Cum se alege un lider de partid?

La ora la care scriu, s-a încheiat de o oră prima zi a Convenţiei Partidului Democrat-Liberal. Emil Boc a fost votat ca lider al partidului de o majoritate absolută a delegaţilor. Câteva comentarii.

1. Mulţi analişti s-au concentrat asupra câştigătorului şi a învinşilor (Blaga şi Paleologu). Sunt surprins că nimeni nu a ridicat problema modului de scrutin. Modelul clasic, într-o democraţie parlamentară, este acela al alegerii liderului de partid de către parlamentari. Desigur, din punc­tul de vedere al categoriilor politice, noi nu suntem într-o democraţie parlamentară, ci într-una semi-prezidenţială. Însă mă miră că suporterii modelului parlamentar se simt confortabil cu un scrutin în convenţie. Din două, una: fie nu ştiu ce înseamnă parlamentarismul, fie nu îi interesează.

2. Tot în ce priveşte modul de scrutin: diferenţa de voturi probabil că nu exprimă fidel preferinţele celor care au votat. Asta nu datorită vreunei maşinaţiuni malefice, ci datorită sistemului folosit la vot. PDL, laolaltă cu celelalte partide politice, foloseşte un sistem de vot simplu. Am atras atenţia în repetate rânduri asupra problemelor presupuse de aceste sisteme (ceea ce nu înseamnă, desigur, că sistemele complexe nu au problemele lor). În esenţă, scrutinul majoritar într-un tur sau în două tururi creşte proporţia votului tactic. Probabil că unii delegaţi au preferat să voteze pentru cineva cu şanse mai degrabă decât pentru altcineva perceput ca având mai puţine şanse, însă care ar fi fost preferat. Astfel se explică votul redus pentru Paleologu (doar 24 de delegaţi).

3. Nu a fost nevoie de negocieri şi târguri evidente. Spre deosebire de congresul socialiştilor, de anul trecut, unde la tribună s-au făcut şi des­făcut alianţe dintre cele mai improbabile.

4. Delegaţii au votat, însă ce spun simpatizanţii? Ce crede publicul? Avem acum doar sondajele de opinie. Problema cu acestea este că sunt doar rezultatul unor întrebări fără miză. La aproape doi ani până la alegerile generale, oamenii sunt întrebaţi, pe stradă, acasă ori la telefon, ce cred despre Guvern, partide etc. Nu spun că sondajele nu trebuie absolut deloc luate în seamă. Însă opinia evoluează pe măsură ce ne apropiem de alegeri. Socialiştii au uitat, desigur, că la un an de la alegerile de la finalul anului 2004 căzuseră în sondaje. Nici în 2006 nu erau creditaţi cu mai mult de 25%. Naţional-liberalii, la euro-parlamentarele din 2009 aveau doar 14%. Scorurile pot evolua mult în doi ani. Până atunci, intensitatea sus­ţinerii publice a unuia sau altuia dintre liderii politici este destul de greu de analizat. De aceea acum a contat practic doar susţinerea organizaţiilor locale.

5. O parte dintre liderii tradiţionali ai PDL au anunţat că nu vor candida pentru noi mandate de conducere. Dacă acest lucru înseamnă o schimbare la vârful partidului, rămâne de văzut. Unele partide precum acela al socialiştilor au o ierarhie reală foarte diferită de aceea formală. Ne vom da seama în săptămâ­nile şi în lunile care vor urma care este situaţia şi în PDL.

6. Pentru că veni vorba de socialişti, îmi amintesc că exista un obicei de a adresa mesaje formale, politicoa­se, la asemenea adunări ale partidelor. La această Convenţie au venit doar delegaţi ai actualei coaliţii de guvernare. Opoziţia s-a decis să pârjolească holdele, retrăgându-se în faţa televizoarelor. De departe, liderul socialiştilor, Ion Illiescu, s-a raportat la evenimentele din tabăra Dreptei. Trebuie, declara acesta, să se "reactiveze" spiritul din Decembrie 1989, pentru a trăi mai bine şi pentru a schimba puterea. Nu îmi dau seama care este calculul pe care şi-l face şeful PSD. Cert este că sub autoritatea sa, imediat după Decembrie 1989, România a intrat în picaj economic, în doi ani evaporându-se un sfert din PIB.

7. Liderul naţional-liberal nu s-a arătat pe nicăieri să comenteze. Inamicii săi democrat-liberali i-au dat o grea lovitură, programând Convenţia devreme, pe la ceasurile prânzului.