Crucea Roşie Română sprijină victimele afectate de inundaţii

C.P.
Miscellanea / 30 iunie 2010

Crucea Roşie Română sprijină victimele afectate de inundaţii

În urma inundaţiilor din judeţele Arad, Alba, Cluj, Brăila, Botoşani, Tulcea şi Suceava, Crucea Roşie Română a intervenit de urgenţă cu ajutoare umanitare de primă necesitate, din depozitele proprii sau primite donaţii de la companii private.

În judeţul Alba, filiala de Cruce Roşie a intervenit în şase localităţi afectate de inundaţii. Începând din 22 iunie, au fost oferite ajutoare pentru aproximativ 300 de persoane: 10.000 litri de apă, 1000 de pâini, 20.000 de ouă, 2000 de pui congelaţi, lenjerii, saci de dormit şi pături.

În judeţul Arad, filiala de Cruce Roşie a oferit sprijin pentru 70 de familii din localitatea Nadab, care au fost cazate în căminul cultural. Ajutorul a constat într-o primă fază în saltele, lenjerii, pături, încălţăminte, jucării pentru copii şi îmbracăminte.

În judeţul Cluj, Crucea Roşie a intervenit în comuna Chinteni satul Lung, satul Feurdeni, şi în comuna Calatele satul Calata unde au fost afectate 500 de familii. În aceste localităţi au fost distribuite 600 pâini, 1500 l apă, 50 kg conserve şi 150 kg alimente neperisabile. O mare parte a acestor alimente provin din fondul de rezervă costituit în depozitele Băncii de Alimente ale Crucii Roşii Române.

În judeţul Tulcea, filiala de Cruce Roşie a oferit sprijin familiilor din Pătlageanca, comuna Ceatalchioi, unde, datorită ploilor abundente, zeci de gospodării au rămas izolate. Voluntarii Crucii Roşii au distribuit 180 l de apă plată, 100 de pâini şi 100 conserve, urmând ca în cursul acestei săptămâni să suplimenteze ajutoarele în zonă.

În judeţul Brăila, filiala de Crucea Roşie Română a oferit sprijin celor 102 persoane dislocate din zona portului şi cazate în tabăra Lacul Sărat. Ajutorul a constat în alimente neperisabile, pâine, detergenti, cadiţe şi lapte praf pentru 5 copii sugari.

În judeţul Botoşani, voluntarii filialei de Cruce Roşie au asistat până în prezent 50 de persoane din Dorohoi cu 250 l de apă, 50 de pâini, 100 de conserve şi 200 de săpunuri. Ajutoarele vor fi suplimentate, în funcţie de nevoile urgente ale persoanelor afectate.

Potrivit unui comunicat remis redacţiei, în perioada următoare, Crucea Roşie Română va continua să ofere persoanelor afectate de inundaţii ajutoare de primă necesitate din depozitele de intervenţie în caz de dezastre şi din depozitele Băncii de Alimente în funcţie de solicitările venite din partea autorităţilor locale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5124
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2344
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7993
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.8318

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb