Operatorul de curierat Curiero estimează o cifră de afaceri de 16,6 milioane euro, pentru 2007, de două ori mai mare faţă de cea obţinută în anul precedent, informează compania. În primul semestru al anului 2007, Curiero a înregistrat o cifră de afaceri de 7,5 milioane euro, dublă faţă de perioada similară a anului trecut. Cea mai importantă creştere, de 220%, a fost înregistrată de serviciile poştale Curiero Post, care au adus companiei 4,2 milioane euro, în prima jumătate a anului. "La finalul semestrului unu am realizat 46% din cifra de afaceri estimată pentru anul acesta. Ţinând cont de faptul că, în a doua jumătate a anului, volumele sunt semnificativ mai mari, suntem încrezători că ne vom atinge obiectivul de a realiza o cifră de afaceri de 16,6 milioane euro", a declarat preşedinte Curiero, Bogdan Cârcu. Acesta a explicat că estimările şi planurile Curiero nu vor fi afectate de majorarea tarifelor operate de Poşta Română.
Curiero asigură, la nivel naţional, servicii de curierat rapid, curierat expres, curierat poştal şi curierat cargo. Compania a înregistrat, în 2006, o cifră de afaceri de opt milioane euro şi a derulat, până în acest moment, investiţii în valoare totală de 6,8 milioane euro.