DANIEL CONSTANTIN, DESPRE SCANDALUL PESTEI PORCINE AFRICANE:  Guvernul nu a solicitat niciun ban de la UE

I.GHE.
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 12 septembrie 2018

În plin scandal al pestei porcine africane şi cu câteva zile înainte de vizita în ţara noastră a comisarului european pentru Agricultură, apar noi documente şi declaraţii ce arată că, până acum, autorităţile nu au solicitat Comisiei de la Bruxelles niciun euro şi nu au trimis nicio situaţie clară cu privire la măsurile luate pentru prevenirea pestei porcine şi pentru ţinerea sub control a epidemiei care a cuprins mai bine de jumătate din judeţe.

Conform datelor postate pe site-ul ANSVSA, epidemia a afectat 192 de localităţi unde au fost depistate 830 de focare, din care au fost eliminaţi peste 160.000 de porci, această operaţiune des-făşurându-se în continuare până la eliminarea tuturor suinelor din zonele respective.

Fostul ministru al Agriculturii, actualul deputat Daniel Constantin susţine că măsurile luate de autorităţi nu au fost cele mai bune: "Nu s-a schimbat nimic în ultimele săptămâni. Fie metodele folosite de autorităţi nu sunt potrivite, fie nu ştiu cum să procedeze. Consider că ANSVSA şi autorităţile locale trebuie să comunice cât mai bine cu cetăţenii în privinţa acestei epidemii". El afirmă că ţara noastră nu a solicitat încă un ajutor financiar de la Uniunea Europeană şi că acest ajutor poate fi obţinut pe două paliere: pentru prevenţie şi pentru despăgubirea crescătorilor de animale.

Daniel Constantin a precizat: "Nu ştiu dacă pe prevenţie se vor mai primi bani de la Comisia de la Bruxelles, în condiţiile în care există ordinul din februarie 2018 al şefului ANSVSA, Geronimo Brănes-cu, prin care li s-a interzis medicilor veterinari din teritoriu să mai verifice în cursul primăverii porcii din gospodăriile individuale. S-ar putea să primim bani pentru despăgubiri, dar şi aici, pentru acordarea lor vor fi condiţii drastice privind documentele aferente pentru fiecare solicitare în parte".

La sfârşitul acestei săptămâni, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, va efectua o vizită în ţara noastră. În programul vizitei, este inclusă o deplasare a lui Phil Hogan, împreună cu Corina Craeţu - comisarul european pentru Politică Regională, două ferme mari care au fost afectate de epidemia de pestă porcină africană.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2934
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9005
Gram de aur (XAU)Gram de aur417.1686

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb