Cum a devenit Austria cetatea alpină a lui Putin

Viena nu vrea să fie văzută susţinând în mod deschis Moscova, dar este, de asemenea, precaută să aducă daune permanente la o relaţie care a fost destul de profitabilă pentru ţară de zeci de ani, arata un editorial de astazi din "Politico", dezvoltând ideea în cele ce urmează.

În timp ce Austria nu a fost singura ţară care a îmbrăţişat cu nerăbdare Rusia în perioada premergătoare asaltului pe scară largă al lui Putin asupra Ucrainei de anul trecut, niciun membru al UE nu a avut mai multe dificultăţi în a renunţa la ea (Ungaria nici nu pare să încerce, măcar).

Chiar dacă Austria a sprijinit Ucraina cu ajutor umanitar substanţial, a primit zeci de refugiaţi, a susţinut sancţiunile Uniunii Europene împotriva Rusiei şi l-a criticat public pe Putin pentru încălcarea normelor internaţionale, în culise legăturile comerciale dintre cele două ţări rămân ferm intacte, în special în domenii ale energiei şi finanţelor.

A fost un act de echilibru dificil. Când cancelarul austriac Karl Nehammer a decis în aprilie anul trecut să fie primul lider european ca urmare a invaziei să zboare la Moscova (prin Kiev) şi să-l întâlnească pe Putin om la om, el a încercat să-l vândă ca o misiune de pace. Criticii europeni din Austria au simţit o poveste de acoperire. Deşi puţine detalii au reieşit din ceea ce Nehammer a numit o "conversaţie dură şi sinceră", scepticii au remarcat că gazul rusesc în Austria a continuat să curgă, în contrast puternic cu Germania, care a fost întrerupt.

Partenerii occidentali ai Austriei au tolerat de mult timp relaţiile sale cu Rusia, dar războiul din Ucraina a ridicat miza, iar Viena se află brusc sub presiune din toate părţile. Criticii de ambele maluri ale Atlanticului spun că acceptarea de către Austria a "neutralităţii militare" şi ceea ce mulţi percep drept abordarea sa de mijloc a crizei trădează un cinism profund înrădăcinat în rândul elitelor ţării în relaţiile lor cu Rusia şi reprezintă o ameninţare substanţială la unitatea europeană a atitudinii fata de Ucraina.

"Austria este cu siguranţă partea moale a UE în ceea ce priveşte Rusia", a spus un înalt oficial al Comisiei, subliniind ceea ce persoana a descris drept infiltrarea de succes a Moscovei în stabilirea ţării de-a lungul anilor.

Pentru UE, care se luptă deja să facă faţă flirturilor perene ale băiatului rău maghiar Viktor Orban cu Putin, refuzul Austriei de a se deconecta agresiv de Rusia complică şi mai mult eforturile de a prezenta un front comun. Teama de la Bruxelles este că, în timp, apariţia unei zone tolerante faţă de Rusia în inima geografică a Europei, care să cuprindă Ungaria şi Austria, s-ar putea răspândi, dând Rusiei puterea în efortul său continuu de a crea o bresa prin continent.

Alexander Schallenberg, ministrul de externe al Austriei şi cel mai înverşunat avocat pe scena internaţională, insistă că astfel de idei sunt înrădăcinate în trecut şi divorţate de realităţile actuale. Departe de a pune în pericol unitatea europeană, Austria a întărit-o, a argumentat el într-un interviu recent.

"Începând cu 24 februarie a anului trecut, atât eu, cât şi cancelarul Nehammer am explicat foarte clar unde se află această ţară şi care este poziţia guvernului nostru", a spus Schallenberg. "Pentru o ţară precum Austria, o ţară mică, dependentă de exporturi în centrul continentului european, este esenţial ca dreptul internaţional şi principiul pacta sunt servanda să fie respectate", referindu-se la un dicton latin care înseamnă "acordurile trebuie păstrate". ."

Si totusi.

• Nealiniat

Pentru a înţelege rădăcinile poziţiei Austriei faţă de Rusia, este de ajutor să privim înapoi la 1955. La un deceniu după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, ţara a rămas ocupată de cele patru puteri aliate şi împărţită în zone. Pentru a-i convinge pe sovietici să restituie Austriei suveranitatea deplină, ţara a trebuit să accepte să consacreze neutralitatea în constituţia sa, pe care populaţia de la acea vreme o considera un rău necesar. (Strict vorbind, legea nu împiedică Austria să participe la un conflict armat, mai degrabă stipulează că ţara nu se alătură unei alianţe militare şi nu permite altor ţări să staţioneze trupe pe teritoriul său.)

Iniţial, austriecii nu au fost deosebit de îngrijoraţi de ofensarea sovieticilor. După ce sovieticii au zdrobit revolta din 1956 din Ungaria, declanşând un val masiv de refugiaţi peste graniţa cu Austria, Viena nu a ezitat să se alăture altor ţări occidentale la Organizaţia Naţiunilor Unite pentru a critica acţiunile Moscovei.

Cu toate acestea, Austria, ferm conectată între NATO şi blocul sovietic, nu a durat mult să descopere avantajele inerente ale acestui nou său statut. Fiind o ţară neutră, nealiniată, ar putea face afaceri de ambele părţi ale Cortinei de Fier. La 1 iunie 1968, Austria a devenit prima ţară din Europa de Vest care a semnat un contract pe termen lung cu Uniunea Sovietică pentru furnizarea de gaze naturale, care a ajuns prin Cehoslovacia la un hub de distribuţie chiar în interiorul graniţei cu Austria.

Cu toate acestea, la doar câteva luni după ce Austria a semnat acordul din 1968, a avut loc un dezastru. În august, tancurile sovietice au ajuns din nou în Europa Centrală, de data aceasta în Cehoslovacia.

Cu amintirile despre represiunea maghiară încă proaspete, austriecii se temeau că sovieticii ar putea să le invadeze şi ţara. Guvernul a făcut chiar planuri de urgenţă pentru a se muta de la Viena în vestul îndepărtat al ţării. De asemenea, a avut grijă să nu-i provoace pe sovietici, ţinând trupele austriece la 30 de kilometri de graniţa cu Cehoslovacia. (Au avut dreptate să fie îngrijoraţi. Sovieticii chiar aveau un plan de a trimite trupe din Pactul de la Varşovia peste graniţă, dar din motive care rămân neclare, au optat să nu facă acest lucru.)

A fost momentul decisiv pentru Austria în Războiul Rece - sovieticii nu au invadat, iar gazul a continuat să curgă.

Lecţiile pentru cei mai mulţi austrieci au fost clare: neutralitatea este atât bună pentru afaceri, cât şi ne menţine în siguranţă.

De asemenea, neutralitatea a permis Austriei să devină o etapă importantă pentru diplomaţia internaţională, subliniind beneficiile de a nu lua parte. În anii şaizeci, OPEC şi-a mutat sediul acolo, urmat în 1979 de Naţiunile Unite, care a făcut din Viena al treilea sediu. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa sa stabilit acolo în 1993.

Acordul de gaz s-a dovedit un avantaj pentru grupul energetic de stat OMV, stabilind Austria drept unul dintre principalele conducte pentru gazul rusesc destinat Europei de Vest.

"Nu ar trebui să subestimăm puterea acelei istorii", a spus Wilhelm Molterer, fost vicecancelar şi ministru de finanţe austriac, amintindu-şi cât de îngrijorată era mama sa de o invazie sovietică în 1968. "Beneficiile economice ale acordului pentru Austria au fost substanţiale. pentru multi ani."

Istoria ilustrează, de asemenea, modul în care relaţia Austriei cu Rusia a fost construită de la început pe temelia fricii şi pe promisiunea oportunităţii economice. În timp ce germanii îşi descriu adesea afinitatea pentru Rusia în termeni culturali şi istorici, cea mai importantă motivaţie a Austriei de a privi spre est de la război a fost tranzacţională.

Elita Rusiei, între timp, a văzut de mult Austria ca fiind cea mai bună dintre ambele lumi: o poartă către Occident, dar nu pe deplin occidentală. Viena, cu splendoarea ei imperială ştearsă, politicienii flexibili şi faimoasa gemutlichkeit (sau cordialitatea confortabilă) este favorita tradiţională a oligarhilor şi a aparatchikului deopotrivă. Mai presus de toate, totuşi, este un loc în care ruşii cu bani şi influenţă au fost bineveniţi, fie că doresc să dobândească cetăţenia, cum a fost cazul fiicei fostului preşedinte rus Boris Elţin, fie imobiliare alese din Alpi, cum ar fi fostul prieten al lui Putin, Oleg Deripaska.

Într-adevăr, aspectul cel mai frapant al legăturilor politice dintre Austria şi Rusia este măsura în care acestea se întind peste liniile de partid.

Aproape fiecare fost cancelar austriac în viaţă, de exemplu, a căutat un loc de muncă în est după ce a părăsit mandatul. Wolfgang Schussel, fost cancelar al Partidului Popular de centru-dreapta, s-a alăturat consiliilor de conducere ale operatorului rus de telecomunicaţii mobile MTS şi ale gigantului petrolier Lukoil. Succesorul său social-democrat, Alfred Gusenbauer, a plecat să lucreze pentru "Institutul de Cercetare a Dialogului Civilizaţiilor", un think tank pro-rus înfiinţat de un amic lui Putin. Christian Kern, un alt social-democrat, a intrat în consiliul de conducere al căii ferate de stat ruse RZD.

În acţiune au intervenit şi foştii miniştri. Hans Jörg Schelling, care a fost ministru de finanţe timp de trei ani până în 2017, a devenit consultant pentru Gazprom după ce a părăsit mandatul. Fostul ministru de externe Karin Kneissl, cunoscuta mai ales pentru că l-a invitat pe Putin la nunta ei şi a împărţit un vals cu el, s-a alăturat consiliului de administraţie al Rosneft, o companie petrolieră deţinută de stat, şi a devenit obişnuită la RT, postul internaţional de propagandă al Rusiei. (Kneissl locuieşte acum în Liban şi se descrie ca o "refugiată politic").

În ciuda diferenţelor lor politice, toţi politicienii s-au bazat pe acelaşi egoism logic pentru a-şi justifica angajamentul: Austria trebuie să rămână o punte către Rusia pentru binele Occidentului. (Majoritatea celor de mai sus au fost ruşinaţi să renunţe la posturile lor după ce Rusia a escaladat războiul anul trecut.)

• Pur şi simplu afaceri

Măsura în care liderii Austriei au pus ţara într-un colţ cu Rusia a devenit clar în timpul unei vizite de stat a lui Putin în 2014, la doar câteva săptămâni după ce acesta a anexat Crimeea şi a declanşat un război în estul Ucrainei.

Într-o zi însorită de iunie, preşedintele rus a stat în centrul scenei în sala opulenta art nouveau a Camerei de Comerţ din Viena, făcând glume în detrimentul gazdei sale, preşedintele camerei Christoph Leitl.

"Sunt de atâta vreme preşedinte, că este a treia oară, ca am avut plăcerea să vă salut", a spus Leitl privindu-l pe Putin, care s-a întors către public, l-a arătat pe austriac şi a exclamat: "Dictatura! " În timp ce mulţimea a izbucnit în râs, Putin, rânjind de la ureche la ureche, a adăugat în germană: "dar o dictatură bună".

Leitl a continuat să-i amintească lui Putin că, cu exact 100 de ani mai devreme, o parte a Ucrainei aparţinea Austriei. "Ce sugestii ai?" a întrebat Putin, adăugând la râsete puternice că îi era frică să audă răspunsul lui Leitl. În timp ce le-a plăcut gluma, preşedintele de atunci al Austriei Heinz Fischer a întins mâna să-l mângâie pe Putin pe spate. Mai devreme în acea zi, Fischer îl primise pe preşedintele rus cu onoruri militare depline în Hofburg, fostul palat imperial al Habsburgilor.

Este posibil ca glumele să fi luat sfârşit de la atacul pe scară largă al lui Putin, dar relaţia economică subiacentă a supravieţuit în mare parte nevătămată.

Rusia rămâne al doilea cel mai mare investitor din Austria după Germania (poziţie pe care o deţine din 2014), cu investiţii străine directe totalizând 25 de miliarde de euro la sfârşitul anului trecut, sau 13% din total. (În comparaţie, investiţiile SUA în Austria însumează 13 miliarde EUR, în timp ce cele din Italia vecină aproximativ 11 miliarde EUR.)

Între timp, multe dintre sutele de companii austriece care au investit în Rusia în ultimii ani rămân active acolo. Aproape două treimi din cele 65 de companii austriece din Rusia chestionate de Şcoala de Economie din Kiev intenţionează să rămână, de exemplu, cu mult peste media pentru toate ţările de 40 la sută.

Conglomeratul de petrol şi gaze OMV, cea mai mare companie din Austria, rămâne un jucător important în sectorul energetic al Rusiei. Raiffeisen Bank International, deţinută de Austria, este cel mai mare creditor străin activ în Rusia şi un pilon al sistemului financiar al ţării. Chiar şi Red Bull din Salzburg continuă să-şi vândă băuturile energizante în Rusia.

OMV susţine că este obligată să continue să cumpere cel puţin 6 miliarde cubi de gaz rusesc pe an până în 2040 - produsul unui acord din 2018 semnat la Viena de Putin şi apoi de cancelarul Sebastian Kurz.

Guvernul austriac, care deţine puţin peste 30% din OMV, un fost monopol de stat, susţine că nu este la curent cu detaliile contractului. Modul în care intenţionează să îşi îndeplinească angajamentul de a reduce dependenţa Austriei de gazul rusesc la zero până în 2027 este un mister.

• Vânt de est

Până de curând, liderii ţării au reuşit în mare măsură să contracareze controlul internaţional al legăturilor lor ruseşti cu o formulă bine perfecţionată de diversiune, oferita atât cu un zâmbet, cât şi cu o pată grea de farmec vienez siropos.

"Suntem o ţară mică, neutră şi am încercat întotdeauna să fim un loc pentru dialog şi să găsim un teren comun cu toate ţările lumii", a spus fostul cancelar Kurz, ale cărui vizite frecvente cu Putin în timpul mandatului au ridicat întrebări chiar şi în Austria.

În timpul mandatului lui Kurz a ieşit la iveală cel mai grotesc exemplu al dorinţei instituţiei politice din Austria de a răspunde intereselor ruse. În 2019, au ieşit la iveală imagini video secrete ale vicecancelarului Heinz-Christian Strache al Partidului Libertăţii de extremă-dreapta, care l-au arătat oferindu-se să schimbe influenţă politică pentru investiţii cu o femeie despre care credea că este nepoata unui oligarh rus. Scandalul care a urmat a doborât guvernul lui Kurz.

Deconectarea dintre retorica austriacă şi realitate este unul dintre motivele pentru care partenerii săi internaţionali au încetat de mult să cumpere arbitrul neutru al Vienei.

Oficialii occidentali au avertizat Viena ani de zile după Crimeea că serviciile sale de securitate au fost infiltrate de ruşi, de exemplu, şi au fost eliminate.

În 2020, Jan Marsalek, executivul austriac fugar aflat în centrul scandalului Wirecard, una dintre cele mai mari fraude financiare din istorie, a evadat în Rusia prin Viena şi Minsk, presupus cu ajutorul foştilor agenţi de informaţii austrieci. Dar a fost nevoie de suspendarea Austriei de la partajarea informaţiilor occidentale pentru ca ţara să acţioneze. Până atunci, problemele erau atât de grave incat guvernul a decis să-şi desfiinţeze complet serviciul de informaţii şi să o ia de la capăt.

Războiul din Ucraina a crescut şi mai mult tensiunile şi le-a adus la iveală. În ianuarie, după ce Schallenberg a avertizat împotriva excluderii Moscovei din OSCE cu sediul în Viena, Ministerul de Externe al Poloniei a acuzat Austria că este "pro-rusă". Viceministrul polonez de externe Pawe³ Jab³oñski a calificat comentariile austriacului drept "absurde".

Cam în acelaşi timp, divizia de aplicare a sancţiunilor a Trezoreriei SUA a trimis Raiffeisen Bank un catalog de întrebări cu privire la operaţiunile sale din Rusia, o mişcare pe care unii observatori au văzut-o drept un mesaj direct de la Washington pentru ca Viena să-şi pună în ordine casa. Şi chiar săptămâna trecută, Comisia Europeană a chemat Austria că nu a făcut suficient pentru a se depata de gazul rusesc, avertizând că se confruntă cu "provocări majore" în ceea ce priveşte securitatea aprovizionării sale cu energie; în ultimele luni, Austria s-a bazat pe Rusia pentru până la 70 la sută din gazul său, deşi volumele generale au scăzut pe fondul unei ierni blânde şi a unei încetiniri economice.

Având în vedere cât de profund sunt înfipte interesele ruseşti în politica şi economia ţării, dezlegarea relaţiei austro-ruse ar putea să nu mai fie posibilă.

În timp ce restul Europei şi-a redus dependenţa de gazul rusesc cu mai mult de jumătate în 2022, la 19%, Austria şi-a achiziţionat 60% din gazul din Rusia, comparativ cu 80% înainte de invazia de anul trecut. Anul trecut, Austria a plătit 7 miliarde de euro pentru gazul rusesc.

Raiffeisen Bank întâmpină probleme similare în eliminarea dependenţei de Rusia. Banca a câştigat peste 2 miliarde de euro în Rusia anul trecut, mai mult de jumătate din profitul său total. Dar din cauza sancţiunilor internaţionale împotriva Rusiei, banca, care are o valoare bursieră de aproximativ 5 miliarde de euro, nu poate repatria acele profituri. Banca spune că caută să părăsească Rusia, dar încă nu a găsit o cale de ieşire.

"Au aşteptat prea mult şi au ratat ocazia de a se repoziţiona", a spus un director al unei bănci rivale. "Singura lor opţiune acum este să se încurce."

Oficialii austrieci se plâng în privat că critica la adresa RBI în capitalele occidentale este lipsită de sinceritate, deoarece multe companii europene şi americane încă active în Rusia beneficiază de serviciile pe care le oferă, iar un colaps al sistemului financiar rus nu ar fi în interesul nimănui.

Chiar şi aşa, controlul sporit al legăturilor cu Rusia a împins Viena să-şi schimbe tonul. Întrebat de POLITICO dacă mai vede Austria ca pe o "punte" către Moscova, o linie repetată de generaţii de politicieni austrieci, Schallenberg a fost hotărât.

"Dacă vrei să acţionezi ca un pod, ai nevoie de două ţărmuri şi în acest moment nu există", a spus el. "Când o ţară este condusă de iluzii neo-imperialiste şi crede că poate redesena graniţele cu rachete şi tancuri şi pur şi simplu să nege existenţa unei ţări vecine, atunci nu va mai exista un alt ţărm."

Până acum, însă, schimbarea retoricii nu a dus la schimbări mari în politică - şi, având în vedere vânturile politice predominante, astfel de schimbări s-ar putea să nu ajungă niciodată.

Partidul de extremă dreaptă, pro-rus pentru Libertate, care doreşte să ridice toate sancţiunile împotriva Rusiei, a condus sondajele naţionale din noiembrie, cu o medie de aproximativ 28%, cu câteva puncte înaintea celui mai apropiat rival al său, social-democraţii de centru-stânga.

Având în vedere că majoritatea austriecilor susţin în continuare sancţiunile, popularitatea partidului este mai probabil să aibă rădăcini în frustrarea faţă de guvernul în exerciţiu decât în entuziasmul faţă de politica sa în Rusia. Şi totuşi, popularitatea sa înseamnă că este probabil să se descurce bine la următoarele alegeri, programate cel târziu în toamna lui 2024, şi să continue să conducă dezbaterea politică a Austriei.

O adevărată luare la socoteală a abordării ţării faţă de Rusia ar necesita cel puţin o discuţie despre neutralitate - care rămâne sacrosantă. În ultimele săptămâni, o dezbatere asupra faptului dacă trimiterea de unităţi de îndepărtare a minelor în Ucraina ar încălca neutralitatea a zguduit politica ţării.

Cea mai mare parte a ţării pare să nu cunoască angajamentele Austriei în temeiul regulilor de apărare reciprocă ale UE, despre care unii susţin că fac neutralitatea ţării nulă şi neavenită.

"Nimeni nu vrea să dezbată neutralitatea, dar cel puţin ar trebui să luăm în considerare abordăm realităţile angajamentelor noastre UE", a spus Molterer, fostul vice-cancelar.

Din păcate pentru cei care speră într-o poziţie mai puternică împotriva Rusiei, gemutlichkeit este mult mai uşor, îşi încheie "Politico" editorialul.