Profitul "Société Générale" SA, a doua mare bancă franceză, a crescut cu 7,8% în trimestrul al doilea din 2014, în ritm anual, în baza scăderii provizioanelor pentru creditele neperformante.
În perioada aprilie-iunie 2014, profitul net a ajuns la 1,03 miliarde de euro (1,4 miliarde de dolari), de la 955 milioane de euro în perioada similară din 2013. Câştigul este cel mai ridicat consemnat de la mijlocul lui 2010. Analiştii aşteptau 852 milioane de euro.
"Rezultatele confirmă potenţialul de creştere al grupului şi capacitatea noastră de a ne îmbunătăţi profitabilitatea", a afirmat directorul general al băncii, Frederic Oudea.
Rezultatele din perioada aprilie-iunie 2014 includ şi un câştig de 210 milioane de euro din achiziţionarea companiei "Newedge Group".
Banca şi-a redus cu 24% provizioanele pentru creditele neperformante, în perioada de raportare, la 752 milioane de euro. Totuşi, "Société Générale" a pus deoparte încă 200 de milioane de euro pentru viitoare cheltuieli juridice.
Divizia franceză de consumer-banking din cadrul "Société Générale" şi-a majorat cu 2% profitul în trimestrul al doilea din 2014, la 336 milioane de euro, iar divizia internaţională bancară - cu 31%, la 318 milioane de euro.