DAL Travel: Creştere de 70% a rezervărilor pentru Sărbătorile de Paşte

T.B.
Companii / 29 februarie

DAL Travel: Creştere de 70% a rezervărilor pentru Sărbătorile de Paşte

DAL Travel, agenţie de turism specializată în circuite turistice şi destinaţii de pe toate continentele, anunţă că la ora actuală se înregistrează o creştere de 70% a cererii pentru Sărbătorile Pascale din 2024 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, se arată într-un comunicat al agenţiei, remis redacţiei. Cu peste 30 de opţiuni de călătorii care acoperă toate continentele, DAL Travel încurajează românii să îşi rezerve aventura lor de vis în avans, pentru a se asigura că vor avea parte de o experienţă de neuitat. Turiştii români demonstrează că au recăpătat încrederea în călătorii, arătând că planificarea în avans este cheia unor sărbători de Paşte şi nu numai, de neuitat, potrivit sursei. Consultanţii DAL Travel au observat o creştere semnificativă a rezervărilor pentru Sărbătorile de Paşte 2024 în primele două luni ale anului, adaugă sursa citată.

Iată care sunt principalele tendinţe pe care DAL Travel le constată privind sărbătorile de Paşte 2024, potrivit datelor din comunicat:

Destinaţii din toate colţurile lumii:

Tendinţa principală observată este că turiştii români sunt în căutare de experienţe diverse şi exotice pentru Sărbătorile de Paşte. Într-o ordine a preferinţelor, destinaţiile căutate sunt din Asia, Europa, Africa, America de Sud şi America de Nord. Aceasta demonstrează dorinţa lor de a explora culturi, istorie şi peisaje variate din întreaga lume, conform sursei citate.

Creşterea cererii pentru croaziere fluviale, maritime şi oceanice:

O altă tendinţă notabilă este creşterea cererii pentru produse tip croazieră fluvială, oceanică sau maritimă în perioada de Paşte. Turiştii români sunt atraşi de ideea de a sărbători prin oraşele Europei, în largul mării sau să exploreze insule exotice într-un cadru luxos şi relaxant, informează agenţia.

Recăpătarea încrederii în rezervările timpurii:

După un interval de incertitudine şi restricţii de călătorie, marcat de perioada anilor 2020-2022, planificarea în avans pentru Sărbătorile de Paşte oferă un semnal puternic al reînvierii industriei turismului. Acest lucru demonstrează dorinţa oamenilor de a reveni la normalitate şi de a sărbători în stilul lor, călătorind în această perioadă, potrivit sursei menţionate.

Explorarea culturilor diverse:

Românii sunt din ce în ce mai atraşi de destinaţii exotice şi culturi diferite, preferând să îşi petreacă Sărbătorile de Paşte în locuri cu o bogată istorie şi tradiţie culturală. Acesta este un semn al dorinţei lor de a învăţa şi de a trăi noi experienţe în toate colţurile lumii, relatează sursa.

"Mai târziu poate fi niciodată. Nu faceţi pauze în a descoperi lumea!"

Potrivit comunicatului, "Suntem încântaţi să vedem că turiştii români îşi manifestă încrederea în călătorii şi că şi-au planificat din timp Sărbătorile de Paşte din acest an. Până la ora actuală, 80% dintre locurile din oferta de Paşte sunt deja ocupate. Acesta este un semn clar al dorinţei românilor de a sărbători într-un mediu nou şi de a-şi crea amintiri de neuitat. Cu destinaţii variate, oferte atractive şi itinerarii personalizate, suntem convinşi că turiştii noştri vor găsi pachetul perfect care să le ofere o experienţă de neuitat. Unul dintre cele mai inedite produse este "Vacanţa de Paşte în... Insula Paştelui", o experienţă de neuitat într-unul dintre cele mai frumoase colţuri ale lumii, în cadrul unui circuit complex în Chile. Am rămas şi noi surprinşi de creşterea de 70% a cererii pentru această perioadă, pentru viitoarele vacanţe de Paşte, ceea ce arată că românii au încredere şi în anul turistic 2024. Nu trăim într-o lume perfectă, însă pot spune că predictibilitatea în turism a revenit la ordinea zilei", subliniază Daniela Nedelcu, director general DAL Travel.

Iată care sunt principalele circuite şi destinaţii oferite de DAL Travel pentru Vacanţa de Paşte 2024:

Chile Marele Circuit & Insula Paştelui (24 aprilie 2024 - 11 mai 2024); Paşte EGIPT şi Croazieră pe Nil (25 aprilie 2024 - 7 mai 2024); Paşte în 7 Capitale Baltice şi Nordice (27 aprilie 2024 - 8 mai 2024); Paşte în Leagănul Umanităţii Etiopia - Marele Circuit (27 aprilie 2024 - 11 mai 2024); Paşte în Asia Centrală - Uzbekistan (28 aprilie 2024 - 6 mai 2024); Paşte în Indonezia - Bali (28 aprilie 2024 - 7 mai 2024); Paşte în Sri Lanka & Sejur la plajă (29 aprilie 2024 - 9 mai 2024); Croazieră în regiunea Normandiei (29 aprilie - 5 mai), Paşte în Coreea de Sud (29 aprilie 2024 - 10 mai 2024); Algeria - Tunisia (29 aprilie 2024 - 12 mai 2024); Croazieră de Paşte în Madeira şi Azore (29 aprilie 2024 - 15 mai 2024); Vacanţa de Paşte în Turcia - Cappadocia (30 aprilie 2024 - 6 mai 2024); Paşte - Croazieră Fluvială Trans-Europeană (30 aprilie 2024 - 12 mai 2024); Paşte Iordania (30 aprilie 2024 - 8 mai 2024); Paşte în Georgia - Armenia - Azerbaijan (1 mai 2024 - 11 mai 2024); 1 Mai la New York şi Croazieră de Paşte în Nova Scoţia (1 mai 2024 - 13 mai 2024); Paşte Deluxe în Insula Madeira şi Festivalul Florilor (1 mai 2024 - 8 mai 2024); Paşte în Albania (1 mai 2024 - 9 mai 2024); Paşte Israel - Marele Circuit (2 mai 2024 - 13 mai 2024); Paşte în Asia Centrală - Uzbekistan (2 mai 2024 - 10 mai 2024); Paşte în Japonia (2 mai 2024 - 14 mai 2024); Paşte Miami şi Croazieră cu Icon of the Seas în Marea Caraibilor (2 mai 2024 - 13 mai 2024); China - Marele Circuit (2 mai 2024 - 15 mai 2024); Paşte în Peru: de la Pacific la Anzi (3 mai 2024 - 15 mai 2024); Croazieră în Insulele din Grecia (3 mai 2024 - 11 mai 2024); Paşte în Panama - Costa Rica (3 mai 2024 - 13 mai 2024); Paşte - Croazieră în Mediterana de Vest (4 mai 2024 - 12 mai 2024).

Tarifele pentru aceste circuite şi sejururi variază între 1.250 de euro pentru Turcia - Cappadocia, 1.390 de euro pentru Albania, 1.580 de euro pentru Iordania şi ajung până la 3.300 de euro pentru Coreea de Sud sau 4.270 de euro pentru Etiopia, se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb