DECIZIILE CCR NU POT FI LEGE PENALĂ FAVORABILĂ PSD şi ALDE au încălcat Constituţia

Modificarea Codului Penal cu larga contribuţie a coaliţiei PSD-ALDE a iscat multe controverse, luări de poziţie şi multe critici, atât din partea societăţii civile, opoziţiei politice, instituţiilor statului, mediului de afaceri, cât şi din partea organismelor europene şi majorităţii aliaţilor NATO.

Cele mai multe dezbateri au fost în jurul dezincriminării parţiale a infracţiunii de abuz în serviciu şi dezincriminării totale a neglijenţei în serviciu, precum şi modificarea textelor privind infracţiunile de corupţie: dare de mită, luare de mită, trafic de influenţă.

Unul dintre textele care vor produce efecte majore, deşi încalcă normele stabilite în Constituţie, este art. 173 alin. 2 şi alin. 3 din legea de modificare a Codului Penal.

Iniţial, liderii coaliţiei au dorit ca modificarea cuprinsă în acest text să apară în art. 4 al Codului Penal, în care sunt reglementate aplicarea legii penale şi dezincriminarea. Pentru că nu au avut susţinerea Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Justiţiei şi Forumului Judecătorilor, membrii PSD şi ALDE din Comisia Iordache au eliminat amendamentul de la art. 4 şi au mutat întregul text la art. 173, beneficiind de sprijinul Parchetului General - la alineatul 2 - şi de cel al Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România - la alineatul 3.

Astfel, în urma modificării aprobate săptămâna trecută în Parlament, art. 173 din Codul Penal stipulează:

"Prin lege penală se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanţe de urgenţă sau alte acte normative care la data adoptării aveau putere de lege".

"Sunt asimilate în sensul alin. 1 şi deciziile Curţii Constituţionale care au caracter general obligatoriu".

"Obligativitatea aplicării deciziilor Curţii Constituţionale ca lege penală mai favorabilă prevăzute de alin. 2 se referă atât la dispozitiv, cât şi la considerentele acestora".

• Parlamentul, unica autoritate legiuitoare a ţării

Modificările din alin. 2 şi alin. 3 ale art. 173 încalcă grav Constituţia, deoarece, aşa cum se stipulează în art. 147 alin. 4 din legea fundamentală a ţării, de la data publicării în Monitorul Oficial deciziile CCR sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Sintagma "au putere numai pentru viitor" arată că deciziile Curţii nu pot acţiona pentru trecut şi, indirect, nu pot avea putere de lege penală favorabilă. Ca să capete acest statut de lege favorabilă, deciziile CCR ar trebui să ia forma unui act normativ aprobat de Parlament prin care să fie modificate articole din Codul Penal şi din Codul de Procedură Penală. Această soluţie ne este oferită chiar de Constituţie, care la art. 61 alin. 1 stabileşte că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării. Acest articol este coroborat şi cu Secţiunea a 3-a - Legiferarea, art. 73 alin. 1 din Constituţie în care se stipulează că Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.

Cu alte cuvinte, singura instituţie care poate adopta o lege penală favorabilă este Parlamentul României şi nu Curtea Constituţională, deoarece Codul Penal face parte din categoria legilor organice care sunt atributul exclusiv al Parlamentului. Chiar dacă au fost situaţii în care Guvernul şi-a asumat răspunderea pentru modificarea Codului Penal, această asumare a fost confirmată de Parlament şi a căpătat putere de lege.

• CCR nu are atribuţii constituţionale privind legiferarea directă

Totodată, din lecturarea atribuţiilor CCR aşa cum sunt ele prevăzute în Constituţie la art. 146, nu reiese că această instituţie are drept de legiferare directă, ci doar de control constituţional. Astfel, Curtea este obligată, atunci când este sesizată, să se pronunţe asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale şi asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului.

De asemenea, CCR hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial sau de Avocatul Poporului; soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice; veghează la res-pectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului; constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului; dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României; veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia; verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni; hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic; îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii.

În niciuna dintre aceste atribuţii nu se regăseşte rolul de putere legiuitoare a CCR, rol pe care majoritatea PSD-ALDE i l-a conferit săptămâna trecută prin votarea modificărilor la art. 173 Cod Penal, încălcând astfel dispoziţiile Constituţiei României.

Este adevărat că, potrivit art. 147 alin. 1 din Constituţie, deciziile CCR privind neconstituţionalitatea legilor trebuie puse în practică, prin modificări legislative, de către Parlament, în termen de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a hotărârilor Curţii. Dar acest lucru nu înseamnă că avem efectiv o lege dată de CCR, ci doar o punere în concordanţă cu normele constituţionale a textului unei legi, de către Parlament, în calitate de unică autoritate legiuitoare, conform art. 61 din Constituţie.

În aceste condiţii, nu înţelegem de ce în motivarea atacării la CCR a modificării art. 173 din Codul Penal, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a referit şi la aceste aspecte, ci a reţinut cu totul altele.

Oare pentru că propunerea privind alin. 2 a fost formulată de Parchetul de pe lângă ÎCCJ?

Nu credem că este mai importantă o propunere, fie ea şi din partea Parchetului General, în comparaţie cu textul Constituţiei care este clar şi nu lasă loc niciunei interpretări greşite.