De ce fac băncile lobby în loc să-şi majoreze capitalul?

Pentru că este mult mai ieftin, cel puţin din punct de vedere al randamentului capitalului social, iar această "viziune" mioapă a rămas fără urmări consistente chiar şi în condiţiile unei mari crize financiare, deoarece băncile centrale şi statele le-au salvat.

Când Acordul Basel II a fost implementat în cadrul naţional de reglementare la nivel european, autorităţile au considerat că s-au pus bazele unor sisteme bancare stabile, a căror capitalizare va face faţă crizelor.

Ceea ce a început în 2007 nu a fost, însă, o criză oarecare, ci un fenomen de amploarea "lebedei negre" despre care a scris şi avertizat profesorul Nassim Nicholas Taleb.

Autorităţile de reglementare au descoperit cu uimire că Basel II nu a folosit decât la crearea unui sentiment de falsă siguranţă, deşi băncile s-au întrecut în aplicarea unor modele sofisticate pentru administrarea riscului credit, de piaţă şi a celui operaţional. Din păcate, modelele nu au avut nicio şansă în faţa realităţii.

BIS (Bank for International Settlements), în cadrul căreia funcţionează Comitetul Basel, a trecut, destul de rapid, la revizuirea cadrului de reglementare, alături de IASB (International Accounting Standards Board), organizaţia care stabileşte standardele de contabilitate.

Comitetul Basel a venit cu Basel III, acord în care a fost inclusă şi o serie de indicatori ai capitalizării fără luarea în considerare a ponderilor de risc, iar IASB a publicat standardul IFRS 9, care are ca obiectiv "clasificarea şi măsurarea pierderilor aşteptate, precum şi o abordare substanţial reformată a contabilizării operaţiunilor de hedging", după cum se arată pe site-ul instituţiei.

Standardul IFRS 9 va intra în vigoare la 1 ianuarie 2018 şi include prevederi mult mai dure referitoare la recunoaşterea pierderilor din creditare, deoarece "recunoaşterea întârziată a pierderilor din credite şi alte instrumente a fost identificată drept un punct slab al actualelor standarde de contabilitate".

Cotidianul The Telegraph a scris, încă din 2013, despre nemulţumirea unui grup important de investitori britanici, care a propus renunţarea la IFRS într-o scrisoare trimisă Comisiei Europene. Motivul a fost "distorsionarea rezultatelor băncilor, în condiţiile detectării creditelor îndoielnice doar atunci când este prea târziu".

Un punct de vedere similar a prezentat şi Mervyn King, guvernatorul de atunci al Băncii Angliei (n.a. vezi articolul "Subcapitalizarea bancară garantează adâncirea crizei europene", BURSA, 18.01.2013), în opinia căruia "standardul IFRS determină constituirea unor provizioane insuficiente, iar rezultatul este supraevaluarea profiturilor bancare".

IFRS 9 încearcă să remedieze aceste deficienţe, prin "introducerea unui nou model pentru creditele neperformante, care să permită recunoaşterea la timp a pierderilor din creditare".

Chiar şi această încercare timidă de a obligare a băncilor să "marcheze la realitate" portofoliile de credite a creat nelinişte în rândul instituţiilor financiare. Conform unui articol recent din revista Risk, "băncile consideră că este nevoie de o reducere a cerinţelor de capital pentru riscul de credit, în scopul compensării provizioanelor mai mari care trebuie constituite din 2018", iar apelul lor "a găsit ecou în rândul experţilor contabili şi a unor persoane din cadrul instituţiilor de reglementare".

Risk mai scrie că scepticismul este ridicat în ceea ce priveşte o atitudine la fel de binevoitoare şi la nivelul Comitetului Basel, în special pe fondul noului plan de reformare radicală a cadrului de evaluare a riscului operaţional.

Un document de lucru al Comitetului Basel, publicat pe site-ul BIS la începutul acestei luni, propune eliminarea completă a opţiunii de utilizare a modelelor interne pentru determinarea cerinţei de capital aferente riscului operaţional. Noua abordare, SMA (Standardised Measurement Approach), încearcă să remedieze fenomenul de subevaluare a cerinţelor de capital pentru riscul operaţional, care îl include şi pe cel juridic, pe fondul tendinţei de manipulare a modelelor utilizate şi a parametrilor acestora.

"Practicienii din domeniul riscului operaţional şi-au exprimat dezamăgirea amară faţă de propunerile Comitetului Basel", a scris revista Risk, iar băncile consideră că "planul de reformă nu este adecvat scopului".

Pe lângă IFRS 9 şi noul cadrul de evaluare a riscului operaţional, lobby-ul bancar se pregăteşte, însă, pentru o "bătălie" mult mai importantă. Tot revista Risk arată că "a crescut îngrijorarea industriei bancare înainte de noile consultaţii ale Comitetului Basel cu privire la modelarea riscului de credit cu ajutorul ratingurilor interne", în condiţiile în care "limitarea opţiunilor de modelare va conduce la creşterea cerinţei de capital".

Dar de ce se opun instituţiile financiare cu atâta îndârjire majorării capitalului? Nu este acesta esenţa capitalismului, ale cărui principii sunt propovăduite mereu de către bănci, mai puţin în momentele când au nevoie de ajutorul statului pentru supravieţuire?

Oricum, reprezentanţi ai marilor bănci europene au declarat, după ultima decizie de politică monetară a BCE, că "pentru majoritatea băncilor nu există o problemă a lichidităţii, ci o problemă a capitalului şi una a calităţii creditului", conform unui articol recent din Financial Times.

Mai există, apoi, şi încercări disperate ale unor bănci semnificative, cum este Banca Popolare di Vicenza, de a-şi majora artificial capitalul. Conform unui articol Bloomberg, BCE a descoperit că a zecea bancă din Italia, cu active de circa 40 de miliarde de euro, a împrumutat bani acţionarilor pentru a participa la majorarea "capitalului" în ultimii trei ani.

Oare este acesta un caz singular în Europa? Greu de crezut. În plus, cazul Popolare di Vicenza este suficient pentru a justifica cerinţe suplimentare de capital bancar "adevărat", nu "înlocuitori" care să creeze iluzia unei poziţii financiare solide, cum sunt obligaţiunile CoCo, datorii subordonate ridicate la rang de capital.

La prezentarea recentă a raportului anual de supraveghere al SSM (Single Supervisory Mechanism), Daniele Nouy, preşedintele instituţiei, a declarat că "provizioanele băncilor din zona euro sunt rezonabile", dar a recunoscut că vor mai trece câţiva ani până când se vor înregistra progrese semnificative în ceea ce priveşte rata creditelor neperformante, care "afectează profitabilitatea şi capitalul, reducând capacitatea băncilor de a acorda noi credite".

Doamna Nouy şi-a exprimat opoziţia faţă de ştergerea pe scară largă a creditelor neperformante din bilanţurile bancare, deoarece "se poate stabili un precedent periculos" şi "este împotriva culturii sănătoase a obligaţiei de rambursare a creditelor", după cum scrie Reuters.

Utilizarea termenului "rezonabil" în evaluarea nivelului provizioanelor este nefericită, dacă intenţia oficialului de la BCE a fost proiectarea unui sentiment de încredere. De ce? Pentru că "rezonabil" este departe de "adecvat" şi am văzut, în perioada crizei, că nici măcar un "capital adecvat" nu a însemnat nimic.

Oare îşi vor face datoria autorităţile europene de supraveghere de această dată şi nu vor mai tolera subcapitalizarea bancară sau este nevoie de o nouă criză care să cureţe, cu adevărat, sistemul financiar?