DATE ECONOMICE FAVORABILE Francul elveţian se apreciază faţă de valutele majore

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 14 februarie 2014

Moneda Elveţiei (francul) s-a apreciat ieri, pe pieţele externe, raportat la valutele majore, ca urmare a apariţiei unor informaţii economice favorabile ţării.

Conform Biroului Federal de Statistică din Elveţia, preţurile de producţie şi import din ţară nu s-au modificat în ianuarie, comparativ cu luna anterioară, contrar aşteptărilor economiştilor, care arătau scăderea acestora cu 0,1%. În plus, sub-indicatorul privind preţurile de producţie şi cel referitor la preţurile de import nu au suferit nicio modificare comparativ cu luna decembrie.

În ritm anual, preţurile de producţie şi import au scăzut cu 0,3% luna trecută, faţă de un declin de 0,4% preconizat de analişti. Separat, preţurile de producţie s-au redus cu 0,1% în ianuarie, în ritm anual, iar cele de import - cu 0,6%.

Francul a urcat cu 0,7% ieri, la ora 10.47, pe piaţa din New York, atingând un curs de 0,8939 unităţi/dolar. Anterior, cursul a fost de 0,8925 unităţi/dolar - cel mai ridicat din 24 ianuarie. De menţionat că francul a câştigat, ieri, aproape 1,25% raportat la cursul minim al ultimelor şase zile, consemnat miercuri: 0,9039 unităţi/dolar.

Faţă de moneda unică europeană, francul avea un curs de 1,2207 unităţi/euro, comparativ cu nivelul minim al ultimelor două săptămâni atins în ziua anterioară: 1,2261 unităţi/euro. Raportat la moneda Japoniei, francul a atins cursul maxim al ultimelor două zile: 114,36 yeni.

Aprecierea francului a venit şi în contextul scăderii pieţelor acţiunilor din Europa şi Asia.

În noiembrie anul trecut, un sondaj realizat de Bloomberg News în rândul economiştilor arăta că Banca Naţională a Elveţiei (SNB) va menţine plafonul minim impus cursului de schimb franc/euro până în 2015. Amintim că, în septembrie 2011, Banca Elveţiei a stabilit plafonul minim pentru cursul francului la 1,20 unităţi/euro ca să protejeze exportatorii, să prevină deflaţia şi recesiunea. În august 2011, francul urcase la 1,008 unităţi/euro, de la un minim de 1,6828 unităţi/euro în 2007.

Dolarul a scăzut cu 0,6% ieri, la ora 10.51, pe piaţa din New York, atingând un curs de 1,3672 unităţi/euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb