CURTEA DE CONTURI: "Conpet a efectuat, în 2016, cheltuieli pentru investiţii fără respectarea principiilor de eficienţă"

A.C
Companii / 19 februarie 2018

"Conpet a efectuat, în 2016, cheltuieli pentru investiţii fără respectarea principiilor de eficienţă"

Curtea de Conturi a constatat, în urma unei acţiuni de control derulate la Conpet, abateri de la legislaţia referitoare la administrarea domeniului public de interes naţional, dar şi din domeniul contabilităţii, societatea efectuând, printre altele, în 2016, cheltuieli pentru lucrări de investiţii şi modernizări în sumă de 668.000 lei, fără respectarea principiilor de eficienţă, eficacitate şi economicitate, acestea fiind ulterior suspendate, sistate şi/sau casate, reiese din raportul public al instituţiei.

Referitor la administrarea bunurilor din domeniul public s-a constatat că au fost dezafectate şi valorificate tronsoane de conductă aparţinând Sistemului naţional de transport - parte din domeniul public de interes naţional, fără ca anterior să fie adoptată o hotărâre de Guvern de trecere din domeniul public al statului în domeniul privat, în vederea întocmirii documentaţiei de scoatere din funcţiune şi casare, iar contravaloarea materialului tubular dezafectat, rezultat din valorificarea unor părţi din activele aparţinând domeniului public al statului, respectiv suma de 927.000 lei, nu a fost înregistrată şi virată la bugetul de stat.

De asemenea, înregistrarea pe cheltuieli a unor lucrări de reparaţii, care în realitate constituiau imobilizări corporale, a majorat nelegal costurile activităţii desfăşurate cu suma de 300.000 lei, ceea ce a condus atât la diminuarea impozitului pe profit datorat bugetului de stat, cât şi la cea a profitului net rezultat la nivelul fiecărui an, potrivit Agerpres.

Totodată, nu au fost calculate, facturate, înregistrate în evidenţa contabilă şi, implicit, recuperate, penalităţi de întârziere în sumă de 38.000 lei, pentru neachitarea la termen a chiriei lunare, stabilite prin contracte de închiriere.

În acest context, Curtea de Conturi a recomandat virarea la bugetul de stat a sumei obţinute din valorificarea unor părţi din activele aparţinând domeniului public al statului, împreună cu dobânzile şi penalităţile aferente, actualizate la data plăţii; recalcularea impozitului pe profit pentru perioada 2014-2016, rezultat din corectarea cheltuielilor cu reparaţiile; încasarea debitelor rezultate din penalităţi de întârziere pentru neplata la termen a facturilor emise pentru închirierea de spaţii şi/sau terenuri; evaluarea tuturor activelor corporale în curs, a căror execuţie a fost suspendată temporar şi ajustarea valorii lor cu deprecierile constatate.

În raport se menţionează: "Pentru înlăturarea abaterilor de la legalitate şi regularitate constatate în timpul acţiunii de control a fost emisă decizie, prin care au fost dispuse măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciului şi recuperarea acestuia. Împotriva măsurilor dispuse prin decizie, conducerea Conpet SA a formulat Contestaţie, care a fost respinsă prin Încheiere de Comisia de soluţionare a contestaţiilor".

Conpet oferă servicii specializate de transport petrolier prin conducte şi cu vagoane cisternă pe calea ferată (CF), asigurând aprovizionarea rafinăriilor cu ţiţei şi derivate ale acestuia din producţia internă şi din import.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb