DATELE REPUBLICATE ANULEAZĂ PROFITUL "Banca Popolare Italiana", pierderi în 2004

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 29 decembrie 2005

Banca Popolare Italiana, al cărei ex-director executiv a fost arestat în această lună, pe fondul acuzaţiilor de asociere în vederea săvîrşirii de infracţiuni, şi-a republicat rezultatele financiare pe anul 2004, astfel că a trecut de la profit la pierderi. Această nouă publicare a fost solicitată de autoritatea pieţei de capital (Consob).

Potrivit noilor date, "Popolare Italiana" a avut pierderi de 26,6 milioane de euro (31,5 milioane de dolari) în 2004, în mare parte din cauza deprecierii unor active (instrumente financiare). Banca a scos din evidenţele sale contracte pe derivative în valoare de 67,7 milioane de euro şi 124,8 milioane de euro alte active financiare. În raportul anterior, dat publicităţii în luna martie, banca anunţa un profit de 168,4 milioane de euro, în creştere de şase ori faţă de anul precedent.

Amintim că fostul director executiv al băncii italiene, Gianpiero Fiorani, a fost arestat în urma investigaţiilor privind implicarea sa în încălcarea legilor valorilor mobiliare în perioada în care a înaintat oferta pentru "Banca Antonveneta" SpA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb