în toată reţeaua de magazine "Altex" şi "Media Galaxy".

Cifra de afaceri estimată pentru noua companie de credit de consum în 2006 este de peste 100 de milioane de euro. Cei doi acţionari s-au angajat să investească 20 de milioane de euro în capitalul "Credex", pe masură ce compania se dezvoltă.

Dan Ostahie, preşedintele "Altex", a declarat ieri, citat de Rompres: "ïn 2005, nu ne propunem realizarea unei cifre de afaceri, ci setarea companiei nou create. Pînă la sfîrşitul anului vom investi şapte milioa-ne de euro în capitalul Credex, pînă la 20 milioane euro".

Clienţii "Credex" vor beneficia de avantajele creditului de consum, dar şi de avantajul unei colaborări cu o bancă - cos-turi scăzute şi sume mai mari.

Potrivit preşedintelui "Altex", piaţa produselor electronice şi electrocasnice a înregistrat o scădere în 2004, piaţa situîn-du-se la 750 - 800 milioane euro.

Steven van Groninger, preşedintele Raiffeisen Bank, a spus: "ïn Credex fiecare acţionar vine cu atuurile lui: reţeaua magazinelor Altex atrage un flux constant de clienţi, iar banca aduce know-how şi resurse pentru finanţare".

Cele două case de avocatură care au asigurat consultanţa de specialitate pentru încheierea acordului de asociere sînt "David & Baias" (pentru "Altex") şi "Vilau & Mitel" (pentru Raiffeisen Bank).

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031