Deloitte România a asistat RetuRO, compania înfiinţată conform legislaţiei în vigoare pentru a administra Sistemul de Garanţie-Returnare, considerat cel mai important proiect de economie circulară al României de până acum, în obţinerea unei finanţări verzi de 426 de milioane de lei de la ING Bank, informează un comunicat de presă, remis astăzi.
Aceasta constă într-un credit de investiţii în valoare de 343 de milioane de lei, pe o perioadă de cinci ani, şi un credit pentru capital de lucru de 83 de milioane de lei, pe o perioadă de doi ani. Finanţarea va fi folosită de RetuRO pentru înfiinţarea celor 17 centre regionale unde ambalajele returnate vor fi numărate, sortate şi pregătite pentru reciclare, pentru a investi în sistemul informatic care stă la baza funcţionării proiectului, dar şi în alte activităţi operaţionale.
În acest moment, sunt deja contractate trei centre regionale de numărare şi sortare, care sunt în pregătire pentru momentul Go Live, două centre mari la Timişoara şi Bucureşti şi unul mai mic, la Cluj. Acestea trei permit lansarea Sistemului Returnare-Garanţie, iar RetuRO va finaliza negocierile şi pentru celelalte, care vor fi operaţionale etapizat, până la mijlocul anului viitor.
Sistemul Garanţie-Returnare presupune plata unei garanţii de 50 de bani de fiecare dată când un consumator cumpără o băutură îmbuteliată şi recuperarea acesteia, pe loc, în momentul în care returnează ambalajul la unul din punctele de colectare organizate de comercianţi în cadrul magazinelor, fără a fi condiţionat de prezentarea bonului fiscal. Cumpărătorul nu este obligat să returneze ambalajul în magazinul din care a cumpărat băutura, ci îşi poate recupera garanţia de la orice magazin. Garanţia se va aplica produselor precum bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale şi ape de băut de orice fel, vinuri şi spirtoase, în ambalaje de unică folosinţă din plastic, sticlă sau aluminiu, cu volumul cuprins între 0,1 şi 3 litri. Regula este valabilă şi pentru societăţile din industria ospitalităţii, care comercializează aceste produse, dar, în acest caz, garanţia este reţinută doar pentru produsele consumate în afara locaţiei. Sistemul Garanţie-Returnare va deveni funcţional la finalul lunii noiembrie 2023. De la această dată, producătorii, importatorii şi comercianţii de băuturi sunt obligaţi să respecte o serie de cerinţe impuse de legislaţie.
"Finanţarea obţinută de RetuRO este esenţială pentru funcţionarea Sistemului de Garanţie-Returnare în România. Demersurile pentru găsirea unei instituţii bancare care să sprijine acest proiect strategic unic şi de amploare au început încă din luna decembrie 2022. A fost un proces care a durat şase luni, dar ne-am bucurat de sprijinul echipei Deloitte România, care ne-a asistat pe parcursul acestui traseu îndelungat. Practic, ne-am adresat tuturor băncilor mari din România, am explicat sistemul, beneficiile lui şi ce vrem să facem, iar, în final, am încheiat un acord cu banca câştigătoare, ING Bank. A fost foarte important să avem lângă noi parteneri cu care împărtăşim valori comune, modul în care privim dezvoltarea societăţii pe termen lung, progresul şi implicarea într-un viitor sustenabil", a declarat Cătălina Marga, CFO, RetuRO.
Practica de consultanţă financiară a Deloitte România a asigurat asistenţa în vederea identificării surselor de finanţare necesare şi în procesul de obţinere a împrumutului de la ING Bank. Echipa implicată a fost formată din Radu Dumitrescu, Partener Coordonator, Magdalena Turiac, Director Adjunct, care a coordonat proiectul, şi Ruxandra Vasile, Senior Associate. De asemenea, la succesul proiectului a contribuit o echipă de avocaţi din cadrul Reff & Asociaţii| Deloitte Legal, care a asigurat demersul de due diligence juridic, prin Georgiana Singurel, Partener, Silvia Axinescu, Senior Managing Associate, din practica de drept comercial, Patricia Enache, Senior Managing Associate, din echipa specializată în drept în domeniul financiar-bancar, şi Andrea Grigoraş, Senior Managing Associate, din echipa specializată în dreptul concurenţei.
"Implicarea echipei multidisciplinare formată din specialişti Deloitte şi avocaţi din cadrul Reff & Asociaţii | Deloitte Legal în acest proiect a fost caracterizată nu doar de dedicare pe parcursul celor şase luni, ci şi de entuziasm şi de mândrie profesională, pentru că am contribuit la obţinerea uneia dintre cele mai mari finanţări verzi din România, care va contribui, la rândul său, la implementarea celui mai important proiect local de economie circulară, ale cărei efecte asupra ţării noastre vor fi de mare impact şi de durată", a declarat Magdalena Turiac, Director Adjunct, Consultanţă Financiară, Deloitte România.