Cristian Roşu, noul director general al Fondului de Garantare a Asiguraţilor

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 25 aprilie 2016

Cristian Roşu, noul director general al Fondului de Garantare a Asiguraţilor

Cristian Roşu este noul director general al Fondului de Garantare a Asiguraţilor, iar mandatul său începe din 1 mai, potrivit unui comunicat al FGA remis vineri.

În prezent, Cristian Roşu, licenţiat în inginerie, cu specializare universitară în management şi finanţe, este director al Direcţiei de Rezoluţie din cadrul FGA. Acesta are o experienţă de peste 15 de ani atât în domeniul bancar, unde a deţinut funcţii de conducere, cât şi în instituţia de supraveghere a sistemului de pensii private, ocupând funcţia de director general al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private(CSSPP), se precizează în comunicatul citat de Agerpres.

Tot de la 1 mai îşi încep mandatul şi directorii generali adjuncţi ai FGA, Mona Cucu şi Nicolae Crişan.

Licenţiată în inginerie auto, Mona Cucu va avea în subordine Direcţia Tehnică Despăgubiri şi Structura Operativă de gestionare a situaţiilor de faliment al unui asigurator.

"Doamna Mona Cucu are o experienţă de peste 20 de ani în domeniul asigurărilor. A coordonat timp de 8 ani activitatea de constatare, instrumentare şi lichidare a dosarelor de daună la una dintre cele mai vechi societăţi de asigurări din România. De asemenea, a lucrat în cadrul CSA / A.S.F - sectorul de supraveghere şi reglementare activitate asigurare, în mod special, asigurări obligatorii", se arată în documentul citat.

Nicolae Crişan va avea în subordine Direcţiile Economică şi Juridică. Acesta are o experienţă de peste 40 de ani în domeniul asigurărilor şi supravegherii sectorului asigurărilor şi este licenţiat în finanţe.

"Procesul de selecţie pentru cele trei posturi din conducerea executivă a instituţiei s-a desfăşurat în perioada 4 noiembrie 2015-7 aprilie 2016 şi a respectat principiile politicii de recrutare şi promovare a FGA. Concursul a fost deschis atât candidaţilor din interiorul organizaţiei, cât şi celor din afara acesteia", precizează FGA.

Fondul de Garantare a Asiguraţilor s-a constituit ca persoană juridică de drept public conform Legii nr. 213/2015. Fondul este o schemă de garantare în domeniul asigurărilor şi are drept scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Domnul Cristian Roşu s-a laudat intr-un articol (Tribuna) ca a redresat Carpatica Asigurari.

    In acest moment am o dauna simpla si clara (m-a lovit cineva din spate, fiind oprit la indicatorul cedeaza trecerea). Sa vedem cat de bine a rezolvat problemele d-ul Rosu la societatea la care a fost administrator temporar, avand in vedere ca sunt nevoit sa parchez masina descuiata (datorita avariei), cu toate consecintele ce decurg de aici. 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb