David Cameron spune că sprijinul britanic pentru Israel nu este necondiţionat

F.D.
Internaţional / 7 aprilie

David Cameron spune că sprijinul britanic pentru Israel nu este necondiţionat

Sprijinul Regatului Unit pentru Israel nu este necondiţionat, a afirmat ministrul britanic de externe David Cameron, relatează dpa.

Şeful diplomaţiei britanice a exercitat presiuni suplimentare asupra premierului israelian Benjamin Netanyahu, după uciderea a trei lucrători umanitari britanici în cadrul unui atac aerian al Forţelor de Apărare ale Israelului (IDF). Scriind în Sunday Times la şase luni de la atacul Hamas din 7 octombrie, care a declanşat conflictul din Fâşia Gaza, David Cameron a emis un avertisment cu privire la conformitatea Israelului cu dreptul internaţional.

Această poziţie urmează mesajului transmis Israelului de premierul Rishi Sunak, care a spus că Marea Britanie continuă să susţină dreptul naţiunii din Orientul Mijlociu de a-şi apăra securitatea, adăugând în acelaşi timp că Marea Britanie rămâne "îngrozită" de moartea lucrătorilor umanitari.

John Chapman, în vârstă de 57 de ani, James "Jim" Henderson, în vârstă de 33 de ani, şi James Kirby, în vârstă de 47 de ani, sunt cei trei britanici care şi-au pierdut viaţa în atacurile aeriene efectuate de IDF pe 1 aprilie. IDF a descris incidentul ca fiind o "greşeală gravă, ce decurge dintr-un eşec grav" şi, ca urmare, a concediat doi ofiţeri.

Însă David Cameron a spus că "nu există nicio îndoială unde este vina", adăugând că "acest lucru nu trebuie să se mai întâmple niciodată".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. vai.....idf-ul a concediat doi ofiteri! wow......asta da pedeapsa! i-a scapat de chinul razboiului!

    Foarte sel ectiv Dorinel,

    Ucraina orice actiune terorista executa contra civililor nevinovati, 

    e sprijinit neconditionat,

    dar Izraelul nu, cum vine asta  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb