DAVID, HIDROELECTRICA: Fondul Proprietatea forţează listările în energie într-un moment nepotrivit

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 20 aprilie 2011

Fondul Proprietatea forţează listările în energie într-un moment nepotrivit

Fondul Proprietatea a blocat în instanţă restructurarea sectorului nostru energetic şi forţează acum listarea celor mai valoroase companii producătoare de electricitate, a declarat, ieri, Mihai David, membru în Consiliul de Administraţie al Hidroelectrica. Domnia sa a precizat: "Sunt un adept al listărilor pe Bursă, dar nu în orice moment. Uitaţi-vă la ce s-a întâmplat cu listarea Fondului Proprietatea. A fost una forţată şi nu s-a obţinut succesul scontat. Companiile energetice strategice precum Hidroelectrica şi Nuclearelectrica trebuie listate într-un moment favorabil pentru a obţine maximul de fonduri necesare investiţiilor. Eu am propus emisiunea de obligaţiuni şi pregătirea unei strategii ample de listare pentru a avea succes".

Domnia sa susţine că blocajul înfiinţării celor două companii pune probleme serioase sistemului energetic naţional. Astfel, autorităţile trebuie să înlocuiască acest plan de viabilizare cu unul viabil de finanţare a necesităţilor investiţionale a companiilor energetice. Parteneriatele public-private ar reprezenta o soluţie în acest sens.

Mihai David a afirmat, recent, că Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, vrea să preia controlul unor societăţi energetice româneşti, unde deţine pachete minoritare, iar împotrivirea ambasadorului american la Bucureşti faţă de crearea companiilor naţionale este, de fapt, un sprijin acordat fondului ame-rican.

Surse din piaţa de energie au avansat în aceste zile ideea că anunţul de duminică al Ministerului Economiei privind privatizarea managementului companiilor de stat din energie este, de fapt, un semnal pentru Franklin Templeton de a prelua administrarea aces-tor societăţi cheie. Mihai David şi-a exprimat, tot recent, opinia faţă de privatizarea managementului companiilor de stat arătând că avem manageri pricepuţi în ţară care pot fi aduşi de stat cu contracte ferme de performanţă. Privatizarea managementului ar fi, în opinia sa, un semnal prost pentru investitori.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Davide mon cher!

    Nu fii penibil domle. Pai si pana acu de ce tot ati frecat-o? Din 1990 si pana acusi in 2011 ce s-a facut? Tot ati asteptat momentu potrivit nu:)??? 

    Sunteti penibili draga!

    Astia noi de la FP s-au pus pe treaba si lucru asta va cam derenjeaza. Va si cred.  

    Numai niste natarai ,orbiti de dorinta capatuirii, n-au observat faptul ca gasca lui Templeton urmareste acapararea a ceea ce a mai ramas din -perlele coroanei- cum spunea cu putin timp in urma vesnicul Guvernator BNR,Dl M.Isarescu. Prin listarea la BVB! Si speculatii prin reducerea valorii reale a unei actiuni a FP. In spatele lui Templeton stau speculatorii lui Soros! Fondul de investitii Quantum si alte instrumente de preluarde la pret redus a activelor reale din domeniul energiei! Asa ca remarcile directorului Mihai David sunt corecte. Noi speram ca noile forte politice rezultate din viitoarele alegeri vor trimite: NB : pe dl Templeton la plimbare desfiintand Fondul Proprietatea si anuland pretentiile exagerate ale unor profitori de ocazie,romani sau straini Jos labele de pe avutia nationala din domeniul energiei!

    1. Acest David nu vrea listarea pentruca isi pierde milioanele de euro. Franklin Templeton nu urmareste acapararea a ceeace a ramas. Prosti sunt cei ce cred ca David are acum grija tarii. Lasa FP. ca merge foarte bine. FP a fost listat numai de 3 luni. Orice crestere peste noapte ar fi catastrofala. Franklin Templeton stie ce face. In plus David urmareste interesele PSDului care pierde un finantator prin privatizari. In concluzie David este un HOT.

    Chiar nu am inteles de cind a ajuns acest neica nimeni de la Brasov la Bucuresti, brusc l-a lovit interesul de neam si tara. La hidro nu a facut nimic deosebit decit sa prelungeasca contractele cu baietii destepti care fura profitul companiei in acest mod. In orice stat civilizat s-ar fi lasat cu puscarie grea. Auzi sa emiti obligatiuni? Si daca economia scade brusc, toata pierderea e la stat. De ce sa nu listezi 40% din Hidroelectrica si sa investesti banii investitorilor in dezvoltare? Daca scade econmia, macar 40% din pierdere o imparte statul cu alte firme. Statul oricum are cea mai mare datorie din istorie si nu se mai poate imprumuta in numele niciunei companii sume asa de mari. Poate ca momentul nu este bun de listare, dar sa incasezi 1 miliard de euro tot e mai bine decit sa stai ca fraierul in asteptarea vremurilor mai bune care poate nu vor veni, timp in care piata locala va fi invadata de firme private mari.

    Forndul Propietatea stie clar care sunt costurile medii si profitul mediu la nivel international privind activele energetice si nu merge sa il pacalesti ca stiti la noi e altfel. Iar in ultima instanta, dezvoltarea unui sector economic nu este numai treaba companiilor de stat. Legislatia poate foarte bine sa implice si fonduri private. Atragerea fondurilor straine suna asa de rau pentru David? Nu inteleg de ce. 

    Sigur ca da! Mahai David va ramane fara Parandaraturile Sale de 20-25% dela Hidroelectrica. Vai SARACUL MIHAI DAVID--RAMANE OM SARAC fara milioanele de Euro Neipozititate dela Hidroelectrica!!!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb