CSA va aplica teste de stres companiilor de asigurări la finalul lui 2009 sau începutul lui 2010

N.I.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 3 iulie 2009

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) va aplica, în ultimul trimestru din 2009 sau la începutul lui 2010, teste de stres pentru a verifica stabilitatea financiară a companiilor de asigurări, a declarat, ieri, vicepreşedintele CSA, Tudor Baltă.

"CSA ia în calcul derularea, în trimestrul patru sau la începutul lui 2010, a unor teste de stres prin care să verifice stabilitatea financiară a companiilor de asigurări. Testele vor fi efectuate odată cu studiul de impact cantitativ QIS5", a spus Baltă.

El a menţionat, de asemenea, că CSA vrea să adopte unele măsuri "care să ducă la îmbunătăţirea activităţii de management al riscului în companii" şi a precizat că efectuarea testelor de stres depinde de "gradul de performanţă al activităţii de management al riscului, dar şi de experienţa personalului".

În prezent, peste 40 de companii de asigurări concurează pe o piaţă care a ajuns anul trecut la un volum de prime brute subscrise de 8,8 miliarde lei (2,4 miliarde euro).

Societăţile de asigurare din România au înregistrat anul trecut o pierdere netă de 575,8 milioane lei (156,3 milioane euro), marcând al treilea an consecutiv de rezultat negativ pe ansamblul pieţei, potrivit datelor publicate de arbitrul asigurărilor

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb