Danemarca va introduce serviciul militar obligatoriu şi pentru femei începând de anul viitor

A.B.
Internaţional / 12 martie

Danemarca va introduce serviciul militar obligatoriu şi pentru femei începând de anul viitor

Danemarca va introduce serviciul militar obligatoriu şi pentru femei începând din vara anului 2026, cu un an mai devreme decât era planificat iniţial, a anunţat guvernul condus de social-democrata Mette Frederiksen, relatează agenţia EFE.

Anunţul vine la câteva ore după ce partidul Alianţa Liberală, una dintre cele două forţe politice care se opuneau serviciului militar obligatoriu pentru femei, alături de partidul de extremă dreapta Democraţii din Danemarca, a anunţat că nu va mai bloca iniţiativa.

Anul trecut, aceste două partide au respins pactul de Apărare semnat de celelalte formaţiuni politice şi care a introdus înrolarea obligatorie a femeilor, determinând astfel amânarea intrării în vigoare a acestuia până în anul 2027, după următoarele alegeri generale.

Blocarea acestui acord a necesitat opoziţia a cel puţin două partide, prin urmare decizia Alianţei Liberale de a-şi ridica vetoul va permite ca stagiul militar să devină obligatoriu şi pentru femei cu un an mai devreme decât se preconiza.

Aceasta este 'o victorie' pentru forţele armate, a susţinut miercuri ministrul danez al apărării, Troels Lund Poulsen. 'Forţele armate daneze au nevoie de o bază de recrutare mai largă şi este o idee bună să se poată recruta atât femei, cât şi bărbaţi. Va fi astfel îmbunătăţită capacitatea de luptă', a motivat acest ministru.

Deşi nu se află în proximitatea Rusiei, Danemarca s-a remarcat sub conducerea social-democratei Mette Frederiksen printre ţările cele mai active în oferirea de ajutor militar Ucrainei.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Prin inrolarea femeilor chiar ca aceasta mare putere globala devine foarte atractiva :):):)

    1. Trebuie sa apere si Greenland si Ucraina,

      vor urma copii si batranii,ca la adolfut 

    doar da tonul, vor urma si restul tarilor

    1. Sa te tot lasi cucerit de o armata de femei, n am nimic impotriva

      Ce armate misto,o sa avem in Germania si Franta,

      cu batalioane si companii multiculturale si uniforme roz 

    Hmmmm, o daneza in uniforma.....not bad at all, i-as urma ordinele fara sa comentez

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3503
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7330
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.6023

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb