CREDIT ZONE: Băncile cer garanţii de 130% din valoarea creditului ipotecar

Ana Săbiescu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 28 aprilie 2009

Marina Sterpan: "Oamenii au început să vadă preţurile apartamentelor ca fiind din ce în ce mai tentante şi au considerat că este oportun să achiziţioneze o locuinţă".

Marina Sterpan: "Oamenii au început să vadă preţurile apartamentelor ca fiind din ce în ce mai tentante şi au considerat că este oportun să achiziţioneze o locuinţă".

Băncile cer o garanţie de minimum 130% din valoarea creditului ipotecar solicitat de potenţialii clienţi, din dorinţa de a se proteja cât mai mult, în condiţiile în care nivelul creditelor neperformante şi al restanţelor a crescut îngrijorător de la începutul anului.

Marina Sterpan, director de comunicare la "Credit Zone", ne-a explicat: "Băncile solicită ori mai multe garanţii ori unele care acoperă minimum 130% din valoarea împrumutului", pentru a se proteja de o eventuală depreciere a garanţiilor.

Solicitările pentru credite ipotecare primite de brokerul "Credit Zone" au crescut semnificativ în aprilie faţă de prima lună din acest an, însă valoarea lor rămâne redusă comparativ cu anul trecut. Valoarea solicitărilor primite de brokerul de credite în ultima lună este de aproximativ un milion de euro.

"Oamenii au început să vadă preţurile apartamentelor ca fiind din ce în ce mai tentante şi au considerat că este oportun să achiziţioneze o locuinţă", ne-a declarat doamna Sterpan.

"Credit Zone" a arătat, la începutul lunii aprilie, că valoa­rea maximă a unui credit ipotecar pe care l-ar putea lua o familie cu un venit mediu lunar net de 4.000 de lei, pentru a-şi achiziţiona un apartament de trei camere, de 70.000 de euro, este de 53.497 euro, în condiţiile în care familia nu are alte datorii financiare.

Din totalul solicitărilor de credite ipotecare venite la companie, în februarie şi martie, 70% au fost aprobate de bănci, în timp ce în urmă cu câteva luni, dosarele aprobate reprezentau aproximativ 30% din total.

"Consider că, în prezent, clientul a înţeles că dacă nu îndeplineşte criteriile solicitate de instituţia de credit, atunci nu are sens să-şi depună dosarul pentru împrumut", ne-a mai declarat reprezentantul "Credit Zone".

În privinţa monedei în care ar fi înţelept să contractăm un credit ipotecar, lucrurile sunt mai dificile. Ţinând cont că majoritatea românilor încasează venituri în lei, ar fi adecvat să ia împrumut în moneda naţională, însă dobânzile la creditele ipotecare în euro sunt mult mai reduse.

Marina Sterpan este de părere că băncile ar trebui să echivaleze nivelul dobânzilor (n.r. ţinând cont şi de cursul de schimb) sau chiar să promoveze dobânzi mai reduse la lei, în cazul în care vor să încurajeze creditarea în moneda naţională.

Creditul în valută acordat sectorului neguvernamental era, la sfârşitul lunii martie 2009, cu 44% mai ridicat faţă de cel în moneda naţională, în valoare de aproape 120 miliarde de lei.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb