Daniel Constantin: "Agricultura a contractat toate fondurile europene pe dezvoltare rurală"

E.D.
Fonduri Europene / 12 mai 2014

România, prin Ministerul Agriculturii, a contractat toate fondurile europene destinate agriculturii în ceea ce priveşte componenta de dezvoltare rurală, valoarea acestora cifrându-se la 10,2 miliarde de euro, a declarat duminică ministrul de resort, Daniel Constantin, prezent la un miting electoral în oraşul Călan, citat de sursele de presă.

Potrivit acestora, ministrul Constantin a spus: "Anul 2013 a fost anul în care absorbţia fondurilor europene chiar s-a simţit în România. (...) Astăzi, în România, Ministerul Agriculturii a contractat toate fondurile pe care le aveam pe 'Dezvoltare rurală'. Zece miliarde de euro sunt contractate şi vor ajunge în investiţii în agricultură. Numai în judeţul Hunedoara, 116 milioane de euro au intrat şi vor intra, în perioada următoare, în agricultura din judeţ".

Acesta a adăugat că din cele 10,2 miliarde de euro, circa 70% reprezintă investiţii în proiecte deja implementate, diferenţa de bani urmând să fie utilizată până la sfârşitul anului 2015 în alte proiecte de agricultură.

Oficialul guvernamental a explicat că agricultura reprezintă un domeniu de creştere economică în care pot fi dezvoltate foarte multe locuri de muncă. Astfel, la nivel naţional, în perioada 2007-2013 aproape 10.000 de tineri au beneficiat de fonduri pentru deschiderea unei afaceri în agricultură. "Alţi 7.000 de tineri vor putea să înceapă o afacere în agricultură, în anii care vor urma", a adăugat Constantin.

Ministrul Agriculturii a exemplificat şi cu situaţia din judeţul Hunedoara, unde 312 tineri au beneficiat de fonduri europene pentru a-şi dezvolta o afacere în domeniul agriculturii, alte 400 de locuri de muncă rezultând din proiecte cu specific non-agricol, turistice.

"Pentru exerciţiul financiar următor, pe care îl începem chiar săptămâna viitoare, pe 20 mai avem prima sesiune de primiri de proiecte, avem împreună: plăţi directe, dezvoltare rurală, aproape 20 de miliarde de euro. De asta, agricultura reprezintă un sector în care putem avea şi creştere, dar să şi creăm foarte multe locuri de muncă", a conchis ministrul Daniel Constantin.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7511
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2851
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0054
Gram de aur (XAU)Gram de aur448.4343

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb