Economia Japoniei a crescut peste estimări în primul trimestru din 2012, în baza cheltuielilor cu reconstrucţia ţării după cutremur, însă analiştii anticipează că ritmul de expansiune va încetini, în condiţiile în care criza din Europa ameninţă cererea de exporturi.
PIB-ul Japoniei a crescut cu 4,1% în primele trei luni din 2012, faţă de perioada similară din 2011, potrivit anunţului făcut ieri de Cabinetul de la Tokyo. Analiştii anticipau o expansiune de 3,5%. Ritmul de creştere a economiei Japoniei este mai mare decât cel al Statelor Unite (2,2% în primele trei luni din 2012).
Comparativ cu ultimul trimestru din 2011, creşterea economiei japoneze a fost de 1%, proiecţia analiştilor fiind mai mică şi în acest caz: 0,9%.
"Cheltuielile de consum şi investiţiile publice au impulsionat economia Japoniei", a declarat Yoshimasa Maruyama, economist şef la Institutul de Cercetare Economică Itochu. Acesta a subliniat că cererea de autoturisme a fost semnificativă datorită subvenţiilor acordate de guvern, iar investiţiile au fost stimulate de bugetele alocate pentru reconstrucţie în urma cutremurului care a lovit Japonia în martie 2011.
În primul trimestru din 2012, consumul privat din Japonia a sporit cu 1,1%, în rimp ce aşteptările arătau un avans de 0,8%. În perioada menţionată, investiţiile publice din ţară au sporit cu 23,6%, reflectând cheltuielile cu reconstrucţia zonelor devastate de cutremur.
Centrul pentru Cercetare Economică din Japonia anticipează că PIB-ul nipon va consemna un avans de 2,2% în trimestrul al doilea şi al treilea, iar în ultimele trei luni din 2012, de 1,7%.
Banca Japoniei arată că problema datoriilor suverane din Europa, precum şi incertitudinile privind economia SUA reprezintă riscuri pentru expansiunea niponă. În plus, aprecierea yenului, care reduce valoarea exporturilor nipone, afectează perspectivele de creştere.