DAL Travel lansează Târgul Online de Turism şi campania de Black Friday

T.B.
Companii / 7 noiembrie 2023

DAL Travel lansează Târgul Online de Turism şi campania de Black Friday

DAL Travel, membru al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), lansează, pentru vânzările din perioada 7-15 noiembrie, campania de reduceri "Combo Sales", se arată într-un comunicat al DAL Travel, remis redacţiei. Aceasta va include atât un stand online pentru Târgul Turism al României - ediţia de toamnă 2023, cât şi unul dedicat "Black Friday", cu reduceri de până la 150 de euro/persoană, informează sursa.

Cine rezervă în această perioadă, beneficiază de reduceri pentru pachete turistice ce includ călătorii atât în perioada sărbătorilor, cât şi în alte perioade, până la finele lunii august 2024, relatează sursa menţionată.

Practic, aceste reduceri vizează sezonul actual de iarnă, dar şi mare parte din anul viitor, sărbătorile de Paşte, Rusaliile şi parte din sezonul estival, transmite agenţia.

De exemplu, pentru Paşte 2024 sunt lansate aproximativ 30 de circuite cu reducere, remarcându-se un interes crescut al turiştilor pentru rezervările din această perioadă, unele dintre ele având deja locurile epuizate, informează DAL Travel.

Târgul de Turism - Editia de toamnă 2023 şi "Black Friday" sunt evenimentele perfecte pentru cei care îşi planifică vacanţa sau călătoria mult visată, relatează sursa citată.

La standul virtual DAL din cadrul acestora, cu câteva click-uri, fără să fie necesară deplasare fizică la târgul de turism, turiştii pot explora lumea întreagă, ajungând în cele mai exotice locuri de pe glob, prin alegerea unui circuit cu însoţitor, la un tarif promoţional, în cadrul campaniei "Combo Sales", se mai arată în comunicat.

Potrivit agenţiei, "Datorită succesului campaniilor noastre de Black Friday şi celor ocazionate de Târgurile de Turism ale României, la care am participat prin standurile virtuale în ultimii doi ani, am decis ca în acest an să triplăm numărul de circuite incluse în campania noastră, dar şi să extindem perioadele de călătorie aferente ofertelor, acestea fiind lansate până la finele lunii august 2024. Standul nostru online va aduce în faţa turiştilor o gamă diversificată de oferte de călătorie, de la plaje exotice şi aventuri, până la experienţe culturale şi istorice. Alături de consultanţii noştri, de ghizii profesionişti proprii şi de cei cu care colaborăm, orice turist poate primi sfaturi personalizate şi informaţii detaliate despre cele mai bune opţiuni de vacanţă.

În cadrul acestui eveniment am pregătit aproximativ 130 de circuite care vă aşteaptă, cu reduceri de până la 150 de euro de persoană. Selecţia noastră include Circuite de Revelion, Paşte, Rusalii, precum şi 20 de croaziere de excepţie. Din ce în ce mai mulţi turişti doresc să călătorească şi să experimenteze destinaţii inedite, iar conform tradiţiei, şi în acest an promovăm destinaţii şi experienţe unice prin circuite aparte faţă de cele existente pe piaţa turistică românească", subliniază Daniela Nedelcu, director general DAL Travel.

Topul destinaţiilor promovate cu oferte speciale de Black Friday, respectiv la Târgul de Turism Online DAL Travel este condus de Thailanda, Coreea de Sud, India, Uzbekistan, Indonezia (Bali), Columbia şi China, precizează sursa indicată. Printre cele mai căutate circuite şi produse turistice ale iernii se numără Islanda şi Aurora Boreală, dar şi Carnavalul din Malta. În particular, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, sunt promovate pachete turistice precum Crăciun în Ecuador şi Revelion în Galapagos, Revelion în Panama şi Costa Rica, Revelion în Africa de Sud şi Revelion în Thailanda, Malaezia şi Singapore, informează agenţia. Destinaţiile populare ale primăverii sunt circuitele China - Tibet - Nepal - Bhutan, respectiv Croazieră de Paşte în insulele din Grecia, transmite DAL Travel. Destinaţiile verii includ Vancouver (Canada) şi croazieră în Alaska, Cinci capitale Baltice şi Rusalii în Franţa (Normandia şi Bretania), arată datele comunicatului.

Consultanţii DAL Travel au observat o tendinţă semnificativă de reorientare a turiştilor către destinaţii exotice şi experienţe de călătorie autentice, se arată în comunicat. Deşi mulţi turişti continuă să aprecieze destinaţiile de masă, de sejur, precum cele de plajă, o creştere notabilă a numărului de călători dornici să exploreze şi să descopere alte culturi şi locuri este evidentă, potrivit sursei menţionate. Studiile DAL Travel arată că, în pofida preferinţei majoritare pentru turismul de masă şi pentru destinaţiile convenţionale, o parte semnificativă a clienţilor îşi îndreaptă acum atenţia spre experienţe de călătorie unice. Conform acestor date, pentru 2023, aproximativ 15% dintre turiştii DAL au ales să renunţe la destinaţiile clasice de plajă sau sejur în favoarea altor aventuri şi descoperiri remarcabile, precizează sursa citată.

Potrivit agenţiei, câteva exemple de reduceri pentru destinaţiile promovate de DAL Travel cu ocazia Black Friday şi a Târgului Online de Turism, cu datele de plecare aferente sunt: "Africa Australă: Namibia - Botswana - Cascada Victoria (21 ianuarie 2024, 150 EURO), China - Tibet - Nepal - Bhutan (17 aprilie 2024, 150 EURO), Crăciun în Ecuador şi Revelion în Galapagos (20 decembrie 2023, 150 EURO), Croaziera Cireşilor Înfloriţi: China - Japonia - Coreea de Sud (28 februarie 2024, 150 EURO), Croazieră de Paşte în Madeira şi Azore (29 aprilie 2024, 150 EURO), Namibia - Cascada Victoria (15 martie 2024, 150 EURO), Pakistanul Cireşilor în Floare (11 aprilie 2024, 150 EURO), Paşte în Argentina Marele Circuit (30 aprilie 2024, 150 EURO), Paşte în Leagănul Umanităţii Etiopia - Marele Circuit (27 aprilie 2024, 150 EURO), Paşte în Tanzania - Zanzibar (27 aprilie 2024, 150 EURO), Chile Marele Circuit & Paşte în Insula Paştelui (24 aprilie 2024, 130 EURO), Panama - Columbia - Ecuador - Galapagos (10 aprilie 2024, 130 EURO), Patagonia Argentiniană - Ţara de Foc - Uruguay - Brazilia (03 aprilie 2024, 130 EURO), Peru - Bolivia (22 martie 2024, 130 EURO), Africa de Sud (16 mai 2024, 120 EURO), Argentina - Uruguay - Brazilia (09 aprilie 2024, 120 EURO), Australia Noua Zeelanda (22 aprilie 2024, 120 EURO), Coreea de Sud (11 martie 2024, 120 EURO), Taiwan şi Coreea de Sud (24 martie 2024, 110 EURO), China - Tibet (15 mai 2024, 100 EURO, inclusiv în august 2024)".

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb