Preşedintele Klaus Iohannis culege ce a semănat. Ceea ce urmează să se întâmple astăzi în faţa Palatului Cotroceni are o extraordinară încărcătură simbolică pentru cele două preşedinţii ale celui care s-a erijat în arhitectul "României educate". Cele trei sindicate din învăţământ îi vor reaminti astăzi acest eşec dureros. Şi vor semnaliza că în fruntea statului român avem un preşedinte eşuat.
Asupra singurului proiect de ţară propus de Klaus Iohannis şi nerealizat nu voi mai insista aici. Dar, legat de învăţământ, putem remarca faptul că nici proiecte mai modeste, de mică anvergură, nu au putut fi onorate de locatarul de la Cotroceni. Astăzi de pildă circa 20.000 de dascăli din Bucureşti şi din întreaga ţară îi vor reaminti lui Klaus Iohannis că, în urmă cu câteva zile, a declarat ritos că solicitările sindicatelor din învăţământ sunt rezonabile, că ele trebuie onorate de către Guvern şi, mai mult, că Executivul trebuie să se mişte suficient de repede pentru ca acestui conflict de muncă să i se poate pune capăt. A doua sau a treia zi, acelaşi Klaus Iohannis le-a dat indicaţii preţioase generalului cu patru stele Nicolae Ciucă şi partenerului acestuia de guvernare, Marcel Ciolacu, solicitându-i primului să nu demisioneze, iar celui de-al doilea să mai aibă răbdare cu preluarea poziţiei de premier. Ambii s-au conformat întocmai şi la timp. Şi astfel Executivul a tras de timp şi nu s-a mai obosit să identifice o soluţie prin care, în mod rapid, să poată fi onorate revendicările singurei categorii socio-profesionale suficient de disciplinate şi de motivate care a reuşit într-un interval de 18 ani să declanşeze o grevă generală. O grevă generală pe care, atenţie, deşi profund afectaţi, părinţii şi copiii o susţin.
Solicitat să intervină totuşi pentru a-şi îndeplini rolul constituţional, mediind între societate şi Executiv, Klaus Iohannis a ridicat senin din umeri, iar acum trage din nou de timp pentru câteva zile. Acest tip de comportament ar fi bizar în cazul oricărei persoane, indiferent dacă deţine sau nu o funcţie publică. Dar în cazul preşedintelui este de-a dreptul scandalos. Şi tocmai din acest motiv dascălii îi bat astăzi la uşă. Adică îi bat obrazul.
1. fără titlu
(mesaj trimis de The Thinker în data de 30.05.2023, 12:33)
Iohannis este o catastrofa de președinte, nu înțelege și nu rezolva nimic, un papițoi care face figurație.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.05.2023, 08:19)
Il doare la banana 10 ani presedinte.