"Cronica războaielor DNA": Manuscrisul apocrif scos la imprimantă în mai multe exemplare pierdute toate, pînă cînd au fost regăsite

Cînd le-au descoperit, în grotele umplute de mai bine de trei zeci de mii de ani de apele mării, întinsă peste cea mai mare parte a fostului continent Europa, nici nu se scurseseră bine primele două decenii din mileniul curent. Aproape toate vestigiile importante ale lumii dispărute fuseseră de mult catalogate şi integrate în programele de conservare submarină, ceea ce transformase această parte din Marele Ocean într-un fel de Disneyland cultural subacvatic, distracţie pură, inocentă, dar şi atracţie pentru puţinii iubitori rămaşi ai studiilor pe care anticii le numeau, cîndva, "Istoria Lumii". Manuscrisele vorbesc despre un război care s-ar fi purtat pe meleagurile unui ţinut numit România şi erau semnate, pe fiecare filă, cu iniţialele LCK.

Lumea aceea părea să fi fost împărţită în două: de o parte, autocraţia luminată a unei splendide civilizaţii, dedicată Dreptăţii şi Justiţiei, un fel de Mare Congregaţie a Cavalerilor Inimilor Pure şi Idealurilor Neîntinate (MCCIPIN), enigmatic desemnată în tot cuprinsul manuscrisului prin iniţialele DNA, iar de cealaltă, lumea barbară a inamicilor săi, asaltîndu-i meterezele neîncetat, punînd la cale cele mai mîrşave uneltiri pentru a pătrunde cu hiclenie în cetate şi a o închina potrivnicilor săi. Una dintre speculaţiile celor care au făcut prima lectură a textului a fost că imprimantele cu ace ale instituţiei însărcinată cu redactarea finală a cronicii oficiale a războiului fuseseră întradins defectate, pentru a face mai tîrziu imposibilă descifrarea adevăratului sens al cronicilor. De fapt, ar fi fost vorba nu despre DNA, ci despre ADN. O bătălie pentru ADN era perfect credibilă, pentru epoca respectivă; tocmai fusese descifrată structura completă a genomul uman şi savanţii începuseră să se joace cu diferite secvenţe genetice pentru a schimba caracteristicile primitivei specii Homo Sapiens, ceea ce, destul de repede, a şi dat naştere speciei noi, numită iniţial Homo Post Sapiens; în cele din urmă clasificată de studiile antropotaxonomice ca fiind de fapt specia Post Hominide, subspecia "Robotrogloditus televisensis recens".

Conform cronicilor, în ţinutul acela, doldora de bogăţie şi bincuvîntat de clima celor patru anotimpuri, bîntuia de multă vreme o cruntă şi necruţătoare molimă.

Din generaţie în generaţie, fără nici o deosebire de clasă, stare, venit sau gen, ba încă din fragedă pruncie, oamenii şi instituţiile societăţii se îmbolnăveau iremediabil de "corupţie". Erau, astfel, predestinaţi unei vieţi pline de mizerii, fără spleen şi fără ideal, un fel de perpetuu amurg al zeilor, o moarte lentă, chinuitoare, sfîşietoare, distrugătoare de tot ceea ce îndeobşte numim bucuriile vieţii. Nimeni nu era în stare să găsească vreun remediu! Pînă într-o zi, cînd....într-o spasmodic-orgasmică sforţare, ori printr-un simplu joc al hazardului, nimeni nu poate spune, societatea aceea coruptă pînă în măduva oaselor a adus pe lume DNA-ul, adică MCCIPIN. Prin ce proces cosmic, din spuma drojdiei unei societăţi corupte pînă la ultima fibră au apărut brusc, maturi şi gata echipaţi cu uneltele justiţiei, haiducii Cetei Neîntinaţilor, nimeni nu a putut explica pînă acum şi sunt puţine şanse să o mai facă vreodată. Cert este că s-au organizat repede, şi-au mărit domeniile şi privilegiile senioral-instituţionale, dobîndind în scurtă vreme inclusiv privilegiul de a încălca oricare dintre legile societăţii corupte pe care erau meniţi să o distrugă, pentru a face loc "societăţii drepţilor". Scopul scuză mijloacele a zis...nemuritorul... Gambeta (?)!

Acum să nu îşi închipuie cineva că duşmanii DNA-ului au stat cu mîna în sîn. Nici pomeneală! Strategia lor a fost să se agaţe cu disperare de poalele imaculatei togi a Marii Preotese a Ordinului Neîntinaţilor, doar-doar o vor putea tîrî în mocirla vreunui scandal care să-i surpe credibilitatea personală şi, odată cu ea, şi pe cea a templului MCCIPIN! Au inventat tot felul de legături obscure cu servicii de spionaj, mai mult sau mai puţin autohtone; au fabricat poveşti şi poze despre nenumărate întîlniri şi petreceri cu "oamenenii de bine" ai instituţiilor Puterii; au ajuns chiar pînă acolo încît să falsifice nişte înregistrări cu vocea Marii Preotese, transformînd sensul canonicei şi secretei liturghii oficiate în chiar altarul Templului, în obscene şi ilegale îndemnuri la poliţie politică, adresate preoţilor cuminecători ai Ordinului... (Doamne, pînă unde s-au putut coborî unele exemplare din specia asta Homo Sapiens!!!).

Manuscrisul se întrerupe brusc şi, din păcate, nu ne mai spune nimic despre deznodămîntul acestui Război al Sfîrşitului Lumii! (Corupte, desigur!) Ceea ce ştim, însă, astăzi, aruncă totuşi o lumină asupra acestui obscur şi misterios episod de istorie. De exemplu, ştim cu certitudine că societăţile acelor vremuri erau, toate, grav atinse de corupţie, nu doar în acea parte de lume, numită România. Singura deosebire semnificativă era că ţinutul respectiv se găsea în periferia sistemului de putere care domina lumea la acea vreme; era deci o provincie prăfuită, o margine de loc în care puteau fi aruncate toate gunoaiele produse în centrul civilizaţiei, atît la propriu, cît şi simbolic. Unele dintre aceste gunoaie se numeau conflicte-confruntări-războaie, răfuieli. Celălalt lucru stabilit cu certitudine este că MCCIPIN nu era constituit din oameni speciali, extraordinari, făcuţi din alt aluat decît restul societăţii. Erau oameni la fel ca şi ceilalţi, unii corupţi, altii integii, unii cu respectul legii, alţii închinîndu-se doar idolilor numiţi "Şefi", unii cu scaun la cap şi simţul măsurii, alţii îmbătaţi de puterea de a-şi transforma poziţia instituţională în puterea de a se juca cu vieţile altora, de a face avere şi de a se bucura de privilegii la care, altfel, nimic nu le dădea dreptul. Ei şi societatea din care proveneau erau o apă şi-un pămînt. Luptele puse în scenă sub stindartul acestui Ordin al Neîntinaţilor au fost în parte simple "scene regizate", pentru a acoperi alte matrapazlîcuri ale puterii din acele vremuri. În subsolul acestei pagini este menţionat numele unui anume Traian Băsescu, despre care se spune că ar putea lămuri în amănunt aspectele acestea; dar cine mai ştie astăzi cine o fi fost, or dacă o fi existat, cu adevărat, o persoană cu acest nume, care să aibă vreo legătură cu matrapazlîcurile respective! O altă parte dintre scenele bătăliei au fost cît se poate de reale, dar au servit nu intereselor locale de "combatere a corupţiei", cum pretinde apocriful manuscris, ci intereselor celor două Roze, de Est şi de Vest, care se înfruntau, în acele vremuri, într-un nou război de treizeci de ani, pentru controlul Heartlandului.

Nu ştiu dumneavoastră ce credeţi dar, mie, istoriile acestea vechi, plăsmuite de exemplare necunoscute ale unei specii de mult dispărute, care sudează pînă la nivel atomic realul şi imaginarul, mi se par cele mai importante realizări ale lui Homo Sapiens, fascinante şi demne de a fi povestite urmaşilor ...urmaşilor... urmaşilor...mă rog...cunoscute chiar şi de către speciile astea noi care îşi împart astăzi planeta H2O!