Danone şi Nestle anunţă că vor încetini creşterea preţurilor în 2024

S.B.
Companii / 26 februarie

Danone şi Nestle anunţă că vor încetini creşterea preţurilor în 2024

Două dintre cele mai importante companii de bunuri de larg consum din lume, Danone şi Nestle, au declarat joi că vor încetini creşterea preţurilor în 2024, după doi ani de majorări care i-au determinat pe mulţi cumpărători să caute alternative mai ieftine pentru bunuri de bază precum iaurt şi cafea, informează news.ro.

Dar Danone, care deţine mărci precum apele Evian şi Badoit şi iaurtul Activia, a avertizat că preţurile vor creşte în continuare, invocând necesitatea de a compensa costurile forţei de muncă şi cele de transport.

Nestle a spus că înregistrează un impact mai mic al costurilor de transport decât în anii precedenţi, deşi a existat un anumit stres din cauza atacurilor asupra transporturilor maritime din Marea Roşie.

Comentariile lor vine după cele ale rivalul britanic Unilever, producătorul de săpun şi îngheţată Dove şi Ben & Jerry's, a spus în această lună că creşterile de preţuri - care au contribuit la alimentarea unei crize prelungite ale costului vieţii - vor începe să se atenueze.

Pentru a explica preţurile mai mari, industria mărfurilor ambalate a invocat creşteri ale costurilor inputurilor care au început odată cu pandemia de COVID-19, care a zguduit lanţurile globale de aprovizionare şi au fost exacerbate de invazia Rusiei în Ucraina, în urmă cu doi ani.

"Nu am văzut un asemenea tip de inflaţie din 1973, 1974", a spus CEO-ul Nestle, Mark Schneider, într-un apel cu jurnaliştii de joia trecută.

Firma elveţiană, care produce cuburi Maggi, napolitane de ciocolată KitKat şi cafea Nescafe, este cea mai mare companie de produse alimentare ambalate din lume.

Pe măsură ce totul, de la uleiul de floarea soarelui până la transportul de marfă, a devenit mai scump, disputele dintre comercianţii cu amănuntul şi companiile de bunuri de larg consum au crescut.

Guvernele au criticat creşterea preţurilor şi unele dintre companiile responsabile, în special în Franţa.

Îngrijorările că companiile împing creşterea preţurilor prea departe, mai ales că criza costului vieţii ajută mărcile retailerilor să câştige cote de piaţă, i-au determinat pe unii investitori şi analişti să îndemne să se concentreze pe marketing şi inovare.

Întrucât mulţi consumatori schimbă bunurile costisitoare de marcă cu alternative mai ieftine, CEO-ul Unilever, Hein Schumacher, a declarat la începutul acestei luni că "competitivitatea companiei sale rămâne dezamăgitoare".

Cu toate acestea, în acest trimestru, companiile au declarat că preţurile vor creşte în 2024 într-un ritm mult mai lent, pe măsură ce îşi vor recupera costurile mai mari.

Ratele inflaţiei generale au scăzut brusc şi este aşteaptat că multe bănci centrale vor începe să reducă ratele dobânzilor în acest an.

"Preţurile vor fi mult mai mici anul acesta decât anul trecut", a spus Schneider.

CEO-ul Danone, Antoine de Saint-Affrique, a declarat în timpul unui apel privind veniturile că "ne aflăm într-o lume în care inflaţia încetineşte", dar că ar exista în continuare "volatilitate".

"Ne aşteptăm să avem o componentă de preţ în creşterea noastră, aceasta va diferi în funcţie de regiune", a spus Saint-Affrique, adăugând că "America de Nord este locul unde am efectuat primele creşteri de preţ şi aici vedem cea mai rapidă normalizare" .

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ne anunta ei...sau i-a anuntat si pe ei alte date...?!

    s c c r e t 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb