Cum poate fi creată o piaţă de capital internaţională, când nu există nici măcar una naţională?

CĂLIN RECHEA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 18 februarie 2014

Cum poate fi creată o piaţă de capital internaţională, când nu există nici măcar una naţională?
CĂLIN RECHEA

Un "indice" al pieţelor de capital din România a atins, zilele trecute, un nou record. Din păcate, nu este vorba de BET-C sau de BET-FI, ci de o măsură ipotetică a dezvoltării burselor din ţara noastră. Acest indice măsoară numărul declaraţiilor autorităţilor în sprijinul "dezvoltării" pieţei de capital din România.

BVB a organizat, recent, la Banca Naţională a României, seminarul "Crearea unei pieţe de capital internaţionale în România". Aceasta să fie soluţia, în condiţiile în care, după circa 20 de ani, nu se prea poate vorbi nici măcar de existenţa unei pieţe naţionale de capital?

Reprezentanţi ai guvernului, ai BNR şi ai actorilor bursieri au analizat şi au promis, din nou, că se vor lua măsuri pentru îndeplinirea acestui obiectiv deosebit de ambiţios. Dar cât de credibile şi realiste sunt promisiunile?

Un caiet de studii publicat luna trecută de BIS (Bank for International Settlements) a avut ca subiect finanţarea pe termen lung în economiile emergente prin intermediul burselor de valori.

În studiul "Către pieţe de capital puternice şi stabile în economiile emergente", autoarea Liliana Rojas-Suarez identifică patru piloni necesari pentru atingerea acestui obiectiv: stabilitatea macroeconomică, sisteme bancare sănătoase, calitatea ridicată a instituţiilor şi un cadru adecvat de reglementare şi supervizare.

În comparaţie cu pilonii prezentaţi în studiul de la BIS, cele "opt bariere sistemice" analizate în cadrul seminarului BVB nu sunt decât elemente de detaliu, determinate de calitatea şi existenţa celor patru piloni fundamentali. "Eşecul în consolidarea oricăruia dintre aceşti piloni va conduce la slăbirea celorlalţi", scrie Rojas-Suarez.

Să presupunem că ne bucurăm de "stabilitate macroeconomică". Dar cât mai poate rezista aceasta, în condiţiile în care nu se prea poate vorbi de un sistem bancar sănătos, pe fondul nivelului extrem de ridicat al creditelor neperformante? Caracterul nesănătos al sistemului bancar nu este dat, însă, de calitatea actuală a portofoliilor de credite, ci de politicile de creditare ale băncilor din ultimii ani, politici care au determinat starea prezentă, pe fondul eşecului supravegherii prudenţiale de către BNR.

Ca urmare a acestui eşec, banca centrală a fost nevoită să treacă la un program de represiune financiară, marcat prin forţarea tendinţei de scădere a dobânzilor şi alte măsuri de relaxare monetară, pentru a susţine un sistem bancar fragil şi finanţarea deficitului bugetar.

"Pieţele de capital dezvoltate şi sistemele bancare sănătoase sunt complementare şi nu se pot substitui una celeilalte", mai scrie Liliana Rojas-Suarez în studiul de la BIS.

Afirmaţia pare să contrazică speranţa exprimată de guvernatorul Mugur Isărescu în deschiderea conferinţei de la BNR, conform căreia "finanţarea unor noi proiecte ar putea să fie preluată de către piaţa de capital", în condiţiile în care "băncile comerciale sunt încă preocupate de repararea bilanţurilor proprii".

Al doilea front al represiunii financiare, cel fiscal, reprezintă, de asemenea, un obstacol major pe calea dezvoltării pieţelor de capital, nu doar prin nivelul extrem de ridicat al fiscalităţii, ci şi prin instabilitatea şi arbitrariul legislaţiei fiscale. Şi atunci, cum şi cine le poate cere antreprenorilor să fie încrezători, mai ales în cazul proiectelor de investiţii pe termen lung?

Căutarea unor surse alternative de finanţare, ca urmare a contracţiei creditului bancar, a adus în dezbatere soluţia emisiunilor de obligaţiuni de către companii. Dar şi aici este nevoie de încrederea investitorilor, iar piaţa noastră nu este bine poziţionată, din păcate, nici din acest punct de vedere. De ce? Pentru că "plasarea pe termen lung a fondurilor de către investitori presupune existenţa încrederii în standardele de rambursare stabilite de către bănci sănătoase şi supervizorii lor", după cum scrie Rojas-Suarez.

Autoarea mai precizează că "bonitatea firmelor, stabilită prin evaluarea lor de către bănci, transmite un semnal investitorilor interesaţi", dar dacă "sistemul bancar nu este puternic, atunci semnalul nu are nicio valoare".

Această deficienţă majoră se suprapune uneia fundamentale: capacitatea extrem de redusă de formare şi creştere a capitalului autohton. Iar fără capital, mai ales pe fondul tendinţei globale de retragere a capitalurilor străine de pe pieţele emergente, cum se poate vorbi de o piaţă a capitalului la noi în ţară?

Cauza lipsei capitalului intern ar trebui să fie foarte evidentă, chiar şi pentru cei care refuză să o vadă. Când dobânzile sunt reduse în mod artificial, se declanşează un fenomen extrem de nociv: erodarea capitalului existent, prin creşterea valorii sale de înlocuire. Suplimentar, este descurajată şi economisirea, un factor decisiv al creării surselor care să permită formarea viitoare a capitalului.

În aceste condiţii, este cel puţin ciudat modul în care oficialii BNR deplâng scăderea economisirii, de parcă declinul ar fi un act divin, fără legătură cu politica monetară promovată în ultimele decenii. De asemenea, "ieşirea de sub imperiul traderilor" nu este posibilă printr-un proces de "maturizare" din care lipseşte tocmai elementul fundamental: capitalul. De fapt, intrarea sub "imperiul" intermediarilor şi caracterul preponderent speculativ al pieţei noastre bursiere nu ar fi fost posibil fără politicile monetare şi de supervizare relaxate urmate de Banca Naţională.

Despre ultimii doi piloni prezentaţi în studiul BIS, calitatea ridicată a instituţiilor şi un cadru adecvat de reglementare şi supervizare, nu cred că este cazul să vorbim. Ce ar mai fi de adăugat când investitorilor le dispar banii din conturile deschise la brokeri, iar autorităţile de supraveghere ridică din umeri?

Oare s-a încercat forţarea intrării în clubul pieţelor dezvoltate, cum sunt cele din SUA, unde banii clienţilor au dispărut din conturile deschise chiar la un dealer primar al Federal Reserve (n.a. MF Global) şi a fost nevoie de o acţiune în justiţie pentru recuperarea unei părţi a fondurilor de la JP Morgan, banca prin care se desfăşurau tranzacţiile?

În condiţiile actuale, se poate spune că perspectivele pentru piaţa bursieră din România nu sunt pozitive, în principal ca urmare a "pedepsirii" severe a economisirii. De asemenea, în loc să justifice avalanşa de regulamente şi reglementări prin existenţa unui pericol ipotetic al "exuberanţei iraţionale", autorităţile noastre ar trebui să deschidă calea liberalizării masive a pieţei de capital, inclusiv prin desfiinţarea celei mai mari părţi a actualului cadru instituţional. Astfel, doar piaţa va decide cine supravieţuieşte, cine prosperă şi cine dispare.

Crearea unei "pieţe de capital internaţionale" nu este, deci, decât un vis frumos pe care încearcă să ni-l vândă nişte "autorităţi" ale statului pentru a-şi justifica remuneraţiile complet rupte de realitate.

Investitorii au nevoie, însă, de ceva mult mai consistent pentru a-şi căuta la noi refugiul în faţa unei noi crize financiare globale, o criză ale cărei semnale par să se intensifice, în ciuda funcţionării tiparniţelor aproape de capacitatea lor maximă.

Şi cum patriotismul nu este un sentiment care animă capitalurile, singura soluţie este manifestarea acestui sentiment înălţător de către autorităţile noastre, prin renunţarea la privilegiile lor, a căror apărare împiedică de atâţia ani dezvoltarea României. Mai rămâne o singură întrebare: renunţarea va fi voluntară sau involuntară?

Opinia Cititorului ( 19 )

  1. Piata are nevoie de companii interesante; daca exista, vor atrage investitorii de oriunde, +/- ceva cadru de reglementare. Noi am pierdut startul de mult pentru realizarea unei mini piete de capital. Acum a ramas doar loc de vorbe, care permit orice. Si de salarii nesimtite, inca. Piata de obligatiuni fara actiuni nu functioneaza, exemple bulgaresti si unguresti sunt dovada ca nici acolo nu exista piata.

    N-am lecturat studiul duduii hispanice, dar din frazele citatate imi pare o erudita desavarsita, cititoare de carti, dar care n-a tranzactionat nimic in viata ei, n-a investit un ban intr-o piata de capital.

    Din cate am observat prin presa, in ultima vreme s-a lansat o moda a seminariilor si simpozioanelor despre cum sa dezvoltam piata de capital, unde e plin de lume buna. Presupun ca la final, protocolul de obraz subtire include si o maslina, o atentie, o sarma. Daca organizati asa ceva si in provincie la sfarsit de saptamana cand nu se tranzactioneaza si promiteti ca macar la protocol nu serviti gogosi, promit ca vin si eu sa va ajut la degustari. Spor la copt gogosi pe bani ieftini de la BNR, ca piata titlurilor de stat au ars-o cu mai bine de 10 ani in urma. 

    Nea rechea, la altele ati fi bun, dar la bursa sunteti la fel de limba de lemn ca daianu in zf. Sper ca macar sa aveti salariul dlui

    Cele 8 bariere identificate nu sunt decat elemente secundare intr-o strategie .

    ati cumparat vreodata vreo actiune pe bursa domnule Rechea ?

    Faptul ca la BNR s-au strans toti decidentii e ceva de laudat, peste tot in lume asa se procedeaza, se formeza legaturi intre institurii, dialoguri, care pot duce la rezultate. 

    Dar noi romanii suntem distructivi, mai bine sa criticam decat sa ajutam 

    greu cu ziaristica

    1. Corect "anonimule" Pur si simplu suntem o natie care cu anumite exceptii trebuie inlocuita. De ce "naiba" nu venim cu niste propuneri .De bine de rau vad ca ce-l putin in acesti ultimi doi ani se mai incearca sa se faca ceva pentru piata de capital. Sigur am pierdut mult,de ex. fata de unde a ajuns Polonia. . Dar haideti mai fratilor si puneti si voi UMARUL cu vreo ideie, ca zau de critici si politici m-am saturat de imi vine GREATA. Mai grav este ca-mi vine greata nu numai de politizarile in sine dar chiar sa mai vad anumite persoane care se expun numai si numai pe critici...Mergeti d-le in alte tari ca eu mam saturat de voi

      "Ce-l" putin eu nu plec, asa, ca "ideie". Oricum, sunt de acord cu dvs., si eu "mam" saturat de multe.

      cel putin vedem luminita de la capatul tunelului, chiar daca anumiti ziaristi se fac ca nu o vad

      Uite d-le "oarecare"... Citeste si urmatoarele articole dela pct.5 etc. Ai vazut ce desteptaciune.. ,ce buni suntem .Ma mira faptul ca nu ne fac curte alti din afara sa le dam lectii. Noi cunoastem totul. De ce cumpara bancile obligatiuni si titluri.. Ai vazut aici e cuiul lui pepelea... de ce au dat bancile credite neperformante... Uite d-le ca asta n-o stiam,asta da descoperire si uite ca deaceea nu merge treaba la noi. Una si mai tare aia cu Ghitoiu prin actele lui 1286 si213. Ai vazut d-le "oarecare" acum suntem amandoi mai destepti dupa atata lectura pe care o citim. No!! vorba ardeleanului " Si acum ce-om fa !!!!O luam iar dela inceput.Articolele acestea constituie +motorul" inceperii unei noi strategii de dezvoltare a capitalului din Romania. Si acum pe "cai" ,eu ma duc sa-mi fac pantofi cu crema....

      luminita pe care o vezi la capatul tunelului, este becul unei locomotive ...... trogloditule ! 

      "I-ate" de toarta cu academicianul Emil ....... si mergeti iute la farmacie ........ ca sa luati cate un Emetiral ......... compensat ! 

      Cam aveti dreptate, asa suntem noi, un neam priceput la toate.

      Poate ne angajeaza FMI sau BM ca sa scoatem lumea asta din criza perpetua in care traim.  

      Gata, plec si eu, mi-am legat opincile.

      PS Unii care comenteaza p-aici, chiar "le au" sau asa mi se pare mie. 

    De conferinte, cafele, sucuri si interviuri frumoase cu bune intentii nu am dus lipsa in ultimii 20 de ani . In realitate factorii de decizie zic una si fac alta !

    Sa o luam cu personajele din fotografie : 

    Domnul Isarescu de cand BVB a iesit de sub aripa BNR a oferit sprijin cu lingurita ca sa nu zic sabotaj asupra pietei de capital din Romania. Prin BNR bancile au luat si au tinut cu dintii de obligatiuni si titluri de stat, aceste produse fiind greu accesibile publicului larg. CNVM a considerat ca abia mai scapa de o responsabilitate fiind interesat doar de spagi, atentii si salarii nesimtite . Domnul Sobolevski constata acum ca ca BVB are multe lipsuri si este ca o barcuta cu roti dar are numai una functionala si muti copii care se joaca cu ia. Ce visa presedintele BVB cu transformarea barcutei a fost doar un vis de copil.  

    Domnul Daianu este o prezenta agreabila in studiouri, vorbeste frumos in interviuri se vede eleganta omului scolit dar daca trecem la fapte ne aducem aminte de cazul Sima si mai nou mai nimic la ASF... doar salarii. 

    Banca Albina, Sanevit, Flamingo, Armax Gaz, Dafora, Impact, Celule Electrice, Turism Baile Felix, etc.etc - unde sau dus banii investitorilor si cine ar mai investi ?  

    Adevarul este spus aici si mai sus : 

    stabilitatea macroeconomică,- gratie guvernelor si politicienilor hoti si corupti este precara in Romania; 

    sisteme bancare sănătoase,- bancile din Romania sunt inecate in credite neperformante si o depreciere continua a activelor; 

    calitatea ridicată a instituţiilor - institutiile incepand cu ASF sunt pline de incompetenta si coruptie; 

    un cadru adecvat de reglementare şi supervizare - cine sa faca asa ceva adica coruptii sa isi taie singuri craca pe care stau si salariile nesimtite aliniate la pietele dezvoltate ? 

    Dezvoltarea pietei de capital din Romania este un cosmar din care nu mai ne trezim de 15 ani. 

    Regula este ca in Caragiale , sa se schimbe, sa se reformeze dar sa ramana la fel . 

    1. in esenta identice, cum ar spune Uniunea Europeana ca sa poata motiva cercetarea pe care a realizat-o pentru ajutorul de stat la Oltchim. Sesiunea de comunicari de la Banca Nationala, in opinia mea bineinteles, a fost o ocazie foarte buna pentru a spune investitorilor institutionali ca se doreste o piata de capital FUNCTIONALA. Totusi cel mai important lucru si care ar trebui sa fi fost constientizat de omnii prezentati mai sus este prezenta unui sistem de raportare al pietei unice de capital asa cum a fost inregistrat in rezolutia 1606 a a Uniunii Europene din 2002. Totusi acest lucru a fost facut doar in 2012 cu titlu practic, atunci cand domnii Georgescu si Chitoiu au hotarat prin actele 1286 pe 2012 si 213 pe 2013 ca si rapoartele financiare individuale ale companiilor pe bursa reglementata sa fie prezentate in IFRS. Totusi confuzia care este inca prezenta in cazul SIF_URILOR si FP ca isi pot permite sa preinte rapoarte dupa reglementarea a IV UE , iar cele )FRS sunt doar pentru IMPRESIA ARTISTICA si faptul ca valoarea CAPITAL SOCIAL este cea care este in RAS si capitalul social ajustat la inflatie este doar o VERGASSI cum spune Belfort este totusi putin ridicol pentru a putea spune ca dorim atractia investitorilor. Cititi ultimul raport al firmei din capital criminalitatii cibernetice si veti intelege de ce singura dorinta a lui Make este cea mai buna si anume sa avem umor :-)

      Unde sunt banii investitorilor???.....Intampla tor cunosc bine Dafora. Situatia raportarilor dafora: In anul 2010 profit: minus 1,7 mil.,inanul2011 minus 22,7 mil.,si in anul 2013 prelimina minus 103 mil.lei Investitorii care au investit in aceasta societate trebuia sa-si dea seama de mult ce se intampla cu aceasta societate ,asa ca asta este,trebuie sa-ti si mearga putin mintea si nu numai sa te bagi ca .......,economie de piata : cine si-a vandut actiunile la timp a castigat iar ce-l care sa tot "fofilit" e normal ca a pierdut Intrebarea ca undes banii investitorilor?? ,sunt toti bani acolo doar ca uni au castigat si alti au pierdut

    Este foarte bine ca se doreste o Piata de capital internationala si ca bursa romaneasca tinde spre asa ceva

    au fost enuntate propuneri clare, cele 8 bariere cred ca sunt cea mai buna analiza care a existat vreodata pentru piata de capital de la noi , iar presa in loc sa puna umarul la acest plan de actiune, vad ca ne transmite sa se renunte la munca si sa se inchida bursa

    Eu am incredere ca va fi mult mai bine in viitor. 

    Da, chiar asa. Nu mai vedem padurea din cauza copacilor? Citeam materialul, care este de fapt un comentariu dupa un studiu tradus si o reclama mascata a unor personalitati care trebuie sa-si motiveze pozitiile. Nu conteaza ce se scrie, numele apar oricum si sunt facute publice astfel, parca se cheama reclama negativa.

    Apoi am citit comentariile. Daca nu cumva sunt facute de bloggeri angajati sa creeze activitate, atunci inseamna ca am ajuns rau. Nu de alta, dar se discuta de piata de capital. Piata de capital: piata + capital. Piata avem, adica infrastructura reglementara si tehnica. Capital este, cu siguranta, in buzunarele investitorilor, care ii tin prin depozite si prin titluri de stat. Pai si de ce nu merge treaba? Adica mai abitir decat acum? Pai ce sa cumpere banii? Unde poti sa bagi acum 100 mil.euro si sa speri ca se dezvolta? Ce sa se dezvolte? Are cuvantul dezvoltare echivalent in faptele si evenimentele economiei romanesti? Pai bancile nu stiu cum sa se mai ascunda acum, sa nu mai dea credite. Au destul neperformante. Creditul nu-si indeplineste sarcina lui de asigurare a resurselor necesare investitiilor sau mai bine zis, de asigurare a fondului de rulment. Deoarece intreprinderile au disparut, sau si-au micsorat productia, fondul de rulment s-a micsorat. Au ramas garantiile, creditele neperformante, cerintele din ce in ce mai dure pentru contabilitatea bancilor, care trebuie sa se asigure impotriva unor evenimente potentiale viitoare. Politicienii au furat tot ce era foarte bun, au distrus restul care era mediocru si national, iar acum incearca sa-si protejeze statutul civil prin legislatie partinitoare. Nimeni nu mai lucreaza in directia dezvoltarii economiei romanesti, a infrastructurii rutiere, energetice si de consum. Iar Isarescu va muri la BNR, cu toata familia lui si a tuturor celorlalti dinozauri financiari. Facem jocurile UE, adica nu ne dezvoltam economia, ci stimulam consumul mic-mediu. De ce sa avem intreprinzatori de succes, adica batai de cap la nivel global? Sa nu se poata controla masa monetara? Ar fi o noua provocare pentru BNR. Dar oare dezvoltarea economiei cade in sarcina BNR? Nu prea... Ci in sarcina celor care conduc guvernele Romaniei. Ei stabilesc o politica, o bazeaza cu masa monetara si cu principiile economico-financiare folosite in toata lumea, apoi stimuleaza dezvoltarea. Daca vor... Daca nu vor, atunci n-o stimuleaza. Piata de capital este doar o modalitate de transfer a resurselor direct catre intreprinzatorii care vor dezvoltare economica, fara interventia bancilor comerciale. Sau poate si cu ajutorul lor, dar cerandu-le patrimonii separate. Atentie, piata de capital este concurentul sistemului bancar, in mod natural, ereditar. Deci nu BNR ar trebui sa ajute piata de capital. Ci guvernul, incurajand pe de o parte emitentii sa obtina resurse prin intermediul pietei de capital, pe de alta parte incurajand fiscal investitiile directe ale investitorilor in economie, adica in societatile comerciale cotate la bursa. Instrumentele, tehnica, infrastructura, exista, aceste lucruri sunt mai complexe, dar trebuie sa stea la baza reglementarea, supravegherea si incurajarea fiscala. Bursa si ASF se ocupa de primele doua, iar statul ar trebui sa se ocupe de incurajarea fiscala a emitentilor si a investitorilor. Transparenta e mai mare pe piata de capital. Trebuie impusa si supravegheata. Si oricum, nu trebuie ca aceste lucruri sa fie lasate pe mana unor "specialisti" care declara senini "ca nu stiau ce se intampla cu banii lor", investiti in piata de capital. Adica niste gradinari care nu stiu ce face gradina lor proprie, dar care sunt pusi sa faca agricultura la nivel global. Sincer, cum naiba putem avea incredere in oameni de genul acesta? Niste teoreticieni fara simt pragmatic, fara directie, fara interes, plictisiti de viata, stand confortabil pe cateva milioane de euro, gagici, conferinte, fite "intelectuale"?

    Deci, sa lasam gargara. Conducatorii burselor si ai comunitatii pietei de capital au sarcina sa cupleze politicul la cele de mai sus, daca vor sa pastoreasca o dezvoltare a pietei de capital. Daca nu o fac, atunci inseamna ca nu vor, in mod clar. Adica fac si ei ce fac politicienii: se auto-protejeaza, se auto-multumesc, pierd timpul pe banii nostri. In mod clar. 

    1. Felicitari domnu` Toma ! 

      Intradevar, niste "PALMASI" profesionisti, toti academicienii astia care se auto_satisfac zilnic in emisiunile EconomiXXX ! 

    .... Cazinoului Global = Inter_National ! 

    Eu v-am proorocit de multa vreme (cu 8 ani in urma) faptul ca: 

    Bursa de NonValori Bucuresti va fuziona cu Regia Autonoma a Pariurilor si Pronosticurilor Bursiere Sibex, rezultand: 

    HOLDINGUL "ACTIUNEA LOZ IN PLIC" !

    Ca sa alunge plictiseala ! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb