Cresc acţiunile societăţilor miniere şi ale asiguratorilor din Europa

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 10 decembrie 2007

Acţiunile companiilor listate la bursele europene au urmat un curs ascendent în ultima zi a săptămânii trecute, cele mai importante evoluţii avându-le titlurile societăţilor miniere şi ale asiguratorilor, ca urmare a creşterii preţului metalelor, respectiv a speculaţiilor de preluare.

Acţiunile "Xstrata" Plc, al patrulea producător mondial de nichel, au crescut cu 7,9%, la 3.656 pence. Titlurile "Anglo American" Plc, a doua companie minieră din lume, au urcat cu 5,1%, la 3.400 pence. Pe piaţă există speculaţii potrivit cărora "Anglo American" ar putea lansa o ofertă pentru "Xstrata". Atât purtătorul de cuvânt al "Anglo American", Anna Poulter, cât şi cel al "Xstrata", Claire Divver, au refuzat să facă vreun comentariu.

Titlurile "Antofagasta" Plc, producătorul de cupru controlat de familia Luksic din Chile, au urcat cu 5,2%, la 793,5 pence. Acţiunile "Vedanta Resources" Plc, cel mai mare producător de cupru din India, au câştigat 3,1%, încheind săptămâna trecută cu un preţ de 2.341 pence.

Acţiunile "Münich Re", al doilea reasigurator din lume, au crescut cu 5,2%, la 131,60 euro (cel mai important câştig din decembrie 2005 până în prezent). Firma suedeză de investiţii "Cevian Capital" AB, care deţine participaţii la "Volvo" AB şi "TeliaSonera" AB, a cumpărat circa 3% din "Münich Re".

Titlurile "Allianz" SE, cea mai mare societate de asigurări din Europa, au crescut cu 2,7%, la 143,75 euro. Acţiunile "Old Mutual" Plc, al treilea asigurator din Marea Britanie, au urcat cu 3,3%, la 170,3 pence.

Acţiunile "ArcelorMittal", cel mai mare producător mondial de oţel, au crescut cu 1,7%, la 50,15 euro. Grupul va oferi cel puţin 12,9 miliarde de dolari Hong Kong (1,7 miliarde de dolari SUA) pentru partea pe care nu o deţine la "China Oriental Group" Co.

Indicele european Dow Jones Stoxx 600 a crescut cu 0,8%, la 372,88 puncte. Vineri au urcat toate pieţele din vestul Europei, cu excepţia celei din Norvegia. Indicele DAX al Bursei din Frankfurt a crescut cu 0,7%, la 7.994,07 puncte, FTSE 100 al pieţei londoneze - cu 1,1%, la 6.554,90, iar CAC 40 al celei din Paris - cu 0,8%, la 5.718,75.

Declin la New York

Acţiunile de la bursele din SUA au urmat un curs descendent vineri, pentru prima oară în ultimele trei zile de tranzacţionare, întrucât creşterea peste aşteptări a numărului angajărilor în luna noiembrie reduce speculaţiile privind micşorarea dobânzilor de către banca centrală (Fed), săptămâna aceasta. Potrivit datelor Departamentului Muncii, numărul posturilor a sporit cu 94.000 în noiembrie, în SUA, după o creştere cu 170.000 în octombrie. Analiştii aşteptau o creştere cu numai 80.000.

Acţiunile "American Express" Co., a treia reţea de credit-carduri din SUA, au scăzut cu 2,57 dolari, la 56,96 dolari. Titlurile "Capital One" Corp., societate bancară şi de credit-carduri, au pierdut 2,63 dolari, ajungând la 49,80 dolari.

Titlurile "Chevron" Corp., a doua companie petrolieră din SUA, au coborât cu 42 de cenţi, la 90,96 dolari, ca urmare a declinului cotaţiilor ţiţeiului.

Indicele Standard & Poor"s 500 a scăzut cu 0,2%, la 1.504,66 puncte, Dow Jones Industrial Average a urcat cu 5,69 puncte, la 13.625,58, iar Nasdaq Composite a coborât cu 0,1%, la 2.706,16.

Bursele asiatice - în creştere

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au crescut în ultima zi a săptămânii trecute, după ce guvernul SUA a anunţat planul de limitare a pierderilor din creditele cu risc ridicat (subprime). Pieţele din Asia au fost influenţate şi de creşterea cotaţiilor materiilor prime.

Acţiunile "Toyota Motor" Corp., cel mai mare constructor auto nipon, care realizează aproape o treime din vânzările sale în America de Nord, au crescut cu 1,6%, la 6.340 yeni.

Acţiunile "Honda Motor" Co., al doilea constructor auto nipon, care obţine 55% din vânzări în America de Nord, au urcat cu 1,3%, la 3.870 yeni. Titlurile "Sharp" Corp., cel mai mare producător de ecrane LCD din Japonia, au crescut cu 2,4%, la 1.974 yeni.

Acţiunile "Taiwan Semiconductor Manufacturing" Co., cel mai mare producător mondial de cipuri la comandă, au urcat cu 1,1%, la 62,60 dolari taiwanezi. Acţiunile "Hynix Semiconductor" Inc., al doilea producător mondial de memorii de computere, au câştigat 2%, stabilind un curs de 27.500 woni.

Acţiunile "PetroChina" Co., cea mai mare companie petrolieră din China, au crescut cu 1,8% pe piaţa din Hong Kong, la 15,88 dolari HK. Titlurile "Woodside Petroleum" Ltd., al doilea producător de petrol din Australia, au crescut cu 1,3%, la 48,33 dolari australieni (cel mai mare preţ de închidere al săptămânii).

Acţiunile "Mitsui & Co.", a doua casă de comerţ din Japonia, au câştigat 4,4%, încheind ziua cu un curs de 2.395 yeni. Acţiunile "Mitsubishi" Corp., cea mai importantă casă de comerţ din Japonia, au crescut cu 2,6%, la 3.140 yeni. Ambele companii obţin cea mai mare parte a profiturilor lor din tranzacţii cu materii prime.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a urcat cu 0,5%, la 15.956,37 puncte, iar Hang Seng al celei din Hong Kong a scăzut cu 2,4%, la 28.842,47. S&P/ASX 200 al pieţei australiene a urcat cu 0,8%, la 6.654,70, iar Kospi al celei din Seul a coborât cu 1%, la 1.934,32. Au mai scăzut bursele din Sri Lanka (-0,7%), Thailanda (-0,5%), Indonezia (-0,6%) şi Malaiezia (-0,4%).

Acţiunile companiilor britanice şi elveţiene vor avea cele mai bune evoluţii în Europa, anul viitor, anticipează strategii de la "Goldman, Sachs & Co". Aceştia şi-au modificat în sens pozitiv recomandarea pentru indicele FTSE 100 al Bursei londoneze: "overweight", de la "neutru". Pentru piaţa elveţiană, calificativul este, de asemenea, "overweight". În schimb, o evoluţie proastă vor avea indicii burselor din Germania (DAX) şi Spania (IBEX 35). În aceste cazuri, calificativul a fost modificat în sens negativ: "underweight". şi ratingul pentru CAC 40 al Bursei din Paris a fost redus la "neutru".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb