ZIARUL BURSA

05 iulie 2017
Ediţia din 21.11.2024

"Cronica războaielor DNA": Manuscrisul apocrif scos la imprimantă în mai multe exemplare pierdute toate, pînă cînd au fost regăsite

CORNEL CODIŢĂEditorial / 5 iulie 2017

CORNEL CODIŢĂ

Cînd le-au descoperit, în grotele umplute de mai bine de trei zeci de mii de ani de apele mării, întinsă peste cea mai mare parte a fostului continent Europa, nici nu se scurseseră bine primele două decenii din mileniul curent. Aproape toate vestigiile importante ale lumii dispărute fuseseră de mult catalogate şi integrate în programele de conservare submarină, ceea ce transformase această parte din Marele Ocean într-un fel de Disneyland cultural subacvatic, distracţie pură, inocentă, dar şi atracţie pentru puţinii iubitori rămaşi ai studiilor pe care anticii le numeau, cîndva, "Istoria Lumii".

OPPC, DUPĂ ANUNŢUL DESFIINŢĂRII PILONULUI II ŞI RETRACTAREA ACESTUIA: "Declaraţiile ministrului finanţelor, făcute de o manieră incompatibilă cu normele legale"

A.A.Piaţa de Capital / 5 iulie 2017

Organizaţia Profesioniştilor Pieţei de Capital (OPPC) apreciază că recentele declaraţii ale ministrului finanţelor publice cu privire la desfiinţarea Pilonului II al sistemului de pensii şi la transferarea sumelor de bani cotizate către contribuabili au fost făcute "de o manieră incompatibilă cu normele legale care reglementează diseminarea informaţiilor pe piaţa de capital".

Kovesi câştigă runda întâi

ÎN CONFRUNTAREA CU ŢULUŞ ŞI MORARU IORGA Kovesi câştigă runda întâi

Anticorupţie / 5 iulie 2017

Actualizare 19:14 Secţia pentru procurori a CSM a hotărât ca Ţuluş şi Iorgasă se întoarcă la unităţile de parchet de la care provin

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât ca procurorii revocaţi la solicitarea Laurei Codruţa Kovesi din Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), Doru Ţuluş şi Mihaela Moraru Iorga, să se întoarcă la unităţile de parchet de la care provin, potrivit unor surse din presă.

Actualizare 15:20 Iorga spune că va contesta decizia de revocare a sa de la DNA

Actualizare Kovesi i-a revocat pe procurorii Mihaela Iorga Moraru şi Doru Ţuluş

------

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dat, ieri, aviz pozitiv pentru revocarea din funcţie a procurorilor DNA Doru Ţuluş şi Mihaiela Moraru Iorga, au precizat surse din CSM pentru Agerpres.

De ce a surprins căderea bursei în iunie?

OPINII De ce a surprins căderea bursei în iunie?

CRISTIAN DOGARUPiaţa de Capital / 5 iulie 2017

Citesc în aceste zile tot soiul de articole care încearcă să surprindă căderea BVB din luna iunie iar, în goana după un vinovat cert, se ignoră cauzele evidente: trecerea datelor de referinţă pentru încasarea dividendelor. Din punctul meu de vedere, factorul politic e mult mai puţin responsabil de picajul din iunie decât temerea că povestea fericită cu dividendele speciale ar putea să nu se repete la anul.

Airbus modernizează, la Braşov, elicopterul second-hand al preşedintelui Guineei

Airbus modernizează, la Braşov, elicopterul second-hand al preşedintelui Guineei

OVIDIU VRÂNCEANUCompanii / 5 iulie 2017

Primele două elicoptere donate de Franţa către Guineea sunt în curs de modernizare la fabrica din Braşov a francezilor de la Airbus. Ieri, un prim elicopter, destinat preşedinţiei Guineei, a fost livrat clientului, în timp ce au fost demarate procedurile pentru modernizarea unui elicopter Puma donat de preşedintele Franţei omologului său din Guineea. "Acesta va beneficia de o atenţie sporită, urmând să beneficieze de mai multe modernizări", au explicat reprezentanţii companiei.

Alimente insuficiente pentru o lume suprapopulată

Alimente insuficiente pentru o lume suprapopulată

O.D.Miscellanea / 5 iulie 2017

Sute de milioane de oameni au resurse de hrană insuficiente, iar numărul lor creşte de la o zi la alta. Situaţia este îngrijorătoare şi în ciuda măsurilor adoptate, fenomenele naturale extreme şi conflictele regionale, care generează valuri de refugiaţi, nu fac decât să zădărnicească iniţiativele. Probleme sunt în Africa, Asia dar şi în anumite regiuni din Europa şi America de Sud.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
MACRO NEWSLETTER 5 Iulie 2017

MACRO NEWSLETTER 5 Iulie 2017

Internaţional / 5 iulie 2017

Preţurile de consum din Turcia şi-au temperat creşterea anuală în iunie 2017 până la 10,9%, de la 11,7% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,3%, după un avans de 0,5% în luna precedentă.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo