Un sălbatic dans al înfrângerii legii şi bunelor moravuri s-a declanşat, în dimineaţa de ieri, în jurul Bursei de la Sibiu - Sibex, când, după publicarea unui articol din ziarul BURSA, a apărut pe site-ul Sibex un raport către CNVM despre o rectificare a sentinţei Tribunalului Sibiu, care îşi extinsese suspendarea dictată anterior asupra hotărârilor Adunării generale a acţionarilor, Teodor Ancuţa a comunicat la CNVM că este preşedinte-director general al Sibex, deşi îşi dăduse demisia şi fusese şi revocat, iar CNVM n-a mai validat noul Consiliu Sibex, amânând confirmarea pentru o şedinţă de săptămâna viitoare, deşi subiectul fusese programat pentru şedinţa de ieri.
Să o luăm pe îndelete:
1. Ziarul BURSA a observat, ieri, că sentinţa prin care Tribunalul Sibiu a suspendat hotărârile AGA Sibex nu vizează hotărârea revocării fostului Consiliu şi nici pe aceea a alegerii noului Consiliu, aşa că nu mai lipseşte decât confirmarea CNVM pentru ca noul preşedinte - Cristian Sima - să-şi intre în atribuţii.
2. După apariţia articolului în BURSA, Sibex raportează la CNVM că, două zile mai înainte, Tribunalul Sibiu şi-a rectificat sentinţa şi a suspendat toate hotărârile AGA, inclusiv revocarea vechiului Consiliu şi alegerea celui nou.
3. De aici, Teodor Ancuţa trage concluzia că este preşedinte-director general, în continuare, pentru că a fost revocat din funcţia de preşedinte, după ce şi-a dat demisia din funcţia de director general, dar, pentru că hotărâ-rea AGA de separare a celor două funcţii a fost suspendată, rezultă că nu-şi putea da demisia din prima şi deci nu putea fi revocat din a doua, fapt pe care îl comunică la CNVM şi se întoarce în biroul său de la Sibex.
4. După toate astea, comisarii întruniţi pentru validarea alegerilor noului Consiliu Sibex decid să mai adune informaţii şi amână validarea, pe săptămâna viitoare.
În afară de ziarul BURSA care şi-a făcut treaba onest, aşa cum îi şade bine, toţi jucătorii acestei geamparale au călcat în picioare legea sau deontologia ori, măcar, bunul simţ.
Mai întâi, că Tribunalul Sibiu nu-şi poate corecta sentinţa, în formula în care a făcut-o - "Pardon, am greşit, am vrut să spun unu-unşpe, nu unu-şepte".
Avocatul Gheorghe Piperea ne-a pus piper pe rană: "Rectificarea nu se poate face decât în recurs. Nu poate fi rectificată o sentinţă pe fond, decât prin recurs".
Propriii noştri jurişti susţin că instanţa sibiană invocă impropriu "erorile materiale" pe care le rectifică, căci noţiunea de "eroare materială" nu se referă la puturoşenia celui care a făcut "copy/paste" când a transcris sentinţa (este evident că în sentinţa asupra hotărârilor AGOA care cuprinde unsprezece puncte, a fost copiată sentinţa de deasupra, despre hotărârile AGEA care cuprinde doar şapte puncte şi astfel revocarea şi alegerile au rămas în afara suspendării, pentru că figurau în cele patru puncte nemenţionate în sentinţa iniţială).
Juriştii noştri susţin că noţiunea de "eroare materială" se referă la, de pildă, respingerea unui dosar pe motiv că nu s-ar fi plătit cutare taxă de timbru, dar că, dacă, ulterior, se constată că ea fusese plătită şi că instanţa a procedat cu neatenţie, atunci sentinţa poate fi rectificată.
Apoi, sentinţa a fost datată 23 mai, dar a fost comunicată de Sibex, la CNVM, pe 25 mai, după apariţia articolului din BURSA; două zile, Sibex-ul a mirosit-o, a tot citit-o, a răs-foit-o, a mormăit "Măi să fie!" şi abia într-un târziu, a zis: "Hai să le spun şi celorlalţi, că, în definitiv, Sibex este o societate cotată şi uite ce zice BURSA..."
Cu bastonul de mareşal păstrat în raniţă, Teodor Ancuţa s-a întors de la Păltiniş ca Napoleon din Insula Elba şi s-a declarat, din nou, Împăratul Sibex, fapt care a făcut CNVM-eaua să intre la apă (Water şi L"eau, în traducere anglo-franceză a termenului aqua românesc).
Oricât ar fi de logică argumentaţia sa că se află în exerciţiu ca preşedinte-director general, această revenire prea seamănă cu acelea, recente, ale lui Ţepeş, ca să mai fie convingătoare şi nu are darul să lase curată imaginea Bursei pe care a întemeiat-o şi pe care suntem convinşi că o iubeşte.
Cu apa până la gât, CNVM s-a apucat de metafizică şi a decis să mai cugete până săptămâna viitoare dacă să-l confirme drept preşedinte pe Cristian Sima, ca şi când CNVM ar avea competenţa să fie de acord sau să nu fie de acord cu alegerile.
Adică, CNVM se crede acţionar la Sibex, ba chiar, nu orice acţionar, ci acela care are "acţiunea de aur" şi drept de veto.
În realitate, CNVM trebuie să se pronunţe doar asupra faptului că Sima şi ceilalţi nou aleşi îndeplinesc sau nu îndeplinesc exigenţele funcţiilor, ceea ce este obligat să facă, la cerere, chiar şi în cazul cuiva care nu a fost ales în AGA, încă.
De exemplu, cineva îi poate solicita să se pronunţe dacă poate fi preşedintele unei burse, doar în principiu, fără nici o legătură cu vreo alegere, şi dacă CNVM îi spune "da", atunci acela poate răspunde "bine" şi cu asta se încheie confirmarea CNVM.
Ce legătură are CNVM cu alegerile Sibex?
Niciuna.
Ce legătură are CNVM cu sentinţele Tribunalului Sibiu şi cu bâlbâielile lui?
Mai puţin decât niciuna.
Şi acum vine o întrebare: la BVB, Grzegorz Koniecny a fost confirmat ca membru în Consiliu, încă de pe data de 10 mai (deşi, conformitatea lui este discutabilă); care este motivul tărăgănării confirmării noului Consiliu de la Sibex?
Ne aflăm în 26 mai; cum îşi justifică CNVM comportamentul discriminatoriu?!
1. Salbateci au fost si=or fi cat neamul romanesc
(mesaj trimis de Aborienu' în data de 26.05.2011, 01:06)
1. Ma enerveaza ca trebuie sa va dau dreptate 2. CNVM-eaua, e isterica, neprofesionista, autosuficienta, adica incompetenta. CNVM-eaua a adus piata in halul in care ea se afla azi. Sa-mi fie cu iertare, dar in nici o logica un veterinar nu putea ajunge presedintele unui operator de piata. Actionar da, hai fie membru al CA.Acuma prin copmaratie cu Ancutza, Farmache tot ca absolvent de zootehnie a condus si conduce BVB. Rezultatele "vorbeste de la sine". "Astia avem" ...cu astia defilam !
3. Ancuta nu seamana cu Tepes.Ei doi sunt simbioti. Comploteaza impreuna, isi sorb(am vrut sa spun sug, dar inca nu e miezul noptii) ideiile otravite unul altuia. Si apoi li se pare ca fiecare e indreptatit la drepturi de autor.Tepes suna exact ca Ancuta (de unde are date), la actionarii BVB si SIBEX si incearca sa isi vanda visele econo-erotice.
4. CNVM-eaua a fost descrisa la pct 3.
5.Greg Sobietzky, a fost validat pentru ca probabil toti din CNVM-eaua isi inchipuie ca vor gasi o slujba de serb/iobag la Timpitzinton daca o sa ii mazileasca FNI-stii.
6. Nu fiti rai. Bio-logica ne spune ca sporadic si arareori CNVM-eaua e la ciclu...............LA ciclul de gindire. (Iar va ginditi la prostii...)
7.Acesta este un pamflet, ca de obicei. Persoanele la care se face referire nu au nici o legatura cu realitatea.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2011, 01:21)
Poate ca toate astea se datoreaza si mareklui strateg, soimului pietei de capital, acestui barbat falnic de stat(degeaba), acestui geniu al derivatelor din alcool, s.a.m.d. Nu ma pot hotari ce nume sa va dau...Da stiti si voi ca si mine ca tebuie ales intre Victor E., Paul M., Bogdan C., sau acestui "demiurgule" Lorand K. Ca doamnele nu au nici o vina. Barbatii si amantii le-au facut comisarese...
1.2. multumiri! (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de oracolul în data de 26.05.2011, 04:46)
D-lor,m-ati facut sa rad cu hohote ,cum nici la''American Fanni's''nu razi!care va sa zica justitia romana se joaca de-a alba -neagra ,CNVM-ul n-are decat ''pumnul in gura si trebuie rapid desfiintat,un tip -desi f. capabil ,treb.desfiintat ca parca face circ -dar cunoaste si legile,un comentator nu numai invidios dar si libidinos arunca ''bale'',cu un umor negrusi d-nul Mache pluteste in deriva batut de toate vanturile=proprii-si poza e faina ,,mai ales mastile....care la sib, au cam cazut ...inclusiv ale comentatorilor vitriolati de pofte ,,,mai ce valuri a facut Anc. asta ca de nu zicea ca se lasa de Bursa nu ''scociora viesparul....asta-i -multam ptr.portia de ras!
1.3. SIBEX sai XX (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de Mihai G în data de 26.05.2011, 05:20)
Unde isi baga Cristian Sima nasul este imposibil sa nu inebuneasca lumea. El trage scaune de sub fundul altora. Sima este groparul SIBEXului
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2011, 07:55)
Sima?? Ancuta a fost demis de vechiul consiliu si pare sa se lupte din rasputeri contra unei majoritati considerabile a actionarilor. Oare actionarii nu au voie sa decida cine le conduce pravalia?
2. diana@yahoo.com
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2011, 05:26)
Asa asteptai investitorii ?
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2011, 07:30)
Cine mai are curaj sa isi riste banii in vreuna din bursele romanesti?
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2011, 11:57)
Soim?poate ciora neagra a pietii care croncane tot ce-i spune machidonu,neagra si la suprafata si in interior iar minciuna si defaimarea sint caracterul lui ,de ce nu l-a propus pe el Andrei Siminel si de ce nu a luat testul de inteligenta? CRA ,CRA CRA! Dute unde oi vedea!!!