Debut de săptămână cu corecţii pentru preţul futures al Dow Jones

Decebal N. Todăriţă
Piaţa de Capital / 8 noiembrie 2010

Prima şedinţă a săptămânii s-a deschis cu scăderi pe segmentul derivatelor la Bursa din Sibiu, corecţiile fiind receptate cu prudenţă de participanţi. La jumătate de oră de la deschidere, numărul contractelor încheiate era de 111, cu o valoare de circa 580.000 lei.

Cea mai mare pondere din totalul menţionat se înregistra pe piaţa derivatului pe acţiunile SIF5 Oltenia, în raport cu care se observau 68 contracte pe scadenţa decembrie, încheiate la preţuri între 1,4320 şi 1,4213 lei/acţiune. După 30 de minute de la debut, DESIF5 decembrie 2010 se deprecia cu 0,68%, potrivit unui comunicat Sibex remis redacţiei.

Şi derivatul Dow Jones Industrial Average, denominat în lei, avea o evoluţie destul de bună pe scadenţa scurtă (decembrie) sub aspectul interesului participanţilor la piaţă. Cotaţia futures a celui mai urmărit indice de pe glob se deprecia la Sibex după jumătate de oră cu 30 puncte, valorând 11.350 puncte pentru decembrie 2010. Tendinţa descendentă vine în contextul corelării cu evoluţia preţului futures al DJIA în SUA unde se observă de asemenea scăderi. Şi pe scadenţa martie 2011 DEDJIA_RON se deprecia, pierzând 40 puncte.

Pe scădere a deschis şi aurul, uncia fiind cotată pentru decembrie anul curent la 1388 dolari, în coborâre cu 4,5 USD.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9728
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4760
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3165
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8944
Gram de aur (XAU)Gram de aur362.6244

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb