De ce nu participă preşedinţii Chinei şi Rusiei la Conferinţa ONU privind Schimbările Climatice?

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Internaţional #Mediu / 29 octombrie 2021

Complex de apartamente în Viena (Austria), realizat după proiectele arhitectului Hundertwasser.

Complex de apartamente în Viena (Austria), realizat după proiectele arhitectului Hundertwasser.

"Dacă nu se recunoaşte natura esenţială a combustibililor fosili, măsurile pentru prevenirea schimbărilor climatice vor conduce la reacţii adverse dure care vor împiedica tocmai atingerea obiectivelor dorite". (David Hay, Evergreen Gavekal)

Călin Rechea

China şi Rusia nu vor fi reprezentate la cel mai înalt nivel la Conferinţa ONU pentru Schimbările Climatice (COP26) de la Glasgow. Conducătorii celor două ţări au considerat, probabil, că trimiterea unor oficiali de rang inferior implică şi o amprentă de carbon mult redusă a deplasării până în Scoţia.

Mult mai probabilă este, însă, realizarea faptului că deplasarea este inutilă, deoarece nu vor exista rezultate concrete, în special pe fondul actualei crize energetice, despre care se pot spune multe, dar în niciun caz că are cauze exogene, când este aşa de evidentă responsabilitatea politicilor guvernamentale.

Ceea ce se întâmplă acum pe pieţele globale ale energiei este rezultatul unei accelerări nerealiste a tranziţiei către energia verde, care nu ţine cont de restricţiile dure impuse de legile fizicii.

Într-o analiză recentă, David Hay, co-director de investiţii al companiei de servicii financiare Evergreen Gavekal, a comparat energia verde cu "o bulă speculativă în aşteptări nerealiste" şi subliniază decizia iresponsabilă a guvernelor de a "cheltui resurse pe care nu le au pentru obţinerea unei energii slab concentrate".

Afirmaţia pune accentul, desigur, asupra diferenţelor uriaşe între densitatea energetică a combustibililor fosili şi a surselor de energie regenerabilă, cum sunt centralele eoliene sau solare.

Este mai mult decât o ironie amară faptul că resursele financiare vor fi împrumutate pentru a fi cheltuite pe resurse materiale reale care vin, într-o măsură foarte mare din China, după decenii de "externalizare" pentru reducerea costurilor.

Pe de altă parte, "ofensiva" europeană împotriva centralelor atomice nu conduce doar creşterea dependenţei de gazele naturale din Rusia, ci şi la scăderea competitivităţii Europei în domeniul energiei atomice pe plan internaţional.

Bloomberg a scris recent că milioane de locuri de muncă din Europa sunt în pericol pe fondul crizei de magneziu.

Acesta este un rezultat direct al dependenţei masive de importurile din China. Agenţia de ştiri americană arată că Europa cumpără din China 95% din magneziul utilizat, iar producţia de acolo a fost puternic afectată de numeroasele opriri ale alimentării cu electricitate, în condiţiile în care energia electrică a fost distribuită cu prioritate populaţiei.

Analiştii citaţi de Bloomberg subliniază că "nu există înlocuitori pentru magneziu în producţia tablei de aluminiu pentru industria auto" şi amintesc că ultima topitorie de magneziu din Europa a fost închisă în 2001.

O asemenea dependenţă de China în ceea ce priveşte o materie primă industrială importantă nu se încadrează deloc în planurile de rezilienţă ale autorităţilor europene.

Dar mai există şi alte dependenţe la fel de critice. "Interzicerea de facto a exporturilor de îngrăşăminte chimice şi de magneziu poate avea un efect devastator asupra producătorilor agricoli şi a celor de automobile", se arată într-o analiză recentă de la Rabobank.

"Pentru a fi rezilientă, o entitate socială, fie ea naţiune, regiune, oraş sau familie, trebuie să dispună de o combinaţie diversă de resurse interne şi externe pe care le poate folosi pentru întreţinere", au subliniat Gene Callahan, profesor la Tandon School of Engineering din cadrul New York University, şi Joe Norman, cercetător la New England Complex Systems Institute, într-un articol în The American Conservative din martie 2020 ("Why Didn't We Test Our Trade's "Antifragility' Before COVID-19?").

Dar pentru aceasta este nevoie de multă energie, ieftină şi disponibilă oricând, nu doar atunci când bate vântul sau apare soarele.

China încearcă să facă tocmai acest lucru, în condiţiile în care infrastructura energetică pare să nu mai ţină pasul cu economia. Conform datelor din BP Statistical Review of World Energy, China a consumat 26,1% din toată energia produsă la nivel global, iar Uniunea Europeană 10%. China a consumat mai multă energie decât America de Nord, inclusiv Statele Unite, şi America Centrală şi de Sud luate împreună.

Aşa ceva este de aşteptat de la o ţară devenită "atelierul lumii". Acest atelier nu poate funcţiona fără energie electrică, iar în prezent aceasta este obţinută mai mult din cărbune (vezi graficul 1).

De ce nu participă preşedinţii Chinei şi Rusiei la Conferinţa ONU privind Schimbările Climatice?

Ponderea producţiei de energie electrică din cărbune a Chinei a fost de circa 63% în 2020, după un maxim de 81% în 2007, adică similară celei din 1985. Atunci producţia de energie electrică a fost de 260 TWh, în timp ce în 2020 a fost de aproape 19 ori mai mare, respectiv 4.918 TWh (vezi graficul 2).

De ce nu participă preşedinţii Chinei şi Rusiei la Conferinţa ONU privind Schimbările Climatice?

Evoluţia producţiei de energie electrică pe bază de cărbune din China arată că automobilele electrice de acolo au, de fapt, emisiuni ridicate de gaze cu efect de seră nu doar în procesul de fabricaţie.

"Emisiunile vor creşte pe măsura proliferării automobilelor electrice", mai scrie David Hay în analiza de la Evergreen Gavekal, unde se mai subliniază că autorităţile chineze încurajează mobilitatea electrică şi pentru reducerea dependenţei de petrolul importat, adică este o măsură de creştere a rezilienţei economiei în faţa unui potenţial mediu extern ostil.

"În ciuda poluării masive, China nu va renunţa prea curând la utilizarea cărbunelui, deoarece cărbunele are o densitate energetică mare, spre deosebire de sursele regenerabile, un cost redus şi este abundent în ţară", continuă David Hay.

Directorul de la Evergreen Gavekal a avertizat apoi că "dacă nu se recunoaşte natura esenţială a combustibililor fosili, măsurile pentru prevenirea schimbărilor climatice vor conduce la reacţii adverse dure care vor împiedica tocmai atingerea obiectivelor dorite" şi s-a declarat extrem de îngrijorat de faptul că "Occidentul se angajează într-o dezarmare energetică unilaterală", iar "Rusia şi China vor fi, probabil, principalii beneficiari ai acestui scenariu periculos".

Toate acestea reprezintă doar o mică parte a problemelor care trebuie negociate la COP26. Ar mai trebui adăugată, totuşi, şi una deloc nesemnificativă, respectiv evitarea afundării în ridicol.

"Dacă absurditatea ar fi o energie regenerabilă, atunci summit-ul COP26 ar putea atinge obiectivul salvării planetei", se arată într-un articol recent din revista The Spectator, în condiţiile în care hotelurile unde sunt cazaţi participanţii nu dispun de suficiente staţii de încărcare pentru automobilele electrice utilizate.

Soluţia găsită de autorităţi a fost instalarea temporară a unor generatoare electrice care funcţionează cu ulei de gătit reciclat.

Opinia Cititorului ( 18 )

  1. Conducerea ue da dovada de prostie institutionalizata la toate nivelurile, se jos pana sus. Nici sabotajul nu este exclus. S-au implantat verzii in guvernul germaniei si circul se va amplifica. Urmeaza un spectacol pe cinste cu participarea spectatorilor, fiecare de la el de acasa, sau de unde a fost consemnat de distopia sanitara.

    1. Din pacate gandirea strategica in UE este slabuta rau. In toate domeniile. Birocratii isi imagineaza ca prin directive pot ”subordona” legile fizicii.

      Nici macar daca inlocuim 1 GW de energie conventionala cu 4 GW instalati de energie regenerabila sistemul nu va functiona pentru ca energia ”verde” este intermitenta. Exista o gluma draguta din fizica care spune ca daca stai cu o mana intr-o oala care fierbe si cu cealalta in frigider in medie iti este bine.  

      Nu media este problema si faptul ca in anumite momente productia de energie regenerabila se duce spre zero. Si de multe ori se intampla exact cand ai nevoie mai mare de energie. Legea lui Murphy. Noaptea, daca nu bate vantul ai zero productie de energie regenerabila.  

      Paradoxal, opozitia populatiei si a ecologistilor la proiectele eoliene este si ea in crestere. Ca strica peisajul de coasta si ca sunt foarte zgomotoase pentru cei care locuiesc langa ele. In Germania, unde avem sat langa sat, (ca aproape toti locuiesc in niste zone idilice) este tot mai greu sa gasesti teren pentru constructia de eoliene.

      Orizontul tau este atat de ingust incat a devenit un punct...punctul tau de vedere:-)...Ai auzit de "battery pack" si "Mega pack" de la Tesla? Exact asta vor face adica vor rezolva "drobul de sare" adica fluctuatia, intermitenta, regularizarea de care esti atat de preocupat. Australia si Texas au dovedit viabilitatea si acum solutia se generalizeaza. Gruenheide va produce pe linga masini electrice si solutii de stocare a energiei. Mai citeste si te informeaza apoi postuleaza ineptii

      Hai sa lasam fanatismul si sa facem cateva calcule simple. Ecologistii sunt geniali la dat din gura. Domnisoara Greta spune ca ea nu are nevoie sa mearga la scoala ca sa inteleaga cum functioneaza lumea :)

      Tati, cat costa bateriile alea si de cate baterii ai nevoie pentru a avea un sistem functional? Cate miliarde de tone de material steril sau util trebuie excavate pentru bateriile tale pretioase?

      Ai auzit de bateria Tesla de 13 tone care a explodat in Victoria, Australia in luna iulie? Bateria respectiva putea produce 300 megawatt (450MWh), doar o picatura infima raportat la nevoile globale. Doar ca saraca a explodat si n-a mai apucat sa produca nimic altceva decat poluare la greu.  

      Din intrebarile puse se vede ca habar nu ai de subiect, analfabet functional...Nu stiu de unde ai tras tu concluzia ca as fi sustinator Greta. Si ea la fel de aeriana ca si tine legat de subiectul in discutie. In ce priveste Tesla, compania are deja capitalizare 1 trilion USD din masini electrice, al 2-lea trilion va fi din afacerile cu sisteme de stocare iar al 3-lea din AI...deci nimic la "orizont" legat de combustibili fosili:-)

      Acest trillion a rezultat din speculatii bursiere si pentru moment nu are nici un correspondent logic in cifra de afaceri a Tesla sau din profit.

      Asta-i. Muta poluarea dintr-un loc in altul si pretind ca sunt ecologi.

      Știința ne va scoate la ,,lumină,, și nu Baba Vanga după cum se vaită unii.

      Greta e stiinta si este ce cea mai tare. Avem mare incredere in homosexualii de la Bruxelles.

    Un articol care bagatelizeaza încercările - mai mult sau mai putin sincere, e drept - guvernelor de a opri cursul spre auto distrugere, presate de opinii științifice unanime și de îngrijorările oamenilor de rând.

    China si Rusia nu dau dovada de vreo clarviziune, ele sunt dictaturi care nu permit opiniei publice să-și manifeste aceste îngrijorări.  

    1. auto distrugere - buna gluma

      ingrijorarile oamenilor de rand - umor negru 

      consens stiintific - umor ieftin de bodega 

      sa ne mergem la batrani si sa luam lectii despre: 

      -produse alimentare pe cartela 

      -ratie combustibil

      -povara ratelor la comun  

      Corect,cei 2 monștri industriali prin Putin și Xi nu realizează dezastrul în care se aflăTerra ,ei vor puterea economică militară etc.

      Fraților se topesc ghețari de pe tot mapamondul, cei 2 poli la fel ce lăsăm copiilor copiilor nostri o Terră aridă că noi am avut 2 dictatori nu zic că U E sau SUA sunt fete mari,dar ei încearcă cv pt a mișca lucrurile,așa a f și la începutul marii Industrializări în anii 1900 o poluare enormă față de ce era înainte dar cu timpul au descoperit metode mai blînde cu mediu. 

      Haideți să fim uniți și sa nu mai consum ca disperați orice,să fim mai cumpătați și atenți 

      .cu mediu de la banalu muc de țigare și buc hîrtie aruncate pe jos etc.

      Doamne ajută ,să avem toți o revelație câ Terra o avem dată cu împrumut de copii noștri. 

      Ghetarii din Egipt se topesc. Joianus a fost acolo tocmai ca sa rezolve aceasta problema. Sa ne aparam de dictatorul Putin asa cum face Germania cu nord stream 2.

    eolienele si panourile solare sunt ca un total = poluante!!!

    Eolienele NU se RECICLEAZA!!! (total)- se ingroapa gigantii in gropi comune!!! 

    Panourile Solare NU se recicleaza!!! (total). 

    In rimp ce se abereaza cu energia “verde” pe glob au aparut INVENTII ce pot consuma miezul unei celule radioactive in proportie de 99%; nu cum se intampla in momentul de fata (10-20% consumat); atentie vorbim de conumarea TOTALA a vapacitatii fizice a miezului cat si consumarea / dizolvarea totala a radiatiei!!! 

    Aici se da MARELE PREMIU LA JOCUL energetic! 

    Avem tari ca FRANTA, UK, USA ce participa cu fonduri de trilioane la asemenea proiecte! 

    Descoperirile au fost facute deja, sunt carti acrise, teze date, etc... dureaza pana se pune in practica FINALA! 

    Energia verde cu eoliene si panouri slare este doar o tragere de timp a europei si a altor tari depentente de alte tari net exportatoare de ce se consuma in prezent! 

    Energia Atomica este viitorul omenirii! - fiziunea / fisiunea inca nu a atins maximul potential de exploatare in combinatii cu alte tehnologii existente / dezvoltate in piata (reactor enlectric plazma; reactor electric fascicul laser; etc...). 

    Soarele / stelele stau dovada ca forma finala de atingere maxim potential in energie regenerabila asa cum si pamantul a dezvoltat caie de aparare impotriva radiatiilor lui (a soarelui / a reactorului nuclear ce lumineaza / incalzeste si da viata pamantului). 

    semnat comenturi “cretine” 

    1. Ai uitat sa ne spui cum se recicleaza reactoarele nucleare scoase din uz ca tot vezi tu "energia atomica ca fiind viitorul omenirii" :-)

      nu era vorba de cele vechi!

      cauta pe net cum se recicleaza!  

      exista videouri! 

      cert e ca nici eolienele si panourile solare nu se “recicleaza” ! 

       

      raportul de energie produsa nu lear pe tona deseu sau co2 este mult mai redus fata de orice alta politica “verde”. 

      Ca sa ai 1 mp de panou “verde” poluezi minim 300 de kg deseu! (lantul total de productie distributie utilizare recirculare) 

      semnat comenturi “cretine” 

      Cateodata ma intreb daca ai habar ce vorbesti...pai tu compari "lantul total de productie, distributie, utilizare, recirculare" :-) de la energia atomica cu panouri PV:-)? Pai numai extractia, prelucrarea si imbogatirea uraniului deja iti arunca costurile in aer. Plus ca e sursa finita. Nu mai vorbesc de utilizare, unde racirea reactoarelor se face cu apa care este contaminata si necesita decontaminare daca vrei sa o evacuezi. Sisteme de siguranta, mentenanta si nu in ultimul rand evacuarea si depozitarea "nuclear waste". Nu ai nimic din toate astea la energia solara. Ti-o produci acasa, singur, fara poluare de orice fel, fara mentenanta, fara pericol de contaminare si gratis. "reactorul nuclear Helios" este garantat cateva miliarde de ani si e gratis:-)...Doamne, numai idioti in lumea asta

      tocmai iti spunea ca rezidurile nucleare se pot elimina in proportie de 99%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb