Finanţările accesate prin Programul Prima Casă au însumat 310 milioane euro, de la începutul anului, valoarea medie a finanţării accesate fiind de aproximativ 35.600 euro, potrivit unui comunicat al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM). Ritmul de depunere al solicitărilor de garantare a urcat în ultima lună la circa 140 solicitări/zi, potrivit instituţiei, care anunţă că, de la începutul anului 2014, numărul de garanţii acordate a fost de aproximativ 9.000.
Majoritatea garanţiilor acordate, 56%, sunt mai mici de 40.000 euro (23% sunt peste 50.000 euro şi 19% sunt cuprinse în intervalul 40.000 - 50.000 euro), în timp ce 30% din valoarea garanţiilor acordate a fost destinată achiziţiei de imobile construite între anii 2008-2014.
La nivelul anului 2014, a fost alocat deja băncilor participante în program un procent de circa 95% din cele 1,2 miliarde lei, puse la dispoziţie de Guvern, potrivit FNGCIMM.
Pe parcursul programului "Prima Casă", FNGCIMM a acordat aproximativ 115.000 de garanţii, contracte încheiate în perioada 2009-2014, valoarea finanţărilor susţinute fiind de circa 4,4 miliarde euro. În acest an, în topul judeţelor în funcţie de numărul de solicitări primite se găsesc Municipiul Bucureşti (cu 28% din total), urmat de judeţele Ilfov (7,9%), Cluj (7,1%) şi Timiş (5,9%).
Statistic, situaţia indică preferinţa pentru imobile cu două camere (51% dintre solicitări) şi pentru imobile cu trei camere (29%). Totodată, garsonierele şi imobilele cu patru camere şi peste au fost solicitate de 11%, respectiv 6% dintre clienţi. FNGCIMM SA-IFN este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.