Cumpărătorii utilajelor Rulmentul caută un investitor pentru a i le vinde

Ovidiu Vrânceanu, Braşov
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 august 2009

"Dacă găsim un producător care vrea să facă rulmenţi la Braşov vom încerca să cumpărăm şi halele", spune Silviu Strejuţ, administratorul Silnef MG SRL

Silviu Strejuţ, administratorul companiei Silnef MG SRL, cea care a achiziţionat recent utilajele companiei Rulmen­tul, intrată în faliment la începutul anului trecut, ne-a declarat că este în contact cu câteva companii interesate de producţia de rulmenţi.

"Dacă vom reuşi să găsim un producător important care să vrea să facă rulmenţi la Braşov, vrem să ne înscriem şi la licitaţia pentru hale, dar doar pentru câteva", a spus Strejuţ.

"Printre cei cu care purtăm discuţii se numără compania ZKL Cehia, dar vom lua legătura şi cu compania turcă ce controlează societatea Rulmenţi Bârlad, pentru că ştim că a fost interesată în achiziţia societăţii braşovene producătoare de rulmenţi. Oricum, intenţia noastră este să vindem aceste utilaje unui producător de utilaje, după ce vom recicla acele maşini uzate moral", a precizat Strejuţ. Acesta a mai spus că nu este foarte grăbit să realizeze o tranzacţie, ci că va studia foarte atent piaţa producătorilor de rulmenţi.

Silnef MG SRL Braşov a achiziţionat utilajele Rulmentul, adjudecându-şi licitaţia pentru 2,5 milioa­ne de euro. Compania îi are ca acţionari pe Strejuţ, care deţine 47% din capitalul social, şi societatea Remat MG Arad, aceasta având o cotă de 53% din acţiuni, care, la rândul său, este controlată de concernul aus­triac din domeniul reciclării, Muller-Guttenbrunn. Administrator este Strejuţ, care mai deţine şi compania Silnef SA Braşov. Firma are ca obiect principal de activitate demontarea (dezasamblarea) maşinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor. Capitalul social al companiei este de 29,4 milioane de lei.

Societatea Rulmentul SA a intrat în lichidare voluntară în august 2007 şi apoi în faliment în ianuarie 2008. Consorţiul de lichidatori Casa de Insolvenţă Transilvania şi RVA Insolvency Specialists a scos la vânzare societatea ca un întreg pe tot parcursul anului trecut. Anul acesta s-au separat activele mobile de cele imobile.

Creditorii Rulmentul au acceptat, luna trecută, dezmembrarea a trei din activele imobile ale companiei - cantina, un teren şi o hală neterminată - acestea urmând să fie vândute separat. "Noi cerusem dezmembrarea a şase active pentru care există oferte, dar creditorii nu au fost de acord decât cu vânzarea a două dintre acestea", a mai spus sursa citată.

Iniţial, pentru pachetul de bunuri imobile, care cuprinde terenul de 44 de hectare şi construcţiile aferente, consorţiul de lichidatori, format din Casa de Insolvenţă Transilvania SPRL Cluj Napoca şi RVA Insolvency Specialists SPRL Bucureşti, a stabilit preţul de 30,3 milioane euro (fără TVA), iar pentru pachetul de bunuri mobile - scule, echipamente, preţul este de 4,7 milioane euro (fără TVA).

Lichidatorii au anulat, pe 18 martie, licitaţia câştigată în decembrie 2008 de societatea Tâmpa Resort SRL, deoarece societatea nu a plătit suma de 35 de milioane de euro la care a fost adjudecată platforma Rulmentul. Tâmpa Resort SRL a câştigat licitaţia pe 18 decembrie 2008, în cadrul celei de-a 13-a licitaţii, fiind, de altfel, şi singurul ofertant şi a avut termen până pe 18 martie să plăteas­că suma integral, însă nu a achitat nicio tranşă.

Datoriile companiei Rulmentul către bugetul statului se ridică la aproximativ 80 de milioane de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb