Piaţa a închis şedinţa de tranzacţionare de ieri în teritoriul pozitiv, opt dintre indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) apreciindu-se, în contextul în care a fost înregistrat un volum de 7,63 milioane euro, inferior celui de luni, de 8,3 milioane de euro.
Răzvan Raţ, director operaţiuni în cadrul "SSIF BRK Financial Group", ne-a declarat: "Cotaţiile acţiunilor încep să revină pe creştere după ce au înregistrat o volatilitate ridicată în urma evenimentelor de săptămâna trecută (declaraţia ministrului de Finanţe potrivit căreia Pilonul II de pensii se va desfiinţa până la finalul anului), pe măsură ce investitorii revin la cumpărare. Probabil, tendinţa de revenire va continua şi în zilele următoare, dacă nu vor aparea şi alte evenimente negative.
Indicii bursieri au înregistrat creşteri în cursul zilei de azi (ieri, n.r.): BET-FI a crescut cu 1,33%, până la 33.040 puncte, iar BET a înregistrat o creştere de 0,92%. Excepţie a făcut BET-NG, care a scăzut cu 0,83%. Lichiditatea a fost de 34,94 milioane lei, sub valoarea medie zilnică de anul acesta (51,58 milioane lei/şedinţă).
Cel mai mare rulaj a fost realizat cu acţiunile «Romgaz» (SNG), 14,8 milioane lei, cotaţia acţiunii înregistrând o scădere de -11,97%, până la preţul de 27,2 lei/acţiune. Azi (ieri, n.r.) este data ex-dividend pentru acest emitent, iar preţul se menţine uşor peste 27,08 lei/acţiune (nivelul de închidere din data de 3 iulie corectat cu dividendul).
Acţiunile DIGI sunt în creştere cu 2,84%, pe un rulaj destul de scăzut, de 0,4 milioane lei. Începând cu şedinţa din 3 iulie, «DIGI Communications» în conformitate cu deciziile Comisiei Indicilor a intrat în componenţa indicelui BET cu o pondere de 4,3%, iar în perioada următoare ne aşteptăm la o creştere a lichidităţii, având în vedere că sunt fonduri de investiţii care urmăresc indicele BET.
Cotaţia «OMV Petrom» a revenit, după mai multe şedinţe de scădere (...), apreciindu-se cu 3,54%, până la nivelul de 0.2925 lei/acţiune, ajutată şi de revenirea preţului petrolului după mai multe zile consecutive de creştere".
Acţiunile "Fondul Proprietatea" (FP) s-au apreciat cu 1,9%, la 0,856 lei/titlu, în urma unui rulaj de 3,57 milioane de lei.
De asemenea, au fost schimbate titluri "Banca Transilvania" (TLV) de 3,23 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 2,73 lei/acţiune, în creştere cu 2,25%.
Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit acţiunilor "BRD - Groupe Societe Generale" (BRD), cu un rulaj de 2,48 milioane de lei. Titlurile BRD au închis la preţul de 13,72 lei/unitate, în urcare cu 2,24%
Pe piaţa "deal" au fost înregistrate două tranzacţii.
Cea mai importantă dintre acestea, în valoare de 2,69 milioane de lei, a fost realizată cu titluri TLV. Cotaţia societăţii bancare a închis la preţul unitar de 2,69 lei, în creştere cu 0,75%.
A mai fost încheiat un transfer "deal" cu acţiuni BRD, la un preţ de 13,5 lei/titlu, în creştere cu 0,6%, pe fondul unui volum de 0,95 milioane lei.
Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 40 de acţiuni de la BVB, a înregistrat o apreciere de 0,98%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat cu 1,37%, în timp ce indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a apreciat cu 0,88%.