Campania în care nu se întîmplă nimic

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 6 septembrie

Cornel Codiţă

Într-un an în care sunt scoase la bătaie mandatele de huzur pe banii altora, în Parlamentul UE de la Bruxelles; de huzur şi afaceri albe pe bani negri şi invers, în Parlamentul de la Bucureşti; de "Paşă-Bulibaşă la Cotroceni", pe banii proştilor ăi mulţi, te-ai fi aşteptat să fie ceva comoţie electorală. Dezbateri, voci, controverse, propuneri, agende mai mult sau mai puţin închegate de guvernare, surprize-surprize, cu sau fără Andreea Marin, mă rog să fie ceva agitaţie. Cînd colo, o imensă torpoare domină scena noastră politică. Adevărat, e căldură mare. Caragiale ştia el ce ştia. În asemenea condiţii pînă şi mintea se încheagă! E greu să mai ştii dacă stăpînul e acasă sau a plecat la ţară, dacă a luat cheia cu dumnealui cînd a plecat sau doar i-a zis feciorului să tragă clanţa, e aproape imposibil să ştii dacă ai nimerit strada Pacienţei, ori pe cea a Sapienţei, să dai de domnul Costică Popescu, la adresa la care, fatalmente, se află domnul Mitică. Nu mai zic de unşpce bis, că a zis domnul că nu vrea să puie treişpe, că e fatal! Ei bine, toate le înţeleg eu, dar pînă la un punct. Ori punctul ăla a fost de mult lăsat în urmă. Mult, mult în urmă. Drept pentru care e cazul să ne întrebăm: ce se-ntîmplă, doctore?!

Dacă e să ne folosim de metoda bine ascuţită, mai ceva ca un brici, a domnului Occam, atunci explicaţia cea mai simplă are toate şansele să fie şi cea bună: atît sunt ei în stare. Nu pot mai mult. Campaniile electorale costă. În fiecare ciclu de alegeri, alte şi alte matrapaslîcuri financiare. Atît de evidente încît le-au învăţat pînă şi procurorii. Iar unii s-au cam ars! Aşa că cei cu acces la punga finanţării electorale se cam feresc. Nu mai e ca altădată! Sacoşele, valizele şi alte recipiente încăpătoare pline cu bani nu se mai vîntură prin sediile oficiale ale partidelor, la orice oră din zi şi din noapte. Oamenii cu dare de mînă au devenit ceva mai strînşi la pungă. Nu se mai înghesuie să facă viaţa uşoară partidelor puse pe cheltuieli exorbitante de campanie. Mai bine dau banul pe urmă, ălora de s-au suit în şa. E mai simplu, e mai sigur. E mult mai eficient! Iar, dacă bani nu sunt, vorba poetului, nimic nu e! Cealaltă explicaţie, la fel de simplă, este că cine trebuie să ştie, ştie, încă de pe acum, cum se va împărţi roata caşcavalului guvernării, cine ce parte va lua şi cu cine va trebui să o împartă. Ba, chiar şi cine se va înscăuna la Cotroceni. Iar, dacă cine trebuie să ştie, ştie, la ce bun să mai cheltuieşti o groază de bani pe campania electorală? Proştii n-au decît să voteze, cum vor ei să voteze. La numărat stau de strajă ai noştri, ca brazii! Sau, cum zicea un clasic al culturii politice autohtone: "Les notres comme des coniferes!"

În sfîrşit, de la simplu la simplu, s-ar prea putea ca lipsa de nerv a campaniei de promovare electorală să fie oglinda slăbiciunilor structurale ale "instrumentelor" cu care operează politica la noi. Partidele politice. Nişte adunături de găşti şi fiecare pentru el. Ăi de-au fost puşi în frunte, doar nişte merionete cărora cum le dai drumul la sfori se fac grămadă la pămînt. Păi, ce să spună electoratului domnul Ciolacu? Ce o fi scris pe cîte o foaie două un piţifelnic sau altul dintre cei care-i dau înalta consultanţă politică de care are atîta nevoie? Consultanţa asta a clocit vreme de vreo doi ani, "lovitura strategică" a pomenii de la pensii. Ce a ieşit pe teren nu vă mai spun, că vedeţi şi singuri, domniile voastre. Un haos care inaugurează, după modelul leninist al "revoluţiei permanente", "recalcularea permanentă". A pensiilor, desigur. Harababura a fost atît de mare, încît după nici cîteva zile, s-a declarat oficial deschiderea etapei a doua a recalculării, după care mai mult ca sigur va urma etapa a treia şi a patra şi...aşa mai departe. De cealaltă parte, domnul Ciucă, ce să spună alegătorilor? Că a servit patria, că a scris şi o carte în acest sens şi că de la el mai mult nu poate scoate nimeni, nimic! Şi, atunci, pe bună dreptate, ce campanie electorală să facă cineva?! S-ar putea zice că, dacă "liderii" nu pot mai mult, atunci măcar partidele, maşinăriile acelea minunate de ţesut legături indestructibile între politicieni şi alegători, de realizat platforme de soluţii şi idei, de împărţit promisiuni alegătorilor şi de dat pe ochi frumoşi posturi, favoruri şi privilegii, celor care "cotizează la partid", maşinăriile acelea de adunat voturi de la cine o fi şi s-o nimeri, numai voturi să fie, ar putea fi interesate să facă totuşi ceva. Nu par şi nu dau deloc semne în acest sens. Poate că mă grăbesc eu, ori sunt prea nerăbdător! Poate se rezervă lumea pentru perioada oficială de campanie cînd se vor revărsa peste alegători rîuri, fluvii şi mări de idei, confetti, promisiuni şi zîmbete binevoitoare. Poate, tot ce se poate! Doar că eu nu cred cîtuşi de puţin în tehnologia porcului îngrăşat în ajunul Crăciunului. Animalul e îndărătnic şi rămîne mereu subponderal, orice ai face şi orice ai drege. Atunci?

Atunci, vorba ardeleanului, rămîne cum ne fu vorba-n trin!

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb