Creştere puternică a profitului pentru Transelectrica, în primele şase luni ale anului

Andrei Iacomi
Piaţa de Capital / 16 august 2023

Creştere puternică a profitului pentru Transelectrica, în primele şase luni ale anului

Scădere mai accelerată a cheltuielilor faţă de cea a veniturilor

Transelectrica (TEL) a raportat, pentru primele şase luni ale anului, un profit net de 162 milioane de lei, de aproape şase ori mai mare decât cel din primul semestru al anului trecut, de 28 milioane lei, în condiţiile scăderii mai accelerate a cheltuielilor decât a veniturilor, conform raportului transportatorului de energie electrică publicat, astăzi, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Veniturile totale operaţionale s-au ridicat la 2,2 miliarde de lei, cu 16% sub cele din perioada ianuarie-iunie 2022, pe fondul diminuării semnificative a veniturilor din activităţile zero-profit.

Pe segmentul activităţilor cu profit permis, veniturile operaţionale s-au ridicat la 993 milioane de lei, cu 16% peste cele din primele şase luni ale anului trecut, creştere datorată, în principal, veniturilor din interconexiune şi a veniturilor din transport, în condiţiile reducerii costurilor operaţionale (inclusiv amortizare), potrivit companiei.

"Creşterea semnificativă a veniturilor din interconexiune la 181 milioane lei în primul semestru al acestui an, faţă de 127 milioane în primele şase luni din 2022, se datorează majorării preţului unitar al energiei electrice din toată Uniunea Europeană care a determinat o diferenţă mare de preţ între pieţele cuplate concomitent cu deficitul de energie înregistrat la nivel european", se menţionează în raport.

Veniturile din transport cu tarif reglementat au fost de 748 milioane lei, cu 8% peste cele din intervalul ianuarie - iunie 2022.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, cantitatea totală de energie electrică transportată în primul semestru din 2023 a scăzut cu 7%, de la 26,90 TWh în primele şase luni ale anului trecut, la 24,97 TWh. Tariful mediu de transport realizat a fost de 29,93 lei/MWh, în creştere cu 16% comparativ cu cel din primele şase luni ale anului.

Cheltuielile totale operaţionale (inclusiv amortizare) s-au ridicat la 2,02 miliarde lei, cu 21% sub cele din primele şase luni ale anului trecut, scădere determinată de diminuarea costurilor pe piaţa de energie.

Costurile cu achiziţia energiei pentru acoperirea consumul propriu tehnologic (CPT) au fost în sumă de 261 milioane lei, mai mici cu 40% comparativ cu cele din primele şase luni ale anului trecut, în principal ca urmarea a prevederilor OUG nr. 153/2022. Astfel, în primele şase luni ale anului, Transelectrica a achiziţionat energie electrică pentru acoperirea a 75% din cantitatea aferentă prognozei de CPT validate prin Mecanismul de achiziţie centralizată de energie electrică (MACEE), la un preţ de achiziţie reglementat, potrivit companiei.

În acest context, pentru primele şase luni ale anului, Transelectrica a raportat un profit operaţional de 177 milioane lei, cu mult peste cel de 36 milioane lei din aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce rezultatul activităţilor financiare a fost nesemnificativ.

Statul Român, prin Secretariatul General al Guvernului, deţine 58,69% din transportatorul naţional de energie electrică, a cărui evaluare bursieră se ridică la aproape două miliarde de lei.

Opinia Cititorului ( 15 )

  1. PLUS 41 mil lei de la pierderea de la activitati cu profit zero. normal aceea se va reglementa anul asta(?) candva , scrie si in raport. deci practic au facut 200 mil profit net. nu e rau deloc

    au un ceo nou, poate nu-i asa de prost pe cum ma asteptam 

    1. La semestru are doar 31% din profitul anului trecut. Crezi ca poate face in S2 macar diferenta?

      VEDEM. si as a dc face doar 400 mil sa zicem e la per 5 nu la per 3,7. tot fosrte ieftin

      Au sanse mari sa faca chiar sub 300

      posibil. dar tot ar fi la per 6,59 .

      Din profitul anului trecut doar 90 mil era atribuibil actionarilor....

      si din restul de este 400 mil se vor face investitii.care vor produce profit in viitor. pt cine are rabdare normal

      plus proiecte eu

      Ce-i cu profitul asta nesimțit? Trebuie supraimpozitati!

      Nu are nicio treaba cu CEO, profitul este reglementat din condeiul ANRE, iar dividendele sunt de cacao.

      PERul este foarte bun, dar ce folos din moment ce oricum nu conteaza. 

    TEL și EL au avut tot timpul urcușuri și coborâșuri abrupte.....nici nu știi dacă să mizezi pe ele pe termen mediu/lung!

    Pana la sfarsitul anului dispare profitul. Vine campania electorala si este foame de bani. Management pus de partide cum ati vrea profit. Profitul merge la firmele capuse ale politicienilor.

    1. da. si nici Virgil Popescu si nici Sebastian Burduja nu o sa aiba vreo obiectie. sclavi de partid!

      capusele dc sunt au fost si in primul semestru. profit peste 400 mil estimez la TEL. La Hidro poate 7 miliarde? sau chiar 8. dividend cca 15 lei la hidro. dc o tine tot asa.

    si la Hidroelectrica

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb