CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 26 IUNIE-3 IULIE BT Index Austria ATX, cel mai rentabil dintre fondurile de investiţii

A. I.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 5 iulie 2017

BT Index Austria ATX, cel mai rentabil dintre fondurile de investiţii

Având o creştere de 1,35% în perioada 23-30 iunie, titlurile fondului BT Index Austria ATX au avut cea mai mare rentabilitate dintre toate fondurile analizate, raportată la moneda euro.

BT Index Austria ATX este un fond deschis de investiţii, denominat în euro, ce investeşte în acţiuni cotate la Bursa de Valori de la Viena (Wiener Borse), minim 85% din activele fondului urmărind să reproducă indicele ATX (Austrian Traded Index). Diferenţa de active este reprezentată de plasamente în instrumente financiare cu venit fix, utilizate în vederea optimizării gradului de risc aferent investiţiilor în acţiunile cotate.

Potrivit datelor prezentate pe site-ul BT Asset Management, societatea care administrează fondul, pe data de 30 iunie 2017, 88,37% din activele fondului erau investite în acţiuni, 9,71% în depozite bancare, restul fiind disponibil la vedere.

La aceeaşi dată cea mai mare deţinere a fondului, de 18,46%, se găsea în acţiuni Erste Group Bank AG.

În perioada 23-30 iunie, preţul acţiunilor Erste la Bursa din Viena, s-a apreciat cu 7,29% (calculat pe baza valorilor de închidere), conform datelor publicate pe site-ul "investing.com".

Pe locul următor în deţinerile fondului se găseau titluri ale companiei OMV AG, a căror pondere era de 13,83%. În perioada menţionată, titlurile companiei petroliere s-au depreciat cu 0,86%.

Un procent de 9,06% din activele BT Index Austria ATX era plasat în acţiuni Voestalpine AG. Aprecierea acţiunilor producătorului de oţel a fost, în intervalul de timp analizat, de 2,95%.

Acţiunile Andritz AG reprezentau, la data menţionată, 6,91% din investiţiile fondului. În perioada 23-30 iunie, preţul titlurilor Andritz a scăzut cu 1,54% (conform valorilor de închidere publicate pe site-ul "investing.com").

Pe locul al doilea în clasamentul fondurilor de investiţii s-au situat titlurile Certinvest Obligaţiuni, a căror creştere a fost de 0,45%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de fondul Stabilo, ce a urcat cu 0,43%.

Cu o apreciere de 7,82% în perioada 26 iunie-3 iulie, titlurile furnizorului de soluţii în domeniul aparatelor pentru distribuţie şi comandă electrică, Electrocontact (ECT) au reprezentat acţiunile cu cea mai bună evoluţie de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), raportată la moneda europeană, în perioada menţionată.

Cele mai mari creşteri ale preţului acţiunilor ECT, în intervalul de timp analizat, s-au realizat pe fondul unui rulaj de doar câteva sute de titluri. Astfel, aprecierea cotaţiei a apărut şi pe fondul lichidităţii reduse a emitentului.

Luni, 3 iulie, preţul ECT a închis în stagnare, pe fondul unui rulaj de 142 de titluri.

Locul al doilea în topul randamentelor a revenit acţiunilor Erste Group Bank (EBS), ce s-au apreciat cu 6,24%, în perioada menţionată, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile Aerostar (ARS), care s-au apreciat cu 4,33%.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a scăzut cu 2,16% în perioada 26 iunie-3 iulie, reprezentând, iarăşi, indicele cu cea mai mică depreciere dintre toţi indicii BVB analizaţi.

Din cadrul acestuia, cea mai mică scădere au avut-o acţiunile SIF Banat-Crişana (SIF1), al căror preţ s-a depreciat cu 0,03%, în intervalul de timp analizat.

Luni, 3 iulie, cotaţia SIF1 a crescut cu 0,21%, în contextul unui rulaj de 30.923 de acţiuni, inferior mediei celor 20 de zile anterioare de aproximativ 150.000 de unităţi.

Ponderea titlurilor SIF1 în indicele BET-FI, este de 17,56%.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii de la BVB, s-a depreciat cu 4,05%, în perioada 26 iunie-3 iulie, raportat la moneda euro.

În intervalul de timp menţionat, cea mai bună evoluţie din cadrul indicelui extins au avut-o acţiunile Impact Developer & Contractor (IMP), care au crescut cu 2,19%.

În această perioadă, acţiunile IMP au cunoscut cea mai importantă creştere pe data de 30 iunie, când s-au apreciat cu 5%, pe fondul unui rulaj de 19.230 de titluri, sub media celor 20 de zile anterioare de aproximativ 113.500 de unităţi.

Pe data de 3 iulie, acţiunile IMP au terminat şedinţa de tranzacţionare indecis, în contextul în care s-au transferat 10.280 de unităţi.

Ca şi în cazul titlurilor ECT, aprecierea cotaţiei dezvoltatorului imobiliar a apărut şi pe fondul lichidităţii reduse a emitentului.

Ponderea companiei în indicele BET-XT este de 0,18%.

Indicele BET, al celor mai lichide douăsprezece companii listate la BVB, s-a depreciat cu 4,27%, raportat la moneda euro, în perioada 26 iunie-3 iulie, reprezentând indicele cu cea mai mare scădere dintre cei analizaţi.

Cea mai bună evoluţie din componenţa acestuia au avut-o acţiunile "MedLife" (M) care au crescut cu 2,08%.

Luni, 3 iulie, cotaţia M s-a apreciat cu 2,51%, în contextul unui rulaj de 32.500 de titluri, superior mediei celor 20 de zile anterioare, de 11.938 de acţiuni.

Ponderea acţiunilor M în indicele BET este de 1,07%.

Cel mai bun randament la depozite bancare, în intervalul 26 iunie-3 iulie, a fost pentru cele în lei, de 0,42%, la Bancpost, în timp ce randamentul la depozitele în euro a fost, din nou, de 0,02%.

Cotaţia aurului s-a depreciat cu 2,27%, iar moneda naţională a crescut cu 0,38% faţă de euro, în intervalul de timp menţionat.

După scăderile din ultima perioadă, cotaţia monedei digitale Bitcoin a crescut cu 1,81%, în perioada 26 iunie-3 iulie.

Din perspectivă tehnică, cotaţia criptomonedei raportată la euro s-a aflat într-un triunghi simetric (configuraţie grafică de consolidare, ce apare în timpul trendului) care a fost rezolvat prin străpungerea liniei superioare a formaţiunii, ceea ce reprezintă un semnal bullish (există o probabilitate mai mare ca preţul să crească).

Atât pe termen scurt cât şi pe termen mediu, cotaţia criptomonedei se află pe un trend ascendent, situându-se deasupra mediilor mobile simple de 20, respectiv 50 de zile (media mobilă reprezintă un instrument tehnic de identificare a trendului).

Ieri, în jurul orei 15:00, criptovaluta se tranzacţiona în jurul nivelului de 2.327 de euro (aproximativ 10.655 lei, la cursul de schimb de luni, de 4,5788 lei, pentru un euro), potrivit CoinDeskPrice Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume).

Conform site-ului "coinmarketcap.com", ieri, la ora menţionată, capitalizarea de piaţă a criptomonedei era de aproximativ 37,88 miliarde de euro.

Precizare:

Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb