Creşteri în prima zi a săptămânii pentru pieţele de acţiuni europene

A.I.
Ziarul BURSA #Internaţional / 12 septembrie 2023

Creşteri în prima zi a săptămânii pentru pieţele de acţiuni europene

Zilele următoare se vor publica ultimele date privind inflaţia în Statele Unite

Pieţele europene de acţiuni erau în creştere ieri, către finalul şedinţei de tranzacţionare, în debutul unei săptămâni pe parcursul căreia se aşteaptă publicarea multor date economice din întreaga lume, conform CNBC.

Indicele pan-european Stoxx 600 avea o apreciere de 0,4%, la ora 17:00, în vreme ce indicele DAX40, al bursei din Frankfurt, era în creştere de 0,1%. La Londra, indicele FTSE100 avea un avans de 0,12%.

Investitorii aşteaptă datele privind inflaţia în Statele Unite, Indicele Preţurilor de Consum pentru luna august urmând să fie publicat miercuri, în vreme ce Indicele Preţurilor de Producător va fi anunţat joi. Săptămâna trecută, o serie de date economice peste aşteptări au reaprins îngrijorările că Rezerva Federală mai poate creşte dobânzile, după perioada de pauză în care se află în prezent.

În Europa, investitorii aşteaptă următoarea decizie a Băncii Centrale Europene de joi. Piaţa dă o probabilitate de 40% ca banca să crească dobânda cu 25 de puncte de bază, la 4%, în timp ce majoritatea economiştilor chestionaţi de Reuters cred că BCE va menţine dobânda neschimbată. Pe de altă parte, economiştii cred că banca va mai opera ridicări de dobândă în acest an, pentru domolirea inflaţiei, potrivit CNBC.

În Germania, acţiunile companiei de tehnologie SAP aveau o scădere de 2,17%, la 128,62 euro, la ora 17:20, în timp ce titlurile Siemens erau în declin cu 0,2%, la 136,85 euro. Acţiunile grupului financiar Allianz marcau un avans de 1,1%, la 224,7 euro, în timp ce titlurile Mercedes Benz aveau o apreciere de 0,52%, până la 66,175 euro. Acţiunile producătorului farmaceutic Bayer erau în creştere cu 1,61%, la 51 de euro, conform Investing.com.

În Franţa, titlurile companiei energetice TotalEnergies aveau o apreciere de 0,81%, la 60,87 euro, în vreme ce acţiunile producătorului medical Sanofi erau în avans cu 0,88%, la 101,22 euro. Titlurile producătorului de bunuri de lux LVMH Moet Hennessy urcau cu circa 0,22%, la 741,6 euro, potrivit sursei mai sus menţionate.

Aprecieri în Statele Unite, în prima oră a şedinţei bursiere

În Statele Unite, indicii erau în creştere după o oră de la deschiderea sesiunii de tranzacţionare. Indicele S&P 500 avea o apreciere de 0,43%, în timp ce pentru Nasadaq Composite, al companiilor ce activează în sectoare intensive în cunoaştere, aprecierea era de 0,41%. Dow Jones avea un avans de 0,27%.

Acţiunile Apple erau în scădere cu 0,36%, la 177,53 de dolari, în timp ce titlurile Amazon aveau o apreciere de 1,54%, până la 140,36 de dolari. Acţiunile Alphabet (compania mamă a Google) creşteau cu 0,09%, la 136,5 dolari, iar titlurile Nvidia aveau un declin de 2,07%, la 446,27 de dolari. Acţiunile producătorului de petrol Exxon aveau o creştere de 0,13%, până la 115,77 dolari, conform datelor afişate de Investing.com, la ora 17:30.

Cotaţia ţiţeiului Brent avea o creştere de 0,55%, la 91,22 dolari pe baril, în vreme ce sortimentul de petrol West Texas Intermediate (WTI) se tranzacţiona la 87,62 dolari pe baril, cu 0,23% peste referinţa din ziua anterioară.

Cotaţia aurului spot avea o creştere uşoară de 0,19%, la 1.923,03 de dolari pe uncie, în timp ce Bitcoin era în declin cu 1,41%, la 25.403 de dolari, ieri la ora 17:30, conform unui indice calculat de Investing.com.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb