Curtea de Apel Timişoara a respins contestaţia lui Nicolae Ioţcu privind arestarea preventivă

Elena Deacu
Anticorupţie / 28 iulie 2015

Magistraţii Curţii de Apel Timişoara au respins, marţi, contestaţia depusă de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Arad, Nicolae Ioţcu, împotriva hotărârii privind arestarea pentru 30 de zile, pentru trafic de influenţă, pronunţată sâmbătă de Tribunalul Timiş

Apărătorii lui Ioţcu au susţinut că nu există probe şi că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.

În Ordonanţa de reţinere a procurorilor DNA se arată că "în cursul anului 2012, inculpatul Ioţcu Petru Nicolae, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, a pretins de la administratorul unei societăţi comerciale suma de 40.000 de euro, pentru a-şi exercita influenţa în cadrul procedurii organizate la nivelul Consiliului Judeţean Arad, pentru atribuirea preferenţială a unui contract de achiziţie publică privind "Furnizarea în leasing de echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad", în valoare de 1.600.000 de euro".

"Astfel, inculpatul Ioţcu Petru Nicolae a determinat funcţionari din subordine să întocmească un caiet de sarcini preferenţial şi a stabilit comisia de evaluare a ofertelor depuse, influenţând pe membrii comisiei, astfel încât aceştia să stabilească ca şi câştigător al procedurii societatea menţionată anterior în asociere cu o altă firmă. Urmare a acestei influenţe exercitate, contractul respectiv a fost câştigat în luna octombrie 2014 de către asocierea formată din cele două societăţi. La data de 22 iulie 2015, inculpatul Ioţcu Petru Nicolae a primit de la administratorul firmei respective, printr-un intermediar, suma de 35.000 lei, urmând ca ulterior să i se remită în mai multe tranşe şi diferenţa din suma totală pretinsă", precizează DNA.

În data de 24 iulie 2015, cu ocazia primirii sumei de 10.000 euro de la persoana intermediară (reprezentând o nouă tranşă din suma totală de 40.000 de euro), inculpatul Ioţcu Petru Nicolae a fost prins în flagrant de către procurorii anticorupţie, asupra sa fiind găsită suma respectivă de bani, se menţionează într-un comunicat al DNA.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb