DECIZIE RADICALĂ: SENATUL ÎI AMÎNĂ INIŢIATIVA LUI POPESCU Impozitul pe cîştigul de capital, aplicat doar de anul viitor!

INGRID ZAMFIR
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 mai 2005

O altă modificare: impozitul se aplică la valoarea cîştigului pe întreg portofoliul, iar nu pentru fiecare tranzacţie în parte, cum aprobase Guvernul

Aplicarea impozitului de 10% pe cîştigurile obţinute din tranzacţiile efectuate pe piaţa de capital s-ar putea amîna pînă la începutul anului viitor. Senatorii au aprobat în şedinţa de joi, cu 66 de voturi pentru, 37 împotrivă şi două abţineri, Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii 571/2003 privind Codul fiscal.

Conform unui amendament respins iniţial în comisia de specialitate, dar adoptat de plen, doar de la 1 ianuarie 2006 va fi introdusă impozitarea cîştigurilor nete de pe piaţa de capital. O altă modificare constă în faptul că impozitul va fi aplicat asupra întregului portofoliu. Mai exact, Senatul a aprobat ca impozitarea să nu se mai aplice fiecărei tranzacţii în parte, ci la valoarea cîştigului pe întreg portofoliul, în acest fel pierderile de capital devenind deductibile. Această cerinţă a aparţinut brokerilor care au susţinut că nu este normal ca impozitarea să se aplice tranzacţiilor, ci întregului portofoliu întrucît un investitor poate înregistra şi pierderi chiar dacă pe ansamblu iese în cîştig.

Varujan Vosganian, preşedintele Comisiei de Buget Finanţe Bănci ne-a declarat: "Amînarea impozitării cîştigurilor de capital pentru anul viitor se datorează unor probleme tehnice semnalate de reprezentanţii pieţei de capital".

La dezbaterea acestui amendament, ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Popescu, a fost acuzat de senatorul PPRM Gheorghe Funar că susţine impozitul pe tranzacţii şi nu pe portofoliu deoarece este "jucator la bursă" şi astfel ar avea mai mult de cîştigat. "Am jucat la bursă, dar acum portofoliul meu este înţepenit, nu am mai efectuat nici o tranzacţie, însă eu am propus introducerea acestor impozite pe piaţa de capital, pentru că nu mi se părea corect ca, pe aceste cîştiguri, care în ultimii ani au fost destul de substanţiale, să fie doar un impozit de 1%, iar pentru celelalte cîştiguri mult mai mari", a replicat Ionuţ Popescu. El a declarat, după adoptarea proiectului de lege, că Executivul doreşte să introducă o noua filosofie fiscală: "Am redus impozitele directe, pe muncă, şi am majorat impozitele sau taxele indirecte, adică pe consum, cum sînt accizele, de exemplu".

După bîlbîielile Guvernului din ultimele două luni, care a avansat trei termene de intrarea în vigoare a noului cod fiscal (1 aprilie, 1 mai şi 1 iunie), Senatul a luat o decizie radicală propunînd cum era firesc începutul anului viitor. Aplicarea unui nou sistem de impozitare în cursul anului fiscal şi nu la începutul acestuia a fost contestată de oamenii de afaceri. Ei au acuzat încălcarea unui principiu de bază în fiscalitate care spune că orice modificare a impozitelor trebuie să intre în vigoare pentru următorul exerciţiu financiar şi nu pe parcursul anului curent.

Chiar dacă Senatul a dat, într-un fel, cîştig de cauză brokerilor rămîne de văzut ce decizie va lua Camera Deputaţilor, dacă va adopta legea în forma primită sau o va modifica din nou. Proiectul va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor în cel mult două săptămîni.

Graţiela Iordache, vicepreşedintele Comisiei Buget Finanţe din Camera Deputaţilor şi preşedintele Sucomisiei Piaţă de Capital, ne-a precizat: "Modificările aduse de colegii din Senat reprezintă un semnal pozitiv pentru piaţa de capital şi eu personal voi susţine aceste amendamente în Camera Deputaţilor".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb