Ministrul de Externe al Cubei, Bruno Rodriguez, a declarat că Statele Unite urmează o cale a confruntării, după ce Washingtonul a dat de înţeles că îşi va înăspri sancţiunile vechi de mai multe decenii asupra Cubei, scrie Reuters.
Relaţiile dintre Cuba şi SUA s-au deteriorat de când Donald Trump a devenit preşedinte, Washingtonul înăsprind restricţiile privind comerţul şi călătoriile care fuseseră diminuaate de Barack Obama.
Sub conducerea lui Obama şi a fostului preşedinte cubanez, Raul Castro, Statele Unite şi Cuba îşi restabiliseră relaţiile diplomatice.
"Regretăm că guvernul SUA merge pe o cale a confruntării cu Cuba", a declarat Rodriguez într-o conferinţă de presă.
Săptămâna trecută, un oficial al administraţiei Trump a declarat că SUA plănuiesc să mărească presiunea economică asupra Cubei precum şi asupra Venezuelei.
Rodriguez a acuzat SUA şi că pun presiune pe alte ţări să respingă o rezoluţie pe care Cuba o va prezenta la Adunarea Generală ONU de săptămâna viitoare şi prin care va cere ridicarea embargoului economic impus de SUA ţării.
El a declarat că Washingtonul încearcă să se folosească de drepturile omului ca pretext pentru a justifica un embargo "care încalcă drepturile poporului cubanez".
Săptămâna trecută, Statele Unite au prezentat la ONU situaţia deţinuţilor politici din Cuba. Diplomaţii din Cuba şi Bolivia au protestat şi au făcut gălăgie ţipând, scandând şi bătând în mese pentru a împiedica prezentarea americanilor.