De la New York pân' la Pisa, toată banca plânsu-ni-s-a

Dacă citim presa internaţională din ultima perioadă, am putea rămâne cu impresia că asistăm la o prigonire fără precedent a instituţiilor financiare bancare. Este drept că sunt amintite şi numeroasele programe de salvare a marilor bănci în perioada scursă de la declanşarea crizei, dar accentul se pune pe numeroasele restricţii care au fost impuse activităţii acestora sau pe noile reglementări dezbătute atât în Europa cât şi în Statele Unite.

În declaraţiile pentru public, băncile deplâng aceste oprelişti, pornind de la altruismul care le caracterizează: toate restricţiile nu fac decât să încetinească, în cel mai bun caz, sau chiar să conducă la contracţia creditului, fără de care nu poate exista dezvoltare economică şi o viaţă mai bună pentru cetăţeni.

Dincolo de uşile închise, situaţia este radical diferită. "Băncile europene pun presiune asupra Bruxelles-ului şi a Lordului Hill, comisarul pentru servicii financiare, pentru renunţarea la planurile de reformare a structurii marilor creditori", a scris recent Financial Times.

Acelaşi cotidian financiar a prezentat, într-un articol din ianuarie 2014, planurile Comisiei Europene de reducere a complexităţii caracteristice activităţii marilor bănci internaţionale. De atunci nu s-a făcut mare lucru, autorităţile europene aşteptând, probabil, finalizarea testelor de stres ale BCE şi EBA (European Banking Authority).

Negocierile au fost dificile şi din cauza opoziţiei manifestate de Marea Britanie, pe fondul îngrijorărilor privind pierderea de către Londra a statutului de centru financiar global.

Acum, Marea Britanie nu mai este singură, rândurile opoziţiei fiind completate de Germania şi Franţa, adică o masă critică mai mult decât suficientă pentru blocarea căilor instituţionale de reformare a sistemului bancar.

Să fie de vină şi falsul sentiment de siguranţă indus de publicarea rezultatelor testelor de stres, precum şi trecerea la supravegherea centralizată a marilor instituţii financiare?

Este posibil, dar autorităţile europene ar face o mare greşeală dacă nu vor lua în considerare numeroasele avertismente referitoare la deficienţele acestor teste.

Tocmai zilele trecute, o ştire Reuters arăta că "Royal Bank of Scotland a admis transmiterea unor date eronate către autorităţile europene de reglementare". Printr-o coincidenţă, desigur, "eroarea" a permis raportarea unei rate de adecvare a capitalului, în cazul scenariului pesimist, de 6,7%, în locul unei valori revizuite de 5,7%, aflată foarte aproape de nota de trecere (n.a. 5,5%).

Planul de reformare a sistemului bancar din Europa se referă, în principal, la separarea activităţilor în cadrul instituţiilor financiare, prin delimitarea funcţiilor clasice (n.a. atragerea de depozite şi acordarea de credite) de cele care urmăresc maximizarea profitului prin diferite tranzacţii speculative.

"Comisia Europeană încearcă să reformeze structurile bancare, astfel încât să fie redusă complexitatea şi să fie limitate speculaţiile în care sunt folosite surse din depozitele garantate", se mai arată în articolul FT de la începutul anului.

Băncile se opun unei asemenea reglementări, deoarece este "deja depăşită şi dăunătoare pieţelor de capital", conform unei scrisori comune trimise Comisiei Europene de către Asociaţia Bancherilor din Marea Britanie şi Federaţia Bancară din Franţa.

Pe lângă argumentul creşterii costurilor tranzacţiilor de pe piaţa de capital, cele două asociaţii bancare vin şi cu argumentul suprem: "Există un risc major ca măsurile de reformă structurală, în forma lor actuală, să reprezinte un handicap serios în finanţarea companiilor europene".

Între timp, dobânzile negative de la facilitatea de depozit a BCE au început să fie transferate către depozitele bancare în Germania, deocamdată fiind afectaţi clienţii corporate cu depozite de peste 500.000 de euro.

Poate opri această tendinţă o reformă a sistemului bancar european, impusă în ciuda opoziţiei băncilor? Poate că da, însă este sigură continuare procesului de represiune financiară şi extinderea dobânzilor negative, dacă BCE se concentrează doar asupra dobânzilor şi a programelor de relaxare cantitativă. În fond, dobânzile negative nu reprezintă decât o formă mai puţin "dureroasă" a bail-in-ului deponenţilor pentru salvarea băncilor.

"Corul plângerilor" care răsună din partea sistemului bancar mai are, pe lângă tergiversarea măsurilor care să redea şi încrederea cetăţenilor, şi rolul de a muta atenţia de la aspectele fundamentale ale actualului sistem monetar şi de credit.

În ultima sa carte, "Hormegeddon: How Too Much Of A Good Thing Leads To Disaster", Bill Bonner face o analiză a stării economice actuale şi afirmă că "utilitatea marginală a datoriilor/creditului scade rapid când începi să le foloseşti pentru cheltuielile zilnice" (n.a. Hormegeddon este combinaţia dintre hormesis şi Armageddon, unde hormesis reprezintă fenomenul apariţiei unor rezultate favorabile în urma aplicării unor doze reduse, poate chiar de otravă, dar şi al apariţiei unor rezultate catastrofale în urma creşterii dozelor).

Bonner aminteşte că prima formă a "banilor" cunoscută de oameni, înainte de apariţia monedelor, a fost creditul, iar trecerea la folosirea exclusivă a banilor de hârtie fără acoperire, după 1971, nu a reprezentat nicidecum adoptarea unui "sistem nou şi experimental", ci reîntoarcerea la rădăcinile primitive ale societăţii.

După circa 40 de ani, experimentul monetar construit în jurul capacităţii autorităţilor de a planifica valoarea banilor s-a dovedit un eşec de proporţii istorice, iar "soluţiile" propuse nu pot funcţiona până când nu este abordată frontal natura problemei.

Interesele financiare şi politice sunt, însă, prea mari pentru a spera că autorităţile europene vor aproba un cadru cu adevărat eficient pentru reducerea complexităţii sistemului bancar şi a rezolvării, odată pentru totdeauna, a problemei "prea mare pentru a da faliment".

De ce? Pentru că o soluţie mult mai simplă şi nediscriminatorie nici măcar nu este studiată. Da, este vorba despre eliberarea mecanismelor pieţei, acel "monstru" de care se tem bancherii, pentru că este gata să-i devoreze la cea mai mică greşeală.

Acesta ar fi singurul test de stres relevant, iar rezultatele sale ar deschide, cu siguranţă, calea către reformarea rapidă nu doar a sistemului bancar, ci şi a sistemului monetar, construit în ultimele decade pe fundaţia "trainică" a promisiunilor fără acoperire.