Fostul premier Dacian Cioloş, membru fondator al partidului 'Mişcarea România Împreună', consideră că în acest moment sunt necesare o reformă profundă a statului şi o reformă în politică, apreciind că singura soluţie la situaţia actuală o reprezintă demisia guvernului, organizarea unui referendum pentru Justiţie şi alegeri anticipate, relatează Agerpres.
"Atunci când domnul Dragnea, un lider politic cu interese personale de apărat în justiţie, se foloseşte de instituţii ale statului - de Jandarmerie, de Parlament, de Guvern, deturnându-le scopul, noi toţi suntem în pericol. Când se ajunge în astfel de situaţii, e clar că avem nevoie de o reformă profundă a statului şi a instituţiilor sale, la fel de mult cum avem nevoie de o reformă în politică. Ajunge! La ceea ce se întâmplă acum nu văd decât o soluţie în trei părţi: Demisia Guvernului Dăncilă! Referendum pentru Justiţie! Alegeri anticipate!", a scris el, într-o postare pe Facebook.
Cioloş a adăugat că în Parlament nu mai există dezbateri şi că statul ar trebui să îşi folosească puterea pentru a-i proteja pe oameni, nu pentru a-i domina, conform surselor citate.
"Oamenii ies în stradă pentru că aceia care ar trebui să-i păzească îi fură, aceia care ar trebui să guverneze îi mint, aceia care ar trebui să-i conducă îi abuzează. Puterea în Stat este un instrument pentru a-i proteja pe oameni, nu pentru a-i domina. În Parlament nu mai există dezbateri. Cine e de vină atunci că dialogul democratic se mută în stradă ? A cui e vina că parlamentul a fost 'privatizat' de un grup care-l foloseşte împotriva societăţii?", a mai adăugat el.
1. Alegeri anticipate??
(mesaj trimis de Marian Socol în data de 21.06.2018, 21:02)
Eu stiu dle Ciolos? Cei trei pasi, la limita, pot fi luati in calcul doar ca iooteza, dar s-ar putea ca rezultatul sa nu fie cel preconizat de Opozitie, in ansamblul ei!
Democratic, in Parlament, va fi greu daca nu imposibil!
In strada...nu prea e asa de democratic! Ne putem trezi cu o stare anarhica gen iunie ‘90!( Doamne fereste!).
Presupunand ca intra in practica cei trei pasi, doar poate referendumul pe Justitie sa “iasa”, restul sunt sceptic! Nu va luati dupa facebook...acolo Opozitia are impresia ca va castiga voturi? Cu sloganurile USR gen” moarte pensionarilor”; “moarte psd-istilor” , etc??? Daca nu repuneti Opozitia pe o linie constructiva, menita sa uneasca romanii si nu sa-i dezbine...rezultatul unor alegeri anticipate fi dezastruos pt Opozitie! Chiar credeti ca cei 116.000 de votanti( dintre care 16% au votat cu psd) va “salva” tara de o guvernare de stanga? Nicio sansa, dle Ciolos! Mai bine pregatiti alegerile viitoare prezentand SOLUTII si nu critici! Si mai ales scapati de descreieratii care-si varsa dejectiile in spatiul public impotriva unor intregi categorii sociale! Va urez succes!