Situaţia romanilor care muncesc in Marea Britanie s-ar putea înrăutăţi, in urma mai multor semnale transmise recent de guvernul de la Londra, care sugerează ca se pregătesc masuri concrete pentru a descuraja instituţiile si companiile sa angajeze cetăţeni străini, a declarat eurodeputata Daciana Sârbu, potrivit unui comunicat de presă.
Eurodeputata Daciana Sârbu avertizează ca oficialii britanici se comporta deja ca reprezentanţi ai unui stat din afara UE, stimulând un climat periculos pentru cetăţenii străini prin mesaje ce sugerează "alungarea" acestora, si condamna aceasta atitudine inacceptabila.
"Mai mulţi miniştri britanici, in frunte cu premierul Theresa May, transmit mesaje implicit xenofobe, cu referire la cetăţenii străini care muncesc in Regatul Unit. Doamna May afirma ca medicii străini lucrează acolo ‚interimar', pana când va exista suficient personal medical autohton calificat pentru a ocupa toate locurile de munca din sistemul medical. Ministrul Sănătăţii a avansat chiar un termen in acest sens - anul 2025, după care spitalele britanice nu vor mai avea nevoie de personal provenit din străinătate. Ministrul de Interne, Amber Rudd, vrea sa forţeze companiile sa declare public proporţia de angajaţi veniţi din afara tarii, arătând ca străinii nu ar trebui ‚sa ia slujbele pe care ar trebui sa le primească britanicii'. Ministrul pentru Comerţ International, Liam Fox, spune ca tara sa nu-si permite sa le garanteze migraţilor din UE ca vor putea rămâne in Regatul Unit după Brexit fiindcă ei sunt ‚argumente cheie' in negocieri". Aceste declaraţii publice sunt inacceptabile din partea unor oficiali ai unui stat încă membru UE si ele pot stimula manifestări negative la adresa străinilor, mai ales ca au existat deja precedente in acest sens in perioada de după referendumul pentru Brexit", arata Daciana Sârbu.
Eurodeputata atrage atenţia ca romanii si ceilalţi cetăţeni UE sunt trataţi ca pioni in mecanismul de negociere a ieşirii din blocul comunitar, putând deveni victime ale Brexit chiar înainte ca procesul sa fie declanşat efectiv.
"Astfel de afirmaţii sunt extrem de periculoase, deoarece pot fi receptate ca incitări la ura împotriva străinilor, inclusiv a cetăţenilor romani care trăiesc si muncesc in aceasta tara fiindcă statutul de cetăţeni europeni le da acest drept. Pana la ieşirea oficiala a Marii Britanii din UE, nimeni nu are voie sa ameninţe drepturile câştigate de romani si de ceilalţi cetăţeni ai Uniunii Europene. Aceste drepturi trebuie protejate si garantate cu fermitate de autorităţi", adaugă eurodeputata PSD.